Motorina o ia razna! Salturi și căderi bruște pe piața europeană, iar tona ajuns să coste 1429 de dolari

30 Mart. 2026, 12:04
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
30 Mart. 2026, 12:04 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Prețul motorinei pe piața europeană a înregistrat fluctuații puternice în cursul zilei de 30 martie și indică o volatilitate ridicată pe fondul incertitudinilor din piața energetică.

Potrivit graficului, cotațiile au început ziua pe un trend moderat, după care au intrat pe o traiectorie ascendentă, atingând un vârf în jurul valorii de 1460 de dolari pe tonă. Ulterior, piața a inversat brusc direcția, înregistrând o scădere accelerată în a doua parte a zilei, până în zona de aproximativ 1430 de dolari pe tonă.

Mișcarea indică o corecție rapidă după creșterile anterioare, însă amplitudinea variațiilor sugerează un nivel ridicat de instabilitate. În decurs de doar câteva ore, diferența dintre maxim și minim a depășit 30 de dolari pe tonă și semnalează presiuni atât din partea cererii, cât și a factorilor externi.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

 

22 Sept. 2026, 16:40
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
22 Sept. 2026, 16:40 // Actual //  Ursu Victor

Sistemul electroenergetic al Republicii Moldova se va confrunta astăzi cu un deficit comercial de energie electrică în patru intervale orare, anunță Energocom.

Potrivit companiei, deficitul apare în condițiile în care capacitatea intrazilnică alocată pe interconexiunile Ucraina–Republica Moldova și România–Republica Moldova nu a fost suficientă pentru acoperirea integrală a necesarului comercial în anumite ore.

Cele mai mari volume neacoperite sunt prognozate pentru intervalul 19:00–20:00, când deficitul va ajunge la 111 MWh.

Între orele 17:00–18:00 vor rămâne neacoperiți 4 MWh, între 18:00–19:00 – 59 MWh, iar în intervalul 20:00–21:00 – 55 MWh.

În total, pentru perioada 17:00–21:00, deficitul prognozat constituie 229 MWh.

Energocom precizează că pentru celelalte ore ale zilei a fost rezervată capacitatea necesară pentru acoperirea consumului de energie electrică.

În acest context, compania îndeamnă cetățenii să utilizeze rațional energia, în special în orele de vârf, între 18:00 și 23:00.