Venitul lunar minim garantat va fi majorat de la 1 aprilie. Proiectul, pe agenda Guvernului

09 Mart. 2026, 16:26
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
09 Mart. 2026, 16:26 // Actual //  Grîu Tatiana

Guvernul urmează să examineze în ședința de miercuri un proiect care prevede majorarea venitului lunar minim garantat, indicator utilizat la stabilirea ajutorului social pentru persoanele și familiile cu venituri reduse.

Documentul, elaborat de Ministerul Muncii și Protecției Sociale, propune indexarea acestui indicator cu 6,84%, corespunzător ratei anuale a inflației. Dacă va fi aprobat, noile valori vor intra în vigoare începând cu 1 aprilie 2026.

Astfel, venitul lunar minim garantat ar urma să crească la 1 869 de lei pentru un adult și la 1 944 de lei pentru un copil. În prezent, acesta constituie 1 749 de lei pentru adulți și 1  819 lei pentru copii.

Indicatorul este utilizat la calcularea dreptului la ajutor social pentru gospodăriile cu venituri mici. Potrivit datelor din sistemul de asistență socială, pe parcursul anului trecut au beneficiat lunar de acest sprijin între 13 000 și 17 500 de gospodării.

Pentru anul 2026, autoritățile estimează un număr mediu de 16 157 de beneficiari lunar, iar prestația medie lunară prognozată este de aproximativ 2 400 de lei pentru fiecare gospodărie.

În bugetul de stat pentru 2026 sunt prevăzute circa 580,4 milioane de lei pentru finanțarea programului de ajutor social. Din această sumă, aproximativ 576 de milioane de lei sunt destinate plății prestațiilor, iar circa 4,4 milioane de lei vor acoperi costurile serviciilor de distribuire. Majorarea este deja inclusă în bugetul aprobat pentru acest an.

Pentru mai multe știri urmărește-ne

pe TELEGRAM!

20 Sept. 2026, 09:49
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  Ursu Victor
20 Sept. 2026, 09:49 // Bănci şi Finanţe //  Ursu Victor

Băncile din Republica Moldova au acordat în luna august 2026 credite noi în valoare totală de 7,24 miliarde de lei, potrivit datelor Băncii Naționale a Moldovei. Aproape două treimi din finanțări, 64,4%, au fost contractate de mediul de afaceri, iar 35,6% au revenit persoanelor fizice.

Raportat la volumul total, companiile și persoanele care desfășoară activități economice au atras aproximativ 4,66 miliarde de lei, în timp ce populația a contractat credite de circa 2,58 miliarde de lei.

Cea mai importantă categorie din sectorul de afaceri este cea a societăților comerciale nefinanciare. Acestea au contractat în august credite noi în lei în valoare de 2,359 miliarde de lei, la o rată nominală medie a dobânzii de 8,58%. În valută, volumul împrumuturilor a ajuns la 1,617 miliarde de lei, iar dobânda medie a fost de 5,02%.

Instituțiile din mediul financiar nebancar au accesat credite de 320 milioane de lei în moneda națională, la o dobândă medie de 8,32%, și echivalentul a 107 milioane de lei în valută, la o rată de 5,55%.

În cazul persoanelor fizice care practică activitate economică, creditele noi în lei au însumat 75 milioane de lei, la o dobândă medie de 9,41%. Creditele în valută au fost de aproximativ 2 milioane de lei, cu o rată nominală de 6,01%.

Pe segmentul populației, creditele de consum au rămas cele mai importante ca volum. În august, persoanele fizice au contractat asemenea împrumuturi în lei de 1,572 miliarde de lei, la o dobândă medie de 10,96%.

Creditele imobiliare noi au însumat 975 milioane de lei, iar rata nominală medie a dobânzii a fost de 8,07%.

Datele BNM arată că, în structura creditelor de consum și imobiliare acordate în lei, cea mai mare pondere au avut-o împrumuturile de consum cu maturitatea între doi și cinci ani. Acestea au totalizat 1,403 miliarde de lei și au fost acordate la o dobândă medie de 10,88%.

Creditele de consum cu termen de până la 12 luni au însumat 58 milioane de lei, la o rată medie de 11,25%, iar cele cu maturitatea între unu și doi ani au ajuns la 84 milioane de lei, cu o dobândă de 10,82%.

Cele mai scumpe au fost creditele de consum cu termen de peste cinci ani: volumul acestora a fost de 26 milioane de lei, iar rata nominală medie a dobânzii a urcat la 14,79%.