Datoria crește, populația scade! 6 000 de dolari pe cap de locuitor

31 Mart. 2026, 13:05
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  Ursu Victor
31 Mart. 2026, 13:05 // Bănci şi Finanţe //  Ursu Victor

Datoria externă brută a Republicii Moldova a continuat să crească în 2025 și a depășit pragul de 11,8 miliarde de dolari în trimestrul III, potrivit datelor publicate de Banca Națională a Moldovei. Raportat la numărul populației de 2,4 milioane (cu 29 de miii mai puțin în 2025 față de anul precedent n.a), fiecărui moldovean iar reveni 6000 de dolari.

Astfel, la sfârșitul trimestrului III 2025, datoria externă a ajuns la 11,9 miliarde de dolari, în creștere față de 11,7 miliarde în trimestrul II și 11,5 miliarde în trimestrul I. Comparativ cu începutul anului, majorarea este de peste 1,1 miliarde de dolari.

Cea mai mare pondere în structura datoriei revine administrației publice, care a acumulat obligații de circa 4,89 miliarde de dolari în trimestrul III. Din această sumă, aproape 4,5 miliarde reprezintă împrumuturi pe termen lung.

În același timp, datoria sectorului privat rămâne semnificativă. Alte sectoare ale economiei au înregistrat datorii externe de peste 4,5 miliarde de dolari, în creștere constantă pe parcursul anului. Datoria companiilor nefinanciare constituie cea mai mare parte, depășind 3,9 miliarde de dolari.

Sectorul bancar a înregistrat, de asemenea, o creștere a obligațiilor externe, până la peste 500 de milioane de dolari, în timp ce datoria Băncii Naționale a Moldovei s-a redus ușor, până la aproximativ 34,7 milioane de dolari.

Totodată, creditarea intragrup în cadrul investițiilor directe a rămas stabilă, la circa 1,94 miliarde de dolari.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

02 Iul. 2026, 14:49
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
02 Iul. 2026, 14:49 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Deputatul Ion Chicu critică intenția Guvernului de a reorganiza Agenția Proprietății Publice (APP). El susține că problemele instituției nu pot fi rezolvate prin modificări administrative, ci prin schimbarea conducerii și organizarea unui concurs pentru desemnarea unui director profesionist.

„În cazul de față este vorba de Roman Cojuhari. Este prins cu ilegalități. A încălcat legea de multe ori. Se vine cu soluția: Hai să reorganizăm instituția. Nu este corect. Trebuie să faci ordine în conducere, să pui un profesionist la conducere acolo”, a declarat Chicu.

Deputatul a afirmat că reorganizarea instituției nu are sens dacă problema ține de persoana aflată la conducere.

„Care-i sensul reorganizării instituției când tu ai numit acolo un hoț și un escroc? Trebuie organizat concurs și să se permită oamenilor profesioniști să aplice”, a spus acesta.

Ion Chicu a respins ideea că în Republica Moldova nu ar exista persoane capabile să conducă eficient instituțiile statului.

„Eu sunt departe de gândul că nu sunt oameni în țară care ar putea face față acestor lucruri. Pentru orice eșec și pentru orice eroare, politic răspunde partidul de guvernământ”, a declarat deputatul.

Directorul general al Agenției Proprietății Publice, Roman Cojuhari, și-a anunțat demisia în seara zilei de 29 iunie, după scandalul izbucnit în jurul întreprinderii de stat MoldATSA.