Ingredinte pentru o vară perfectă! Dumitru Coslet despre vinurile care se consumă vara și unde mergem la o degustație

28 Iun. 2021, 15:41
 // Categoria: Au Bani // Autor:  MD Bani
28 Iun. 2021, 15:41 // Au Bani //  MD Bani

Pentru a avea o vară perfectă nu ai nevoie de multe ingrediente. Fie că mergi în vacanță sau petreci timpul cu familia sau prietenii, un vin de calitate va fi mereu binevenit. Pentru a afla ce vinuri se consumă în perioada de vară am luat legătura cu Dumitru Coslet, care este un „wine lover” (n.r. – iubitor de vin) și ambassadorul vinurilor Purcari. El are în grija sa vinul, analiza, servirea și educarea. De asemenea, Dumitru a recomandat și câteva locații unde putem merge pentru o degustație în Chișinău, precum și sfaturi despre cum putem alege un vin.

Pentru perioada de vară Dumitru Coslet recomandă vinurile albe proaspete, Sauvignon Blanc, Pinot Grigio, Light Rose, roșii nebaricate, vinuri necorpolente, Glou-glou.

Foto: Facebook

Potrivit lui Dumitru în Chișinău există mai multe locații unde putem merge pentru a face o degustare. Iată câteva dintre ele:

 InVino

Embrago Wine

Vinoteca Wine.md

Purcari Wine Bar

Foto: Facebook

Înainte de a merge la o degustație Dumitru recomandă să avem o viziune clară asupra evenimentului. De asemenea, este foarte important să știm cine va fi prezent la eveniment.

„Este necesară o viziune clară asupra evenimentului. Să fie un stil. Și să nu uităm de contingent. Trebuie să știm sigur cine o să fie prezent.”

În opinia lui Dumitru vinurile nu se clasifică în rele și bune, acestea fie sunt pe gustul tău fie nu. Iar pentru a alege un vin trebuie să ții cont de mai mulți factori.

„Nu consider că vinurile se separă în vinuri bune și vinuri rele. Mai degrabă, vinuri pe gustul meu și nu. Pentru a alege un vin trebuie de informat, trebuie de experimentat, trebuie de mers la cât mai multe degustari, trebuie să ne înțelegem stilul nostru.”

15 Sept. 2026, 16:45
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
15 Sept. 2026, 16:45 // Actual //  Grîu Tatiana

Trei dintre cele mai mari șase rafinării rusești care produc motorină și-au redus semnificativ producția sau și-au oprit complet activitatea în luna septembrie, după ce au fost avariate în urma atacurilor cu drone ucrainene, relatează Reuters.

Potrivit calculelor agenției, bazate pe date furnizate de participanți de pe piața petrolieră, rafinăriile din Omsk, Kirishi („Kinef”), Volgograd, Perm, NORSI („Nijegorodnefteorgsintez”) și Taneco din Nijnekamsk asigură împreună aproximativ jumătate din producția de motorină a Rusiei.

Situația este deosebit de gravă la unele dintre aceste unități. Sursele Reuters susțin că rafinăria „Kinef” din Kirishi a oprit complet producția, în timp ce rafinăriile din Volgograd și NORSI funcționează la aproximativ un sfert din capacitatea lor proiectată. În consecință, producția de motorină la aceste combinate este de câteva ori mai mică decât în condiții normale.

Și rafinăria Taneco a fost vizată duminică de un atac cu drone. Sursele citate de Reuters au precizat însă că este încă prea devreme pentru a evalua amploarea pagubelor și impactul asupra producției.

Problemele de aprovizionare cu motorină din Rusia au ajuns recent și în centrul declarațiilor președintelui american Donald Trump. Pe 13 septembrie, acesta i-a cerut Ucrainei să înceteze atacurile asupra rafinăriilor rusești, susținând că acestea contribuie la penuria de motorină și la creșterea prețurilor la nivel mondial.

Potrivit Agenției Internaționale pentru Energie, în primele opt luni ale acestui an, o rafinărie rusească a fost lovită cu succes, în medie, o dată la fiecare trei zile.

Atacurile ucrainene asupra infrastructurii petroliere rusești au redus producția de carburanți și au determinat Moscova să introducă restricții asupra exporturilor de benzină, motorină și combustibil pentru aviație.

Înaintea introducerii restricțiilor, exporturile rusești de motorină coborâseră sub un milion de tone în luna iunie, potrivit estimărilor traderilor. Dacă sunt incluse și produsele de motorină de calitate inferioară, volumul total al exporturilor a fost de aproximativ 1,8 milioane de tone. Prin comparație, în urmă cu un an, când rafinăriile rusești funcționau normal, exporturile de motorină ajungeau la aproximativ 2,5 milioane de tone pe lună, iar împreună cu motorina de calitate inferioară ajungeau la 3,3–3,4 milioane de tone lunar. Datele LSEG arată că Turcia și Brazilia au fost printre principalii cumpărători ai motorinei rusești în ultimele luni.