S-a deschis Transfăgărășanul. Cele mai hot oferte cu plecare din Chișinău

29 Iun. 2021, 11:55
 // Categoria: Au Bani // Autor:  MD Bani
29 Iun. 2021, 11:55 // Au Bani //  MD Bani

Circulația pe Transfăgărășan, între Piscul Negru și Bâlea Cascadă, s-a deschis luni. Traficul este permis doar ziua. De asemenea, șoferii sunt averizați de faptul că în calea lor pot apărea urși.

Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) anunță că luni, începând cu ora 14.00, circulația rutieră pe Transfăgărășan, între Piscul Negru și Bâlea Cascadă (km 104+000 – km 130+800), s-a deschis pentru toate categoriile de autovehicule, în intervalul orar 7.00 – 21.00.

Circulația rutieră este interzisă pe timpul nopții, între orele 21.00 – 7.00.

În acest sens, agenția de turism Panda Tur a pregătit o ofertă specială pentru excursie pe traseul Transfăgărășan – Sighișoara – Lacul Bâlea.

Prețul pentru o persoană este de 75,99 euro, iar primele 5 locuri în autobus costă 85,99 euro. Pentru copii se oferă și reduceri.

Prețul include:

Transport tur-retur;
Cazare o noapte la Pensiune;
Ghid licențiat;
Asigurare medicală;
Excursiile indicate în program.

Călătorii vor avea posibilitatea să viziteze: Curtea de Argeș, Cetatea Poenari, Cheile Argeșului, barajul de la Vidraru, tunelul Capra Bâlea, Bâlea Lac, Castelul de Lut din Valea Zânelor… un număr impresionant de obiective se înlănțuie pe cei aproximativ 159 de kilometri ai celei mai spectaculoase șosele.

Prețul nu include intrările la obiectivele turistice.

De asemenea, oferte pentru a ajunge la Transfăgărășan vă puteți adresa și la agenția de turism Aer Lux. Agenția vă poate ajuta cu cazarea pentru orice perioadă, iar transportul este din cont propriu. Potrivit agenților de turism este foarte ușor de ajuns în România din Chișinău.

Transfăgărășanul este drumul printre munți, construit prin îmbinării resurselor naturale cu puterea și priceperea omenească. Considerat una dintre cele mai impresionante șosele din Europa, acesta traversează cea mai înalta unitate alpină din România, Munții Făgăraș și face legătură între zonele istorice Muntenia și Ardeal. Pe durata traseului veți avea parte de peisaje spectaculoase.

Excursiile sunt programate începând cu data de 2 iulie 2021. De asemenea, vor fi plecări pe și pe data de 30 iulie și 20 august.

Reguli de intrare în România

Pentru a ajunge în România, de carantină sunt scutiți următoarele grupuri de persoane:

a) persoanele vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare până la intrarea în România;
b) persoanele care au fost confirmate pozitiv pentru infecția cu virusul SARSCoV-2 în ultimele 90 de zile anterioare intrării în țară, fapt dovedit prin documente medicale (test RT-PCR pozitiv la data diagnosticului, bilet de externare din spital sau test care să dovedească prezența de anticorpi de tip IgG efectuat cu maxim 14 zile anterior intrării în țară) sau prin verificarea bazei de date Corona-forms și pentru care au trecut cel puțin 14 zile de la data confirmării până la data intrării în țară;
c) copiii cu vârsta mai mică sau egală de 3 ani, fără a fi necesară prezentarea rezultatului negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2;
d) copiii cu vârsta mai mare de 3 ani și mai mică de 16 ani, dacă prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2, efectuat cu cel mult 72 de ore înaintea îmbarcării (pentru cei care călătoresc cu mijloace de transport în
comun) sau intrării pe teritoriul național (pentru cei care călătoresc cu mijloace proprii);

10 Sept. 2026, 15:41
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
10 Sept. 2026, 15:41 // Actual //  Grîu Tatiana

Întreprinderea de Stat „Calea Ferată din Moldova” a lansat o licitație pentru proiectarea și executarea lucrărilor de reabilitare și electrificare a liniei feroviare Iași–Ungheni. Valoarea estimată a contractului este de peste 5,6 milioane de euro, fără TVA, iar lucrările ar urma să fie finalizate în 24 de luni: șase luni pentru proiectare și 18 luni pentru execuție.

Proiectul prevede lucrări semnificative pe partea moldovenească a traseului. Printre acestea se numără reabilitarea și modernizarea podului feroviar Eiffel peste râul Prut, inclusiv repararea structurilor metalice, înlocuirea elementelor deteriorate și a traverselor de pod.

Totodată, podul va fi pregătit pentru electrificare, iar de-a lungul liniei feroviare vor fi instalate elementele necesare pentru alimentarea trenurilor cu energie electrică. Sistemul de electrificare va funcționa la 25 kV și 50 Hz.

Lucrările includ și reconstrucția liniilor de cale ferată din stația Ungheni, precum și modernizarea sistemelor de semnalizare, centralizare, blocare și telecomunicații feroviare.

Contractul va fi realizat în regim „Design & Build”, ceea ce înseamnă că firma care va câștiga licitația va asigura atât proiectarea, cât și furnizarea echipamentelor și materialelor, lucrările de construcție, testarea și punerea în funcțiune a infrastructurii.

Proiectul este finanțat de Uniunea Europeană prin programul Connecting Europe Facility (CEF) și face parte din rețeaua europeană de transport TEN-T. Scopul este de a îmbunătăți legătura feroviară dintre Republica Moldova și România, de a crește capacitatea de transport peste frontieră și de a aduce infrastructura feroviară din Moldova la standarde europene.

Ofertele vor fi evaluate după criteriul celui mai bun raport calitate–preț. Prețul va conta în proporție de 60%, în timp ce experiența companiei și calificarea specialiștilor vor avea câte 20%.