Antreprenorii din Republica Moldova, prezenți la Bruxelles la Parlamentul European al Întreprinderilor 2025

13 Nov. 2025, 17:35
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
13 Nov. 2025, 17:35 // Actual //  bani.md

Pe 4 noiembrie 2025, la Bruxelles, a avut loc cea de-a VII-a ediție a Parlamentului European al Întreprinderilor (EPE) – cel mai mare exercițiu de democrație economică din Europa, care a reunit peste 700 de antreprenori din statele membre ale UE și din țările partenere.

Republica Moldova a participat cu o delegație oficială a Camerei de Comerț și Industrie, condusă de președintele Sergiu Harea, care a reprezentat mediul de afaceri moldovenesc în dezbaterile economice la nivel european.

În cadrul evenimentului, antreprenorii au preluat, simbolic, rolul eurodeputaților pentru o zi: au discutat teme economice de actualitate, au interacționat direct cu factorii de decizie ai Uniunii Europene și au votat propuneri esențiale pentru îmbunătățirea competitivității și rezilienței mediului de afaceri.

La finalul reuniunii, președintele Eurochambres, Vladimír Dlouhý, a transmis un mesaj oficial către șefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, prezentând concluziile-cheie ale sesiunii: 93% dintre antreprenori se confruntă cu blocaje suplimentare în lanțurile de aprovizionare din cauza tensiunilor geopolitice, 57% resimt impact negativ din cauza tarifelor impuse de SUA, 91% solicită Comisiei Europene crearea funcției de Reprezentant UE pentru IMM-uri, un mediator oficial între afaceri și instituții, 86% consideră că raportarea de sustenabilitate, în forma actuală, nu crește competitivitatea companiilor.

Participarea Republicii Moldova la EPE 2025 confirmă implicarea tot mai activă a mediului de afaceri național în dialogul economic european și angajamentul pentru o integrare economică durabilă, competitivă și aliniată standardelor UE.

07 Aug. 2026, 17:15
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  Ursu Victor
07 Aug. 2026, 17:15 // Bănci şi Finanţe //  Ursu Victor

Activele oficiale de rezervă ale Băncii Naționale a Moldovei au coborât la 5,198 miliarde de euro la sfârșitul lunii iulie 2026, în scădere cu 18,35 milioane de euro față de nivelul înregistrat la 30 iunie, arată datele BNM.

La sfârșitul lunii iunie, rezervele valutare ale băncii centrale însumau 5,216 miliarde de euro. Diminuarea lunară reprezintă aproximativ 0,35%.

Cea mai mare presiune asupra rezervelor a venit din plățile aferente serviciului datoriei publice externe, care au totalizat 24,35 milioane de euro.

Deprecierea valutelor care intră în componența rezervelor le-au au redus cu 12,9 milioane de euro.

Totodată, plățile efectuate de Ministerul Finanțelor au însumat 1,85 milioane de euro, iar ieșirile nete din conturile Oficiului de Gestionare a Programelor de Asistență Externă – 40.000 de euro.

Scăderea a fost temperată de veniturile obținute din gestionarea rezervelor valutare, care au ajuns la 12,94 milioane de euro. Intrările nete aferente rezervelor obligatorii în valută ale băncilor licențiate au adăugat 3,06 milioane de euro.

Încasările în favoarea Ministerului Finanțelor au constituit 1,71 milioane de euro, iar operațiunile de swap valutar pe piața internă au avut un rezultat pozitiv de 80.000 de euro. Categoria „alte intrări nete” a contribuit cu 5,92 milioane de euro.

În pofida reducerii din iulie, rezervele oficiale rămân cu 93,47 milioane de euro peste nivelul înregistrat la sfârșitul anului 2025.

Activele externe nete au constituit 5,173 miliarde de euro la 31 iulie, diminuându-se cu 18,34 milioane de euro într-o singură lună. Comparativ cu sfârșitul anului trecut, acestea sunt mai mari cu 98,44 milioane de euro.