SUA închid robinetul: nu mai prelungesc relaxarea sancțiunilor pentru petrolul rusesc

26 Apr. 2026, 10:01
 // Categoria: Slider // Autor:  Ursu Victor
26 Apr. 2026, 10:01 // Slider //  Ursu Victor

Statele Unite nu intenționează să prelungească măsura temporară de relaxare a sancțiunilor privind livrările de petrol și produse petroliere rusești, a declarat secretarul Trezoreriei SUA, Scott Bessent, într-un interviu pentru Associated Press.

Licența actuală emisă de Office of Foreign Assets Control (OFAC), care permite achiziția de petrol rusesc aflat deja în petroliere, expiră pe 16 mai. Documentul a fost emis recent, deși oficialii americani anunțaseră anterior că nu vor extinde astfel de facilități.

Potrivit lui Bessent, excepția a fost acordată după solicitările a peste zece state, în cadrul reuniunilor World Bank și International Monetary Fund din aprilie, pentru a sprijini țările vulnerabile. „Nu cred că va exista o nouă prelungire. Petrolul rusesc aflat pe mare a fost în mare parte deja cumpărat”, a spus oficialul american.

Washingtonul a permis temporar vânzarea de petrol rusesc în martie, pe fondul tensiunilor din Orientul Mijlociu, inclusiv conflictul din Iran și blocarea strâmtorii Ormuz, care au împins cotațiile petrolului peste 100 de dolari pe baril.

Măsura a fost descrisă de Bessent drept „strict țintită și pe termen scurt”, subliniind că nu ar aduce beneficii majore Kremlinului, în ciuda veniturilor suplimentare utilizate inclusiv pentru finanțarea războiului din Ucraina.
Potrivit estimărilor citate de Financial Times, Rusia ar câștiga zilnic circa 150 de milioane de dolari în plus din petrol, pe fondul crizei din Orientul Mijlociu. De asemenea, Reuters estimează că doar în aprilie veniturile nete suplimentare ar putea ajunge la 9 miliarde de dolari.

21 Sept. 2026, 16:41
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
21 Sept. 2026, 16:41 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Tariful la gazele naturale din Republica Moldova ar putea crește cu aproximativ 6–7 lei pentru un metru cub, dacă prețurile de pe piețele europene se vor menține la nivelul actual, a declarat expertului energetic Sergiu Tofilat, la emisiunea Spațiu public de la Radio Moldova

Tofilat a explicat că prețul de achiziție al gazelor pentru Republica Moldova este legat direct de evoluția cotațiilor bursiere.

Potrivit acestuia, prețul pentru luna septembrie reflectă media cotațiilor din august, în timp ce evoluțiile de pe bursă din septembrie se vor regăsi în costurile de achiziție pentru luna octombrie.

Expertul atrage atenția că diferența dintre nivelul luat în calcul la ultima ajustare a tarifului și cotațiile actuale este deja semnificativă.

„Pe bursă, gazul a ajuns undeva la 82 de euro. Acum trei-patru săptămâni, când a fost revizuit tariful și a fost urcat la 20 de lei, în prognoză a fost luat prețul de 56–56,25 de euro. Pe bursă deja este 82, în mai puțin de o lună prețul a crescut semnificativ”, a declarat Tofilat.

În aceste condiții, spune expertul, dacă tariful ar fi recalculat acum, acesta ar putea fi mai mare cu aproximativ 6–7 lei.

„Aceasta înseamnă că, dacă am calcula tariful astăzi, ar fi vreo 6–7 lei în plus. Ca să vorbim mai simplu: se luptă Statele Unite cu Iranul și toată lumea plătește, inclusiv noi. Suntem un fel de victime colaterale”, a spus Tofilat.

În prezent tariful la gaz este de 20,30 lei metru cub și s-a majorat cu peste 40% de la începutul lunii septembrie.