Șoc economic la Beijing. Exporturile Chinei au intrat pe minus, tensiunile cu SUA mușcă din economie

10 Nov. 2025, 10:04
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
10 Nov. 2025, 10:04 // Actual //  Ursu Victor

Exporturile Chinei au înregistrat în octombrie o scădere de 1,1%, marcând primul declin din aprilie, când Statele Unite au introdus noi tarife „în cinstea Zilei Eliberării”, în contextul escaladării tensiunilor comerciale dintre cele două țări. Datele publicate de Administrația Vamală chineză arată că, în pofida unui armistițiu temporar între Washington și Beijing, efectele negative asupra comerțului exterior au început să fie vizibile, notează Financial Times.

Până acum, China s-a bazat puternic pe exporturi pentru a compensa scăderea producției interne, afectată de un sector imobiliar în criză de patru ani și de încrederea redusă a consumatorilor. După luni de creștere solidă, inclusiv un salt de 8,3% în septembrie, declinul din octombrie a fost neașteptat. Analiștii chestionați de Reuters anticipau o creștere de 3%.

Exporturile către SUA rămân la un nivel foarte scăzut, în timp ce livrările către UE și Asia de Sud-Est au crescut într-un ritm mult mai lent decât în lunile precedente. Exporturile către UE au avansat cu doar 0,9%, iar cele către Asia de Sud-Est cu 11% — cel mai slab ritm din februarie. Exporturile către SUA au scăzut cu 25% în octombrie.

Situația vine după o perioadă în care exportatorii chinezi și-au accelerat livrările pentru a evita eventuale noi tarife, în special după rundele succesive de taxe impuse în aprilie. Totuși, trendul de compensare prin creșterea exporturilor spre alte regiuni pare să încetinească.

Importurile au crescut cu doar 1% în octombrie, mult sub avansul de 7,4% înregistrat în septembrie și sub estimările analiștilor, care anticipau o creștere de 3,2%.

În ciuda acestor semnale de încetinire, unii economiști rămân optimiști. „Datele comerciale sunt de obicei volatile, însă exporturile au fost cel mai mare surpriză a acestui an, deoarece au rămas foarte ridicate”, a declarat Larry Hu, economist-șef pentru China la Macquarie. „Cred că în următoarele 6–12 luni se vor menține la un nivel în continuare robust”.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

14 Nov. 2026, 11:29
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
14 Nov. 2026, 11:29 // Actual //  Ursu Victor

Gigantul auto german Mercedes-Benz a decis să suspende toate investițiile suplimentare în fabricile sale din Germania și analizează posibilitatea închiderii unor unități de producție, pe fondul prăbușirii profitabilității, scăderii vânzărilor în China și conflictului cu sindicatele privind reducerea costurilor salariale. Decizia marchează o nouă etapă a crizei care lovește industria auto germană, unul dintre pilonii celei mai mari economii europene.

Directorul de producție al Mercedes-Benz, Michael Schiebe, a anunțat într-un interviu publicat pe 12 noiembrie în rețeaua internă a companiei că întregul consiliu de administrație a decis suspendarea investițiilor în unitățile germane. Potrivit acestuia, după luni de negocieri cu reprezentanții angajaților, nu se întrevede deocamdată nicio soluție pentru reducerea cheltuielilor.

„Cu actuala structură a costurilor nu putem investi în Germania”, a transmis conducerea companiei, subliniind că producția locală a devenit mult prea scumpă în comparație cu alte țări europene.

Directoarea de resurse umane, Britta Seeger, a avertizat că Mercedes-Benz este nevoit să examineze concret posibilitatea închiderii unor fabrici, deși conducerea și-ar dori să evite un asemenea scenariu.

„Cu toții vrem să evităm cu orice preț închiderea fabricilor. Din păcate, acum trebuie să analizăm această opțiune mult mai detaliat”, a declarat Seeger, citată de Reuters.

Miza principală a conflictului este programul de muncă. Conducerea Mercedes solicită majorarea săptămânii de lucru de la 35 la 40 de ore, fără creșterea salariilor. Practic, angajații ar urma să lucreze cu cinci ore mai mult săptămânal pentru aceeași remunerație, ceea ce ar reduce costul unei ore de muncă pentru companie.

Sindicatul IG Metall respinge categoric propunerea, considerând săptămâna de lucru de 35 de ore una dintre cele mai importante realizări obținute prin negocierile colective. Mai mult, sindicatul solicită o majorare salarială de 5%, într-un moment în care producătorul auto încearcă să reducă drastic cheltuielile.

Diferențele de cost sunt uriașe. Potrivit conducerii Mercedes-Benz, o oră de muncă în anumite fabrici germane poate costa de până la cinci ori mai mult decât în unitățile din Europa de Est. Compania consideră că această discrepanță afectează competitivitatea producției și deciziile privind amplasarea viitoarelor investiții.