Carburanții au aruncat în aer prețurile în Moldova! Motorina s-a scumpit cu peste 20% într-o lună

11 Mai 2026, 11:28
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
11 Mai 2026, 11:28 // Actual //  Ursu Victor

Inflația anuală a ajuns la 6,8% în luna aprilie, în timp ce doar într-o singură lună prețurile au urcat cu 1,8%, arată datele Biroului Național de Statistică.

Cea mai mare scumpire lunară s-a înregistrat la motorină, care s-a majorat cu 20,4% doar în aprilie, în timp ce benzina s-a scumpit cu 10,5%, iar gazele lichefiate cu 14%. Per ansamblu, grupa combustibililor și carburanților a crescut cu 9,5% într-o singură lună și cu peste 25% comparativ cu aprilie anul trecut.

Datele BNS arată că anume transportul a avut cea mai mare influență asupra inflației lunare. Categoria „transport” a contribuit cu 0,81 puncte procentuale la inflația totală de 1,76%, aproape jumătate din creșterea generală a prețurilor.

În paralel, transportul de pasageri s-a scumpit cu 14,4% într-o singură lună. Cele mai mari majorări au fost înregistrate la transportul aerian, unde prețurile au crescut cu 24%, dar și la cursele regulate rutiere raionale, interraionale și internaționale, care s-au scumpit cu 18,7%.

O altă creștere a prețurilor a fost înregistrată la legume. În aprilie, prețurile acestora au explodat cu 16,7% față de martie și cu peste 56% comparativ cu începutul anului.

În schimb, ouăle s-au ieftinit cu 5,7% într-o lună, însă rămân cu aproape 41% mai scumpe decât în aprilie 2025.

Deși unele servicii comunale s-au ieftinit, povara pentru populație rămâne ridicată. Tarifele la energia electrică au scăzut cu 1% în aprilie, iar gazele naturale și energia termică sunt mai ieftine decât acum un an, însă serviciile de apă și canalizare s-au scumpit cu aproape 15% anual.

La nivel regional, cea mai mare inflație lunară a fost înregistrată în regiunea Centru și Sud – câte 1,9%, în timp ce Chișinăul a avut cea mai mică rată, de 1,65%.

Potrivit estimărilor Băncii Naționale a Moldovei, în trimestrul II 2026, rata anuală a inflației se va plasa la limita superioară a intervalului de variație, iar ulterior, pentru trei trimestre consecutive, o va depăși și începând cu trimestrul II 2027 va reveni în limitele intervalului unde se va menține până la sfârșitul perioadei de prognoză. Inflația medie anuală pentru anii 2026 și 2027 va fi de 7,0 la sută și 5,8 la sută, respectiv, fiind majorată cu 2,0 și 1,3 puncte procentuale față de prognoza anterioară.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

12 Nov. 2026, 15:36
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  Ursu Victor
12 Nov. 2026, 15:36 // Bănci şi Finanţe //  Ursu Victor

Produsele alimentare riscă să intre într-un nou val de scumpiri, pe măsură ce oferta de produse autohtone se va reduce, iar piața internă va deveni tot mai dependentă de importuri, potrivit  avertismentului BNM, care atrage atenția că majorarea prețurilor alimentare pe piețele internaționale ar putea fi transmisă treptat și consumatorilor moldoveni.

Potrivit BNM, în trimestrul III al anului 2026, ritmul anual de creștere a prețurilor la produsele alimentare s-a temperat și a ajuns la o medie de 5,03%, cu 0,87 puncte procentuale mai puțin decât în trimestrul precedent. Evoluția a fost determinată în principal de recolta agricolă favorabilă, care a contribuit la creșterea ofertei de produse autohtone și la reducerea presiunilor asupra prețurilor.

Cele mai importante contribuții la temperarea inflației alimentare au venit din partea legumelor, ouălor și produselor din carne.

„Condițiile climaterice favorabile din anul curent au susținut dezvoltarea culturilor agricole, contribuind la formarea unei oferte relativ mari de produse autohtone pe piața locală”, constată Banca Națională.

Totuși, situația favorabilă de pe piața internă contrastează cu evoluțiile internaționale. În timp ce în Moldova ritmul scumpirilor alimentare s-a temperat, pe piețele externe prețurile au continuat să crească. Potrivit datelor prezentate de BNM, produsele alimentare pe piața internațională au fost, în trimestrul III 2026, în medie cu 3,4% mai scumpe decât în aceeași perioadă a anului trecut.

Banca centrală avertizează că această diferență ar putea deveni o problemă pentru consumatorii moldoveni în lunile următoare, odată cu diminuarea stocurilor de produse agricole autohtone și creșterea ponderii alimentelor importate.

Astfel, presiunile inflaționiste externe ar putea determina noi majorări ale prețurilor la produsele alimentare comercializate în Republica Moldova.

În plus, BNM atrage atenția că scumpirea energiei, a fertilizanților și a transportului la nivel internațional riscă să se transmită treptat în costurile de producție și, ulterior, în prețurile finale ale alimentelor.

Pentru anul 2026, Banca Națională prognozează o creștere medie anuală de 5,9% a prețurilor produselor alimentare, iar pentru 2027 estimează un ritm de 5,8%.

Deși aceste prognoze indică o temperare a presiunilor inflaționiste față de unele perioade precedente, ele nu presupun ieftinirea generalizată a alimentelor, ci continuarea creșterii prețurilor într-un ritm mai moderat.

Potrivit BNM, evoluția prețurilor alimentare în perioada următoare va depinde de oferta agricolă internă, de cererea populației, de cursul de schimb al leului și de evoluția prețurilor internaționale.

În același timp, raportul arată că inflația generală a accelerat până la 8,6% în septembrie 2026, iar presiunile provenite din sectorul energetic și din importuri continuă să reprezinte riscuri pentru stabilitatea prețurilor.