Patru din zece lei investiți în emisiunile de acțiuni din 2025 vin de peste hotare

12 Feb. 2026, 10:31
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  Grîu Tatiana
12 Feb. 2026, 10:31 // Bănci şi Finanţe //  Grîu Tatiana

Investițiile străine directe pe piața primară de capital au ajuns în 2025 la 132,79 milioane de lei, comparativ cu 3,77 milioane de lei în 2024, potrivit datelor prezentate de Comisia Națională a Pieței Financiare. Chiar dacă rămân modeste ca volum, acestea sunt de aproximativ 35 de ori mai mari decât în anul precedent.

Suma reprezintă 40,39% din totalul emisiunilor de acțiuni realizate în anul de raport, ceea ce arată o implicare mai consistentă a capitalului extern în finanțarea companiilor din Republica Moldova.

Cel mai important aport – 124,53 milioane de lei – a fost adus în capitalul social al SA „Basarabia-Nord” de către investitori din Marea Britanie. Investitorii din România au contribuit cu 7,28 milioane de lei la majorarea capitalului Întreprinderea Mixtă „Farmaco” SA, cei din Germania – cu 680 de mii de lei în SA „Dacia-LV”, iar investitorii din Italia – cu 300 de mii de lei în SA „XVG Atlas Group”.

”Această evoluție indică faptul că reticența investitorilor străini, determinată în mare parte de instabilitatea regională, începe să fie depășită, ceea ce sugerează o perspectivă optimistă pentru atragerea de noi investiții și pentru creșterea atractivității pieței de capital din Republica Moldova”, precizează CNPF.

Pe piața secundară, tranzacțiile cu participarea investitorilor străini au fost mai moderate: 46 de tranzacții în valoare totală de 249,77 milioane de lei, față de 86 de tranzacții în sumă de 1,89 miliarde de lei în 2024.

Totuși, structura fluxurilor indică o schimbare relevantă: investițiile (cumpărări și alte înscrieri în cont) au însumat 243,55 milioane de lei, în timp ce retragerile s-au limitat la 6,22 milioane de lei. Prin comparație, în 2024 retragerile au atins 1,16 miliarde de lei.

Pentru mai multe știri urmărește-ne

pe TELEGRAM!

25 Aug. 2026, 12:56
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
25 Aug. 2026, 12:56 // Actual //  Grîu Tatiana

Co-fondatorul FlyOne, Vladimir Cebotari, spune că „știe, nu presupune”, cine se află în spatele atacurilor la adresa companiei aeriene. Fără să dea nume concrete, Cebotari a adăugat că „nu actuala guvernare are o problemă cu FlyOne, ci un grup de interese care se folosește de actuala guvernare”.

„N-o să dau nume. Eu știu cine. Nu presupun. Cunosc oameni, cunosc executori. Unii deja își cer scuze și ne spun că ei „nu pot să nu îndeplinească ordinele”. Primim și astfel de mesaje. Acel „cineva” recurge la falsuri, pe care le prezintă instituțiilor drept adevăruri, ca să forțeze niște decizii, să ne afecteze”, a declarat Cebotari într-un interviu pentru The List, citat de ZIUA.MD.

Cebotari a mai spus că arhitecții atacurilor fac parte dintr-un „un cerc mic, privat, dar care implică la fiecare etapă oamenii necesari din instituții publice”.

„Nu actuala guvernare are o problemă cu FlyOne, ci un grup interese care se folosește de actuala guvernare. O sintagmă anume trebuie reținută de cei care știu contextul: „project management”. E un cuvânt-cheie, spune Cebotari cu sarcasm ușor, referindu-se la un episod de acum 16-17 ani – există un cerc mic de oameni care vor înțelege la ce mă refer”, se arată în interviul publicat în revista The List.

Conflictul dintre asociații FLYONE și autorități a escaladat după decizia din 22 iunie 2026 a Consiliului pentru Examinarea Investițiilor de Importanță pentru Securitatea Statului (CEIISS), prin care a fost refuzată aprobarea investițiilor și s-a dispus schimbarea controlului asupra companiei în termen de 90 de zile. Decizia a venit după o verificare care a durat aproape 11 luni.

Unul dintre punctele sensibile ale cazului îl reprezintă baza juridică utilizată de autorități. Decizia CEIISS s-a sprijinit inclusiv pe articolul 6 litera b) din Legea nr. 174/2021, care făcea trimitere la Legea securității statului nr. 618/1995. Aceasta fusese însă abrogată odată cu intrarea în vigoare a noii Legi nr. 249/2025 privind securitatea națională.

FLYONE a contestat, pe 24 iulie, deciziile CEIISS și ale Agenției Servicii Publice, cerând anularea acestora și suspendarea măsurilor restrictive. Printre argumentele invocate de companie se numără tocmai utilizarea unei norme care făcea trimitere la legea abrogată în octombrie 2025.