Maksym Barabash: „De 30 de ani, Philip Morris investește în economia Republicii Moldova”

11 Nov. 2025, 14:25
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  bani.md
11 Nov. 2025, 14:25 // Bani și Afaceri //  bani.md

Compania Philip Morris se apropie de aniversarea de 30 de ani de activitate în Republica Moldova. Într-un interviu oferit publicației Logos Press, Maksym Barabash, directorul Philip Morris pentru Ucraina și Republica Moldova, a vorbit despre transformările majore din industria tutunului, despre investiții, producția locală și barierele de reglementare. El a subliniat că Republica Moldova rămâne una dintre piețele prioritare pentru companie, cu potențial de extindere atât în segmentul produselor fără fum, cât și în dezvoltarea producției locale, transmite infotag.md.

Maksim Barabash susține că regiunea Uniunii Europene este extrem de importantă pentru Philip Morris International, iar în structura organizațională a companiei, Republica Moldova este parte integrantă a acestei regiuni. Doar în ultimii cinci ani (2019–2023), Philip Morris International a investit peste 43 de miliarde de euro în economia Uniunii Europene, generând un impact economic total de aproape 290 de miliarde de euro. Totodată, compania a contribuit la crearea a aproximativ un milion de locuri de muncă și a investit 19,6 miliarde de euro în parteneriate cu furnizori.

„Ne extindem și continuăm să investim pe piața din Republica Moldova. Doar în ultimii doi ani am reușit să lansăm producția locală, să completăm portofoliul de produse fără fum cu cea mai nouă versiune a dispozitivului pentru încălzirea tutunului, iar în acest an am prezentat noua generație de dispozitive. Pentru a asigura suportul și serviciile pentru consumatori, am deschis un nou magazin de brand în Chișinău și continuăm să dezvoltăm infrastructura locală. Doar în categoria produselor fără fum, investițiile noastre din ultimii doi ani au însumat aproximativ 3 milioane de dolari”, a menționat Barabash.

Maksym Barabash a precizat că Philip Morris colaborează activ cu peste 580 de companii locale, iar anul trecut, plățile către aceste întreprinderi au depășit 430 de milioane de lei. Totodată, în 2024, compania a achitat aproximativ 2,6 miliarde de lei sub formă de taxe (inclusiv accize și TVA), ceea ce reprezintă aproximativ 40% din totalul veniturilor bugetare generate de industria tutunului din Republica Moldova. În ceea ce privește mediul de reglementare, Maksym Barabash a subliniat că, în Republica Moldova, politicile diferă de practicile Uniunii Europene, unde consumatorii au acces la informații științifice privind alternativele fără fum.

„Legislația interzice practic orice formă de comunicare cu consumatorii. De exemplu, nu putem denumi un magazin „IQOS”, deși aceasta este o marcă comercială înregistrată. În majoritatea țărilor Uniunii Europene, inclusiv în Ucraina, astfel de lucruri sunt permise.

În Republica Moldova, accesul consumatorilor la informații despre alternative este limitat, ceea ce, în opinia noastră, afectează capacitatea de a face o alegere informată și încetinește tranziția către produse fără fum, având totodată un impact negativ asupra eficienței investițiilor”, a declarat directorul Philip Morris pentru Ucraina și Republica Moldova.

Pe lângă restricțiile privind comunicarea, în Moldova este interzisă și comercializarea anumitor produse fără fum, inclusiv a pungilor cu nicotină, care sunt disponibile în marea majoritate a statelor Uniunii Europene, precum și în țările vecine – România și Ucraina.

„La noi, acest produs este interzis, ceea ce înseamnă că consumatorul este lipsit de opțiuni, statul pierde venituri fiscale, iar economia pierde investiții și locuri de muncă. Pentru comparație, în Ucraina, țara mea de origine, unde segmentul pungilor cu nicotină este încă la început, bugetul de stat va încasa în 2025 aproximativ 16 milioane de euro din accize. Când actorii legali părăsesc piața, cererea se mută în zona gri, ceea ce implică riscuri de calitate și lipsa totală a trasabilității”, a adăugat Barabash.

Evidențiind direcțiile strategice principale ale companiei, Maksim Barabash a menționat că dezvoltarea parteneriatului cu producătorul local reprezintă, de asemenea, o prioritate. Potrivit acestuia, colaborarea cu „Tutun CTC” corespunde pe deplin așteptărilor companiei. Calitatea produselor este aliniată standardelor globale ale Philip Morris International, iar reacția pozitivă a consumatorilor confirmă că organizația se mișcă în direcția corectă. El a adăugat că, în paralel, se finalizează analiza scenariilor de export.

„Piața Moldovei este relativ mică, iar scalarea logică presupune extinderea prin export, însă acest aspect depinde de tarife, acorduri comerciale și logistică. Lucrăm activ în această direcție, analizând toate componentele procesului. Capacitățile de producție ale „Tutun CTC” permit o creștere semnificativă a volumelor, iar experiența noastră pozitivă pe piața locală demonstrează că fabrica corespunde pe deplin standardelor internaționale de calitate”.

În contextul rezultatelor alegerilor parlamentare, Maksym Barabash, directorul Philip Morris pentru Ucraina și Republica Moldova, a declarat că, pentru investitorii occidentali, menținerea vectorului european reprezintă un criteriu-cheie. El a evidențiat faptul că Philip Morris este prezentă pe piața locală de 30 de ani și că intenția companiei este de a continua investițiile active în dezvoltarea economiei naționale.

„Nu este doar o perioadă de timp, este practic întreaga istorie a Moldovei independente. Am trecut împreună cu țara prin diferite etape și crize, iar astăzi suntem mai încrezători ca niciodată că vrem să continuăm să investim în localizare și modernizare, în produse fără fum, în infrastructură și în oameni. Decizia de a investi în Republica Moldova s-a dovedit a fi una corectă, iar confirmarea angajamentului țării față de parcursul european ne consolidează încrederea și determinarea de a continua să investim în viitorul acestei piețe”, a concluzionat Maksym Barabash.

Interviul integral aici.

Realitatea Live

27 Dec. 2025, 10:43
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
27 Dec. 2025, 10:43 // Actual //  Ursu Victor

Economistul Veaceslav Ioniță acuză autoritățile că, în ultimii ani, banii colectați din accize pentru infrastructura rutieră au fost direcționați în alte scopuri, ceea ce a dus la degradarea accelerată a drumurilor din Republica Moldova. Declarațiile au fost făcute într-un interviu acordat publicației ZIUA.

Potrivit economistului, șoferii plătesc corect taxele, inclusiv accizele și taxa rutieră, însă statul nu respectă destinația acestor bani. „Prin taxa rutieră, cumva protejăm banul șoferului. Problema e că banii din accize la carburanți îi dăm în altă parte. Taxe mărim, dar banii pentru drumuri nu ajung la drumuri”, a declarat Ioniță.

El a amintit că, inițial, Republica Moldova a avut o înțelegere clară cu Banca Mondială și cu Fondul Monetar Internațional, potrivit căreia 80% din accizele la carburanți trebuiau direcționate către fondul rutier. „Această regulă a fost respectată doar în 2013 și 2014. După asta – gata”, a subliniat economistul.

Veaceslav Ioniță susține că, în perioada 2015–prezent, statul a deturnat masiv resursele destinate infrastructurii. „Am calculat banii care trebuiau să meargă din accize la drumuri și nu au mers, plus finanțările externe pierdute. Este vorba de peste 30 de miliarde de lei. Eu spun direct: Guvernul a furat de la fondul rutier”, a afirmat acesta.

Potrivit estimărilor sale, suma totală ajunge la aproximativ 2 miliarde de euro, bani care ar fi putut veni sub formă de granturi și împrumuturi externe pentru infrastructură. „Aproape jumătate din această sumă, adică aproape un miliard de euro, sunt bani plătiți de șoferi pentru drumuri, dar care s-au dus în altă parte. Oamenii au plătit pentru drum, iar banii s-au dus în apă”, a declarat economistul.

În acest context, Ioniță avertizează că degradarea accelerată a drumurilor din Republica Moldova nu este întâmplătoare, ci rezultatul direct al politicilor bugetare din ultimii ani. „Așa trăim noi, iar consecința este că drumurile se degradează tot mai rapid”, a concluzionat Veaceslav Ioniță.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

 
NO COMMENT | IGSU ÎN ACȚIUNE: SIMULARE DE ÎNEC PENTRU PREVENIREA TRAGEDIILOR DE VARĂ
NO COMMENT | IGSU ÎN ACȚIUNE: SIMULARE DE ÎNEC PENTRU PREVENIREA TRAGEDIILOR DE VARĂ
NO COMMENT | AGRICULTURA MOLDOVEI, MAI PREGĂTITĂ PENTRU SCHIMBĂRILE CLIMATICE
NO COMMENT | AGRICULTURA MOLDOVEI, MAI PREGĂTITĂ PENTRU SCHIMBĂRILE CLIMATICE
NO COMMENT | 31 DE SPORTIVI MOLDOVENI LA JOCURILE MONDIALE UNIVERSITARE DE VARĂ 2025
NO COMMENT | 31 DE SPORTIVI MOLDOVENI LA JOCURILE MONDIALE UNIVERSITARE DE VARĂ 2025
NO COMMENT | PREȘEDINTA MAIA SANDU, ÎN VIZITĂ OFICIALĂ LA VARȘOVIA
NO COMMENT | PREȘEDINTA MAIA SANDU, ÎN VIZITĂ OFICIALĂ LA VARȘOVIA
NO COMMENT | CEREMONIA DE ABSOLVIRE A PROMOȚIEI 2025 A ACADEMIEI „ȘTEFAN CEL MARE”
NO COMMENT | CEREMONIA DE ABSOLVIRE A PROMOȚIEI 2025 A ACADEMIEI „ȘTEFAN CEL MARE”
NO COMMENT | PRIMUL SUMMIT MOLDOVA-UNIUNEA EUROPEANĂ, ÎN IMAGINI ŞI DECLARAŢII
NO COMMENT | PRIMUL SUMMIT MOLDOVA-UNIUNEA EUROPEANĂ, ÎN IMAGINI ŞI DECLARAŢII