Jaful dulce: peste 12 tone de KitKat furate dintr-un camion în Italia

30 Mart. 2026, 10:31
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
30 Mart. 2026, 10:31 // Actual //  Ursu Victor

Un camion încărcat cu peste 12 tone de batoane de ciocolată KitKat a fost furat în Italia, în timp ce transporta o ediție specială destinată pieței din Polonia. Potrivit The Guardian, hoții au reușit să plece cu 413.793 de unități din noile batoane inspirate de mașinile de Formula 1.

Furtul a avut loc în urmă cu trei zile, în timp ce camionul se deplasa de la o unitate de producție din centrul Italiei către un centru de distribuție. Atât vehiculul, cât și marfa sustrasă nu au fost găsite până în prezent, iar autoritățile italiene au demarat o anchetă pentru identificarea suspecților.

Compania Nestlé, care deține brandul KitKat, a confirmat incidentul și a precizat că investighează cazul împreună cu autoritățile și partenerii din lanțul de aprovizionare. Reprezentanții firmei au declarat, într-un comunicat, că furtul ar putea afecta disponibilitatea produselor în perioada premergătoare sărbătorilor de Paște.

„Am încurajat întotdeauna oamenii să ia o pauză cu KitKat. Se pare însă că hoții au luat mesajul prea în serios și au luat «o pauză» cu mai bine de 12 tone de ciocolată”, au transmis oficialii companiei, făcând referire la sloganul brandului.

Batoanele furate făceau parte dintr-o ediție specială lansată după ce KitKat a devenit anul trecut ciocolata oficială a competiției Formula 1. Produsele erau modelate sub forma unor mașini de curse, păstrând însă structura clasică de napolitană acoperită cu ciocolată.

Reprezentanții Nestlé avertizează că produsele ar putea ajunge pe piețe neoficiale, însă acestea pot fi identificate prin codurile de lot inscripționate pe ambalaj. Incidentul scoate în evidență creșterea furturilor de marfă, un fenomen tot mai frecvent în Europa, potrivit companiei.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

 

11 Sept. 2026, 15:33
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
11 Sept. 2026, 15:33 // Actual //  Grîu Tatiana

Freelancerii din Moldova au obținut, în luna august, venituri totale de 45,27 milioane de lei, iar pentru acestea au fost calculate impozite de 6,8 milioane de lei. Serviciul Fiscal de Stat (SFS) a emis 3 861 de avize de plată, iar termenul-limită pentru achitarea impozitului este 25 septembrie 2026.

Potrivit SFS, venitul total înregistrat de antreprenorii independenți în august a fost de 45,28 milioane de lei, iar impozitul unic calculat a constituit 6,8 milioane de lei. Față de luna precedentă, suma impozitului calculat este cu 1,80% mai mică.

Avizele de plată au fost transmise freelancerilor la adresele de e-mail indicate la înregistrarea activității. Acestea pot fi consultate și în Cabinetul personal al contribuabilului, precum și în aplicația EVO.

Mai mult de jumătate dintre antreprenorii independenți, 54,91%, au efectuat tranzacții prin conturile bancare dedicate. Totodată, 115 contribuabili au utilizat echipamente de casă și de control conectate la sistemul de monitorizare electronică a vânzărilor. Prin acestea au fost înregistrați 1,39 milioane de lei în numerar.

SFS le recomandă freelancerilor să verifice avizele de plată și să respecte termenul de achitare. Impozitul poate fi plătit inclusiv online, prin serviciul MPay destinat antreprenorilor independenți.

În cazul în care un contribuabil a emis bonuri fiscale cu date greșite, a efectuat returnări de bani sau a încasat sume care nu țin de activitatea de antreprenoriat independent, acesta poate solicita modificarea avizului de plată la orice Direcție de deservire fiscală din cadrul SFS.

La 11 septembrie 2026, în Moldova erau înregistrați 3 678 de antreprenori independenți, iar achitările impozitului unic efectuate de aceștia însumau 26,29 milioane de lei.

Pentru antreprenorii independenți se aplică o cotă de 15% dacă venitul anual nu depășește 1,2 milioane de lei. Pentru partea de venit care depășește acest plafon, cota impozitului este de 35%.