Victoriabank oferă un an de servicii bancare gratuite pentru freelanceri

18 Mart. 2026, 09:30
 // Categoria: Actual // Autor:  MD Bani
18 Mart. 2026, 09:30 // Actual //  MD Bani

Freelancerii au nevoie de flexibilitate, acces rapid la încasări și soluții bancare care țin pasul cu ritmul lor de lucru. Pentru a sprijini această comunitate, Victoriabank lansează pachetul Freelancer Plus, care oferă 12 luni de servicii esențiale gratuite. Oferta se adresează tuturor profesioniștilor independenți înregistrați.

Din VB24 Business, freelancerii își pot administra conturile online, pot urmări încasările în timp real și pot efectua plăți rapid și sigur. Fie că lucrează de acasă, dintr-un birou, dintr-un spațiu de coworking sau sunt în deplasare, aceștia au acces permanent la fondurile lor și control total asupra fluxului financiar.

Timp de 12 luni din momentul deschiderii contului curent la Victoriabank, profesioniștii independenți beneficiază gratuit de:

  • deschiderea și administrarea conturilor curente în MDL și valută străină
  • plăți intrabancare în MDL și valută străină prin ordin de plată electronic
  • plăți interbancare în MDL prin ordin de plată electronic
  • emiterea cardului Salut pentru titularul contului
  • acces la internet banking VB24 Business

Aceste servicii acoperă operațiunile de bază necesare gestionării activității zilnice și contribuie la reducerea costurilor administrative.

De asemenea, pachetul include emiterea unui card Business în MDL, disponibil în variantele Visa Business sau Mastercard Business Platinum. Acesta permite separarea clară a cheltuielilor personale de cele profesionale și asigură transparență în gestionarea banilor. Cardul Visa Business este cu deservire gratuită, iar cel Mastercard Business Platinum are o reducere de 50% din tarif. Mastercard Business Platinum vine la pachet cu servicii premium dedicate celor care călătoresc frecvent sau desfășoară activități într-un ritm alert. Printre avantajele principale se numără accesul în lounge-uri aeroportuare prin Loun geKey,Concierge 24/7, Fast Track în aeroporturile partenere, asigurarea internațională de călătorie și beneficii pentru rezervări hoteliere și închirieri auto.

Totodată, freelancerii care lucrează cu clienți locali sau online și deschid un cont la Victoriabank vor avea tarife preferențiale pentru VB24 POS și MIA Business, facilitând acceptarea plăților rapide și sigure.

Pachetul „Freelancer Plus” este disponibil în toate unitățile Victoriabank. Oferta este valabilă până la 31 decembrie 2026.

17 Aug. 2026, 16:02
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  Ursu Victor
17 Aug. 2026, 16:02 // Bănci şi Finanţe //  Ursu Victor

Datoria de stat internă a Republicii Moldova a crescut în primele șapte luni ale anului 2026. Astfel, la sfârșitul lunii iulie, aceasta a ajuns la aproape 57,77 miliarde de lei, cu 5,78 miliarde de lei mai mult decât la începutul anului, arată datele Ministerului Finanțelor.

Potrivit calculelor în baza datelor oficiale, majorarea reprezintă circa 11,1% în numai șapte luni. La 1 ianuarie 2026, datoria internă constituia 52 miliarde de lei, iar la 31 iulie ajunsese la 57,7 miliarde de lei.

Cea mai mare parte a creșterii vine din finanțarea statului prin intermediul valorilor mobiliare de stat (VMS) plasate pe piața primară. Soldul acestora a urcat de la aproximativ 39,30 miliarde de lei la 44,69 miliarde de lei, ceea ce înseamnă o creștere de aproape 5,4 miliarde de lei de la începutul anului.

Astfel, VMS emise pe piața primară reprezintă deja aproximativ 77% din întreaga datorie de stat internă.

O creștere se observă și în cazul titlurilor de stat vândute direct populației. La începutul anului, soldul VMS plasate către persoanele fizice era de 650,36 milioane de lei, iar până la sfârșitul lunii iulie a ajuns la 1,03 miliarde de lei.

În numai șapte luni, suma a crescut cu 380,2 milioane de lei, echivalentul unui avans de aproximativ 58,5%. Cu toate acestea, titlurile cumpărate direct de populație reprezintă încă mai puțin de 2% din datoria internă totală.

O altă componentă o constituie VMS emise pentru anumite scopuri stabilite de lege, al căror sold se menține la 11,06 miliarde de lei, fără modificări față de începutul anului. Titlurile convertite însumează alte 983,73 milioane de lei.

Datele Ministerului Finanțelor mai scot în evidență și costul ridicat al împrumuturilor statului pe piața internă. În perioada ianuarie–iulie 2026, rata medie ponderată a dobânzii pentru VMS comercializate pe piața internă a fost de 9,51%, cu 0,43 puncte procentuale peste nivelul mediu din 2025.

În funcție de maturitate, dobânzile au variat. Pentru VMS cu scadența la 182 de zile rata a fost de 9,68%, iar pentru cele la 364 de zile – 9,65%. Titlurile pe doi ani au avut o dobândă medie de 7,20%, cele pe cinci ani – 7,40%, iar obligațiunile pe zece ani – 8%.

Ministerul Finanțelor explică majorarea datoriei interne prin finanțarea netă pozitivă de 5,395 miliarde de lei pe piața primară a VMS, la care se adaugă cele 380,2 milioane de lei rezultate din plasarea directă a titlurilor de stat către persoanele fizice.

În total, statul a adăugat astfel aproximativ 825 de milioane de lei pe lună la datoria internă în primele șapte luni ale anului. Dacă la începutul lui 2026 datoria internă era sub pragul de 52 de miliarde de lei, la sfârșitul lunii iulie aceasta se apropia deja de 58 de miliarde de lei.