Charles Michel, despre geopolitica europeană, la Reinvent Moldova 2.0: Statele UE trebuie să acționeze împreună

06 Mai 2026, 10:53
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
06 Mai 2026, 10:53 // Actual //  Grîu Tatiana

Statele Uniunii Europene sunt mai vulnerabile independent și trebuie să acționeze împreună, a declarat Charles Michel la Reinvent Moldova 2.0. Întrebat despre venirea la putere a unor politicieni pro-ruși sau populiști în mai multe state, fostul președinte al Consiliului European a menționat că a observat că popularitatea formațiunilor de acest gen a crescu în ultimele două decenii.

În opinia sa, liderii Uniunii Europene trebuie să rămână raționali, iar unitatea statelor membre a fost demonstrată atât în perioada COVID-19, cât și ulterior, după începerea războiului în Ucraina.

„Am început cariera politică în Belgia, ani în urmă. În jur de 15-20 de ani în urmă. Exista deja o dezbatere, dacă invităm mai multe țări la nivel de UE sau nu. Și aceste partide populiste aveau tot mai multă influență și sprijin. Dar am continuat să progresăm la nivel de integrare în UE. Deci, am început să facem față. În pandemia de COVID-19 ne-am dat seama că e nevoie de integrare în UE, de colaborarea Uniunii Europene, inclusiv în sectorul sănătății. Vorbim despre această voință politică, înțelegere și colaborare comună. Pentru că independent suntem mai vulnerabili, mai slabi. Dacă vorbim despre anumite tendințe, pot fi diferite situații politice. Trebuie să înțelegem că indiferent de ce s-ar întâmpla la nivel de UE, nu există dubii că că avem nevoie să acționăm mai mult împreună.

Proiectele europene au demonstrat că atunci când avem în față o criză, când sunt provocări, dificultăți, în aceste momente suntem mai curajoși și înțelegem lecția. Dacă nu avem o criză în față, de obicei suntem mai lenți. Dar dacă avem în față o criză, atunci suntem curajoși, suntem mai rapizi și ne ia de obicei doar câteva zile să decidem”, a spus Charles Michel la evenimentul organizat de Grupul Media Realitatea.

Reinvent Moldova 2.0 este o platformă a Grupului Media Realitatea, dedicată dialogului despre viitorul european al țării, reunind lideri politici, experți și reprezentanți ai societății civile.

06 Nov. 2026, 17:09
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  Grîu Tatiana
06 Nov. 2026, 17:09 // Bănci şi Finanţe //  Grîu Tatiana

Banca Națională a Moldovei (BNM) suspendă pentru șase luni licența sistemului de plăți electronice BPAY, începând cu 7 noiembrie. Comitetul executiv al BNM a luat decizia pe 5 noiembrie, după ce un control a scos la iveală mai multe încălcări în activitatea companiei. 

Verificările au vizat activitatea BPAY din perioada 27 octombrie 2023 – 23 februarie 2026. Potrivit BNM, compania a încălcat cerințe de licențiere și de activitate și nu a îndeplinit prescripțiile autorității de supraveghere. Controlul a scos la iveală și încălcări legate de controlul intern și de gestionarea riscurilor.

Pe durata suspendării, BPAY trebuie să le permită clienților să consulte soldurile conturilor și să le elibereze extrase la cerere. Compania trebuie să păstreze și funcțiile necesare pentru a-și gestiona obligațiile existente față de utilizatori și să remedieze încălcările constatate de BNM.

BPAY oferă servicii de plată, transferuri de bani și carduri de debit. Potrivit datelor financiare raportate pentru 2025, BPAY a avut venituri din vânzări de aproximativ 40,4 milioane de lei.