Sondaj dur: Un moldovean din trei spune că trăiește în sărăcie

10 Dec. 2025, 15:54
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
10 Dec. 2025, 15:54 // Actual //  Ursu Victor

Aproape o treime dintre cetățenii Republicii Moldova consideră că perioada în care oamenii au trăit cel mai prost este cea a actualei guvernări PAS. Potrivit unui sondaj realizat de IMAS, 32,9% dintre respondenți indică guvernele Gavrilița/Recean /Munteanu drept perioada cu cele mai dificile condiții de trai.

Pe locul doi se află guvernarea Maia Sandu (PAS + PSRM), menționată de 15,8% dintre respondenți, urmată de guvernele conduse de Vladimir Voronin înainte de 2010 – 14,6%. Guvernele Ion Chicu (PSRM + PDM) și Vlad Filat (AIE) sunt menționate de sub 5% dintre respondenți, la fel ca și guvernarea Pavel Filip (PDM). Totodată, 6,3% spun că „nici una” dintre guvernări nu a fost cea mai proastă, iar 17,9% nu au știut sau nu au dorit să răspundă.

Percepția negativă este confirmată și de evaluarea stării actuale a economiei. La întrebarea privind gradul de satisfacție față de situația economică a țării, pe o scară de la 1 la 10, unde 1 înseamnă „foarte nemulțumit”, 55% dintre respondenți au ales valorile între 1 și 4. Doar 15% au oferit note pozitive, între 7 și 10, în timp ce 27% s-au poziționat în zona de mijloc (5–6). Procentul celor foarte mulțumiți este marginal – sub 4%.

În ceea ce privește situația financiară a gospodăriilor, 36% dintre respondenți afirmă că aceasta a rămas la fel în ultimele 12 luni, iar 36% cred că va rămâne neschimbată și în următorul an. Totuși, percepția negativă domină: 36% spun că situația lor financiară s-a înrăutățit în ultimul an, iar 20% se așteaptă la o deteriorare și în următoarele 12 luni. Doar 17% afirmă că au înregistrat o îmbunătățire recent, iar 29% speră la o evoluție mai bună în perioada următoare.

Datele pentru realizarea sondajului IMAS au fost colectate în perioada 18 noiembrie – 4 decembrie, în 87 de localități din Republica Moldova. Eșantionul a cuprins 1.123 de respondenți.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

02 Sept. 2026, 11:44
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
02 Sept. 2026, 11:44 // Actual //  Grîu Tatiana

Pentru sezonul rece 2026–2027, furnizorii de gaze de pe piața cu amănuntul trebuie să asigure în total 140,35 milioane de metri cubi de gaze naturale, echivalentul a 1 481 873,7 MWh. O hotărâre în acest sens a fost aprobată astăzi, 2 septembrie, de Consiliul de Administrație al ANRE, iar întregul volum trebuie constituit până la 1 noiembrie 2026.

Cantitățile repartizate furnizorilor au fost actualizate în funcție de cotele de piață și de schimbările produse după 1 aprilie 2026, când consumatorii mari, cu un consum anual de peste 100 000 de metri cubi, au trecut la achiziționarea gazelor la prețuri negociate, de la furnizori de pe piața concurențială.

În total, 203 consumatori mari, care reprezintă aproximativ 55% din consumul de gaze al țării, au trecut pe piața concurențială. Astfel, ANRE a recalculat cotele furnizorilor, ținând cont de consumul din primul trimestru al anului 2026.

Cea mai mare obligație revine SA „Energocom”, care trebuie să asigure 72,75 milioane de metri cubi de gaze, echivalentul a 768 096,4 MWh.

SRL „Energocom Trading” trebuie să stocheze 54,26 milioane de metri cubi, sau 572 894 MWh.

Pentru „Navitas Energy”, obligația este de 8,60 milioane de metri cubi, pentru „Transautogaz” – 2,41 milioane de metri cubi, iar pentru „ERU Aurora” – 1,28 milioane de metri cubi. Pe lista furnizorilor obligați se mai regăsesc „Energy Engineering Group”, FPC „Lăcătuș”, „Ernocom”, „National Power Corp” și „Gaz Hub Retail”.

Stocurile sunt obligatorii pentru atenuarea eventualelor creșteri bruște ale prețurilor și pentru asigurarea funcționării sigure și stabile a pieței gazelor naturale în perioada rece.