Președintele Finlandei pune la punct economiștii: PIB-ul nu spune tot. De ce nordicii sunt în topul fericirii

17 Feb. 2026, 12:15
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
17 Feb. 2026, 12:15 // Actual //  Ursu Victor

Președintele Finlandei, Alexander Stubb, a respins criticile potrivit cărora performanța economică ar trebui evaluată exclusiv prin PIB, subliniind că statele nordice pun accent pe bunăstarea generală și pe echilibrul social, se arată într-o postare a liderului finlandez pe rețeaua X.

Într-o declarație recentă, liderul finlandez a remarcat ironic că întrebarea despre fericire vine „din a doua cea mai fericită țară din lume către cea mai fericită”, sugerând că modelul nordic oferă deja răspunsuri clare.

Stubb a criticat abordarea unor economiști care se concentrează doar pe indicatorii de tip PIB.

„Uneori, când aud discursul mai ales al economiștilor care privesc PIB-ul brut ca măsura universală cred că noi, cei din țările nordice, valorizăm societățile de bunăstare, care combină economii de piață deschise cu plase de siguranță solide”, a declarat președintele Finlandei.

Potrivit acestuia, datele internaționale arată constant performanța ridicată a statelor nordice pe multiple dimensiuni.

„Dacă mă uit la coeficientul Gini și la alți indicatori internaționali, fie că vorbim de justiție, nivel scăzut de corupție, deschidere, bunăstare, mediu, libertatea presei sau egalitate de gen, țările nordice sunt în top 10. Nu accept argumentul că ne descurcăm prost. Eu sunt, sincer, foarte mulțumit”, a punctat Stubb.

02 Oct. 2026, 17:02
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
02 Oct. 2026, 17:02 // Actual //  Grîu Tatiana

Trei zboruri de pe Aeroportul Internațional „Eugen Doga” – Chișinău înregistrează întârzieri în urma alertei de minare anunțate vineri, 2 octombrie. 

Potrivit administrației aeroportului, sunt afectate cursele spre Istanbul (TK274), Frankfurt (LH1559) și Viena (OS718). Pasagerii sunt îndemnați să verifice statutul curselor pe panoul online al aeroportului și să urmărească informațiile transmise de companiile aeriene.

Anterior, Poliția de Frontieră a anunțat că la Aeroportul Internațional „Eugen Doga” – Chișinău a fost declanșată o alertă de minare.

În urma alertei, pasagerii și angajații aeroportului au fost evacuați, iar la fața locului au fost mobilizate subdiviziunile specializate ale Ministerului Afacerilor Interne.

Totodată, procedura de înregistrare a pasagerilor a fost suspendată temporar. Autoritățile au avertizat că situația poate provoca modificări în programul zborurilor.

Călătorii care au curse programate pentru vineri sunt îndemnați să urmărească actualizările aeroportului și ale companiilor aeriene.