„Exportul s-a primitivizat”: Moldova vinde semințe în loc de produse

13 Mart. 2026, 12:51
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
13 Mart. 2026, 12:51 // Actual //  Grîu Tatiana

Exporturile agro-alimentare ale Republicii Moldova au crescut în 2025, însă tot mai multă materie primă este vândută peste hotare în detrimentul produselor procesate, arată o analiză prezentată de expertul economic Veaceslav Ioniță, în cadrul emisiunii „Analize economice”.

Potrivit analizei, producția agricolă a crescut cu 13,8% în 2025, după trei ani consecutivi de declin. În același timp, exporturile agro-alimentare au ajuns la 1,8 miliarde de dolari, iar în trimestrul IV au atins 635 de milioane de dolari, cel mai mare nivel trimestrial din istorie.

„Anul 2025 s-a apropiat de nivelul din 2021, considerat cel mai bun an agricol din istoria Republicii Moldova. Dacă tendința continuă, 2026 ar putea depăși recordurile”, a declarat Veaceslav Ioniță.

Creșterea exporturilor a fost determinată în principal de oleaginoase (+226,3 milioane dolari), fructe și nuci (+39,2 milioane), precum și de lapte și produse lactate (+6,3 milioane).

Totuși, economistul atrage atenția asupra schimbării structurii exporturilor. În 2025, exportul de materie primă agricolă a crescut cu 250 de milioane de dolari, în timp ce exportul de produse alimentare procesate a scăzut cu aproape 243 de milioane de dolari față de 2023.

„Republica Moldova nu trebuie să exporte grăunțe, ci să le folosească pentru a dezvolta sectorul zootehnic. Din aceste cereale putem produce carne, care are o valoare adăugată mult mai mare”, a explicat Ioniță.

Datele mai arată că produsele agro-alimentare au reprezentat 48,6% din totalul exporturilor Moldovei în 2025, cel mai mare nivel din ultimii 20 de ani.

În același timp, pentru prima dată, importurile de produse alimentare au depășit exporturile. Moldova a exportat produse alimentare de 596 milioane de dolari, dar a importat de 797 milioane, rezultând un deficit comercial de circa 201 milioane de dolari.

„Avem materie primă agricolă, dar nu o valorificăm suficient. Ea trebuie procesată în țară pentru a crea valoare adăugată, locuri de muncă și venituri la buget”, a subliniat economistul.

Un alt exemplu al acestei tendințe este scăderea exporturilor de ulei – de la 376 milioane dolari în 2022 la 129 milioane în 2025, în timp ce exportul de semințe oleaginoase a crescut până la 591 milioane de dolari.

„În loc să exportăm produse alimentare sau din zootehnie, exportăm tot mai mult cereale și semințe. Practic, exportul Republicii Moldova s-a ‘primitivizat’”, a concluzionat Veaceslav Ioniță.

01 Iul. 2026, 15:04
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
01 Iul. 2026, 15:04 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Piața pentru Ziua Următoare (PZU), operată de Operatorul Pieței de Energie Electrică din Moldova (OPEM), continuă să își consolideze rolul pe piața locală a energiei și înregistrează noi recorduri de lichiditate și tranzacționare, anunță un comunicat al Ministerului Energiei.

Potrivit OPEM, în data de 30 iunie, în 23 din cele 24 de intervale orare au fost realizate tranzacții de cel puțin 1 MWh, un semnal al participării tot mai active a producătorilor de energie regenerabilă și al funcționării eficiente a mecanismelor concurențiale de piață.

În aceeași zi a fost atins și un volum record de energie tranzacționată, de 542 MWh, echivalentul a aproximativ 4% din consumul zilnic mediu de energie electrică al Republicii Moldova. Energia a fost comercializată la un preț mediu de 99 euro/MWh.

Potrivit operatorului, rezultatele confirmă creșterea lichidității pieței și interesul tot mai mare al participanților pentru mecanismul de tranzacționare a energiei pentru ziua următoare.

Piața pentru Ziua Următoare este administrată de OPEM și a fost lansată în decembrie 2025 oferă participanților un mecanism transparent și competitiv de comercializare a energiei electrice pentru ziua următoare.