Premieră la pompă! Motorina a devenit mai scumpă decât benzina în Moldova

13 Mart. 2026, 11:59
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
13 Mart. 2026, 11:59 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Prețul motorinei a depășit pentru prima dată costul benzinei la pompă în Republica Moldova. Situația a fost înregistrată vineri, 13 martie, potrivit prețurilor maxime de referință publicate de Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE)pentru weekend.

Conform datelor instituției, pentru perioada 14–16 martie, prețul maxim de comercializare pentru benzina standard 95 a fost stabilit la 26,22 lei pentru un litru, în creștere cu 0,42 lei față de ziua precedentă.

În același timp, motorina a ajuns la un preț maxim de 26,24 lei pentru un litru, după o majorare mai accentuată, de 0,77 lei. Astfel, pentru prima dată în această perioadă de scumpiri, prețul motorinei l-a depășit pe cel al benzinei la pompă.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

18 Aug. 2026, 16:51
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
18 Aug. 2026, 16:51 // Actual //  Grîu Tatiana

15 încăperi nelocuibile, cu o suprafață totală de aproximativ 646,6 metri pătrați, gestionate de Î.S. „Aeroportul Internațional Chișinău”, ar putea fi scoase la privatizare prin licitație. Propunerea de includere a acestor bunuri în lista proprietăților de stat supuse privatizării a venit din partea Aeroportului, printr-un demers transmis Agenției Proprietății Publice la 16 iunie 2026.

Spațiile, indicate ca subsoluri, sunt amplasate în blocuri de locuințe din Chișinău, în special în sectorul Botanica, pe bulevardele Dacia 71/2 și 73/2, dar și pe strada Calea Ieșilor, 45. Cea mai mare încăpere din listă are 258,7 metri pătrați și se află pe strada Calea Ieșilor, 45.

Printre celelalte spații se regăsesc încăperi de 53,4 metri pătrați, 53,2 metri pătrați și 52 de metri pătrați, dar și spații mult mai mici, de aproximativ 15–17 metri pătrați. Toate sunt prevăzute pentru vânzare prin licitație.

Motivul este unul simplu: aceste spații nu sunt necesare activității Aeroportului. Documentul precizează că ele nu se află în perimetrul operațional al Aeroportului Internațional Chișinău, pe platforma aeroportuară sau pe terenul aferent și nu au fost, nu sunt și nu urmează să fie utilizate pentru activități operaționale, de producție ori comerciale.

În plus, încăperile nu fac parte din bunurile depuse în capitalul social al întreprinderii, iar menținerea lor în gestiunea Aeroportului nu mai este considerată justificată din punct de vedere funcțional. APP susține că înstrăinarea acestor spații nu va afecta integritatea patrimoniului întreprinderii și nici activitatea aeroportuară.

Proiectul nu stabilește deocamdată prețurile de pornire și nici data licitațiilor.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!