Probleme la una dintre cele mai mari bănci din țară. BNM a aplicat sancțiuni conducerii. Ce spune banca

05 Iun. 2026, 09:55
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  Ursu Victor
05 Iun. 2026, 09:55 // Bănci şi Finanţe //  Ursu Victor

Moldindconbank și mai mulți membri ai organelor sale de conducere au fost sancționați cu avertisment scris de către Banca Națională a Moldovei, în urma unui control care a scos la iveală o serie de deficiențe privind administrarea activității instituției financiare.

Potrivit Hotărârii Comitetului executiv al BNM nr. 94 din 23 aprilie 2026, avertismente scrise au fost aplicate băncii și mai multor persoane cu funcții de conducere și funcții-cheie, inclusiv lui Herbert Stepic, Nikolay Nikolov, Thomas Michael Patrick Higgins, Gaël Jean-Marie Ghislain Gérard du Breil de Pontbriand, Ana Spânu, Vasile Iuga, Nikolay Borissov și Mihail Iovu.

Conform BNM, încălcările constatate vizează deficiențe ale cadrului de administrare a activității băncii, inclusiv în domeniul guvernanței interne și al activității persoanelor cu funcții-cheie. De asemenea, autoritatea de supraveghere a identificat probleme legate de gestionarea riscului de credit, monitorizarea capacității debitorilor de a-și onora obligațiile contractuale și clasificarea creditelor acordate consumatorilor.

Controlul a mai relevat neconformități privind aplicarea și raportarea metodelor utilizate pentru gestionarea riscului ratei dobânzii, funcționarea sistemelor de plăți, respectarea legislației la efectuarea transferurilor valutare, precum și neexecutarea integrală a unor măsuri de supraveghere dispuse în urma controalelor precedente.

BNM precizează că sancțiunea aplicată nu afectează activitatea curentă a instituției financiare. Potrivit autorității, Moldindconbank activează în regim normal și continuă să presteze toate serviciile bancare, inclusiv cele aferente depozitelor, creditării și decontărilor.

Totodată, una dintre persoanele din organul de conducere al băncii a contestat hotărârea la Comitetul executiv al BNM, solicitând anularea parțială a deciziei, în partea care vizează aplicarea avertismentului scris. Procedura de examinare a contestației este în desfășurare.

Într-un răspuns pentru Mold-Street.com, Moldindconbank afirmă că „tratează cu maximă responsabilitate interacțiunea cu autoritatea de supraveghere și este angajată în menținerea și consolidarea conformității cu cadrul legal și reglementările aplicabile sectorului bancar”.

„Referitor la decizia Băncii Naționale a Moldovei de sancționare cu avertisment scris a instituției și a unor membri ai organului de conducere, precizăm că această măsură are un caracter preventiv și corectiv și este tratată de către Bancă cu maximă seriozitate. Neajunsurile constatate nu au afectat clienții, nu au generat pierderi pentru bancă sau pentru terți și nu au creat riscuri de natură sistemică”, se arată în răspuns.

Totodată, Moldindconbank spune că pe parcursul desfășurării controlului, precum și ulterior acestuia „banca a manifestat o atitudine deschisă și cooperantă față de autoritatea de supraveghere, fapt consemnat și în actul de control”.

„Observațiile și recomandările formulate de BNM au fost analizate cu maximă atenție la nivelul organelor de conducere a băncii, fiind adoptate masurile necesare de remediere, incluse în plan de masuri aprobat de către Consiliul băncii, pus în aplicare fără întârziere.

Planul de remediere include măsuri concrete pentru consolidarea proceselor interne, întărirea guvernanței corporative, mecanismelor de control intern și alinierea continuă la cerințele de reglementare și la cele mai bune practici bancare internaționale. Implementarea acestor acțiuni este monitorizată permanent, pentru a asigura conformitate deplină și eficiență sporită în toate activitățile băncii”, precizează instituţia financiară.

Moldindconbank menţionează că nu a contestat decizia Băncii Naționale și a orientat eforturile sale către implementarea promptă a măsurilor de remediere, precum și către consolidarea continuă a standardelor de conformitate, transparență și guvernanță corporativă.

De asemenea, Moldindconbank spune că rămâne ferm angajată în menținerea unei colaborări constructive cu BNM și că „își desfășoară activitatea în regim normal, continuând să ofere clienților o gamă completă de produse și servicii bancare la cele mai înalte standarde de calitate și siguranță”.

Moldindconbank este a doua cea mi mare bancă din Republica Moldova cu un profit de 508 milioane de lei la sfârșitul lunii aprilie și active 44,5 miliarde de lei.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

 

21 Oct. 2026, 13:00
 // Categoria: Actual // Autor:  MD Bani
21 Oct. 2026, 13:00 // Actual //  MD Bani

Aventus Finance, compania care activează în Republica Moldova prin brandurile Credit7 și Credit365, a obținut certificarea sistemului său de management al securității informației conform standardului internațional ISO/IEC 27001:2022. Certificarea confirmă că sistemul implementat de companie îndeplinește cerințele internaționale stabilite de acest standard.

Certificarea a fost acordată de Swiss Approval North America, în urma unei evaluări independente a sistemului de management al securității informației al Aventus Finance. Domeniul certificării include serviciile de creditare pentru consumatori, inclusiv procesele de identificare și verificare electronică a identității clienților (eKYC).

Ce înseamnă certificarea ISO/IEC 27001:2022 pentru clienți?

Atunci când solicită un credit, în special online, clienții transmit organizației financiare date cu caracter personal și parcurg procedura de verificare a identității. De aceea, protecția informațiilor reprezintă o parte importantă a activității unei companii care oferă servicii financiare digitale.

Standardul internațional ISO/IEC 27001:2022 stabilește cerințe privind managementul securității informației. Acesta presupune evaluarea sistematică a riscurilor, organizarea proceselor interne și a procedurilor de control, stabilirea responsabilităților și verificarea periodică a eficienței măsurilor aplicate.

Astfel, certificarea nu se referă la o singură tehnologie de protecție a datelor, ci la un sistem de management al securității informației care acoperă diferite procese din activitatea companiei.

Într-un mediu digital în care amenințările cibernetice evoluează permanent, nicio organizație nu poate garanta eliminarea completă a riscurilor. Tocmai de aceea, este esențial ca măsurile de securitate să fie evaluate, actualizate și îmbunătățite continuu, în concordanță cu evoluția tehnologiilor și a amenințărilor.

Dezvoltarea serviciilor financiare digitale presupune găsirea unui echilibru între rapiditatea și simplitatea accesării acestora și necesitatea aplicării unor proceduri riguroase de verificare a identității și protecție a datelor. Uneori, aceste proceduri pot presupune pași suplimentari pentru clienți, dar sunt necesare pentru gestionarea responsabilă a riscurilor.

„Clienții ne încredințează datele lor personale, iar protejarea acestora este o responsabilitate esențială pentru noi. De aceea, investim continuu în securitatea informațiilor, ne evaluăm critic propriile procese și implementăm practici internaționale de management al riscurilor. Pentru noi, certificarea ISO/IEC 27001:2022 nu reprezintă un punct final, ci o confirmare a direcției pe care am ales-o și un angajament de a continua această activitate”, a declarat Roman Guțu, director general al Aventus Finance.

Certificarea ISO/IEC 27001:2022 reprezintă o etapă importantă în consolidarea sistemelor interne de management și control ale Aventus Finance, reflectând angajamentul companiei pentru dezvoltarea responsabilă a serviciilor financiare digitale. În spatele serviciilor Credit7 și Credit365 se află nu doar tehnologiile utilizate pentru solicitarea și evaluarea cererilor de credit, ci și procese interne care susțin prestarea responsabilă a serviciilor financiare.

Despre Aventus Finance: Aventus Finance face parte din grupul internațional Aventus Group și activează în Republica Moldova din anul 2017 prin brandurile Credit7 și Credit365. În această perioadă, peste 100.000 de clienți au beneficiat de serviciile companiei. Aventus Finance oferă posibilitatea de a solicita un credit online sau la unul dintre cele opt oficii, dezvoltă tehnologii proprii pentru evaluarea cererilor și acordă o atenție deosebită creditării responsabile.

Mai multe informații despre servicii și condițiile de creditare sunt disponibile pe site-urile credit7.md și credit365.md.

P.