La șase ani de la incendiu, Filarmonica există doar pe hârtie: șantierul, amânat pentru anul viitor

Reconstrucția Filarmonicii Naționale rămâne unul dintre cele mai importante proiecte culturale ale Republicii Moldova, însă autoritățile nu pot spune deocamdată când va fi finalizat noul edificiu. Ministrul Culturii, Cristian Jardan, afirmă că în acest an urmează să fie realizate studiile necesare, iar în 2027 ar putea începe efectiv lucrările de construcție.

În cadrul emisiunii „Cutia Neagră” de la TV8, ministrul a declarat că edificarea unei filarmonici este un proces complex, diferit de construcția unor clădiri obișnuite.

„Nu știu când o să avem. Orice reconstrucție, construcția unei filarmonici durează. Un edificiu pentru activități culturale este un pic mai deosebit. Este diferit decât a construi un bloc”, a explicat oficialul.

Potrivit acestuia, Ministerul Culturii și-a propus ca până la sfârșitul anului curent să fie efectuate toate studiile necesare, astfel încât în anul următor proiectul să fie pregătit pentru lansarea șantierului.

„Mi-aș dori ca în acest an să începem toate studiile, iar anul viitor să fim pregătiți pentru a începe șantierul. Am rezervat anumite sume în exercițiul bugetar pe termen mediu, pe următorii trei ani pentru construcție”, a precizat ministrul.

În ceea ce privește amplasamentul viitoarei Filarmonici Naționale, Cristian Jardan a menționat că terenul pe care s-a aflat clădirea distrusă în incendiul din 2020 este în continuare considerat cea mai potrivită opțiune, însă decizia finală nu a fost încă luată.

„Deocamdată zona unde a fost este considerată oportună. Dar nu este sigură. Urmează să avem aceste studii care să ne confirme utilitatea continuării existenței filarmonicii în acel loc”, a declarat ministrul.

Oficialul a confirmat că au fost analizate și alte variante, inclusiv transformarea Palatului Feroviarilor într-un nou sediu al Filarmonicii. Totuși, această opțiune nu este susținută de colectivul instituției.

„Palatul Feroviarilor, de exemplu. Dar colectivul de la Filarmonică este categoric împotrivă”, a spus Cristian Jardan.

Ministrul și-a exprimat preferința pentru reconstruirea Filarmonicii pe amplasamentul istoric, avertizând că, în lipsa unui proiect cultural, terenul ar putea deveni atractiv pentru investiții imobiliare.

„Eu cred că ar trebui să rămână aici unde a fost. Ori altfel, care ar fi alternativa? Să vină un dezvoltator? Cu siguranță asta se va întâmpla”, a concluzionat ministrul Culturii.

Filarmonica Națională „Serghei Lunchevici” a fost grav afectată de incendiul din septembrie 2020, iar de atunci autoritățile caută soluții pentru reconstrucția edificiului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

#filarmonica #edificiu #reconstructie

Abonează-te la Telegram Realitatea.md pentru mai multe știri.

Scenaristul și publicistul Mihai Poiată vorbește despre personalitatea complexă a regizorului Emil Loteanu, despre ambițiile sale artistice, dezamăgirile care i-au marcat cariera și dificultățile întâmpinate după revenirea la Chișinău. Într-un interviu acordat pentru Realitatea, Poiată evocă întâlnirile cu cineastul și explică de ce succesul nu i-a adus întotdeauna și satisfacția pe care o căuta.

Mihai Poiată povestește că prima întâlnire cu cinematografia lui Loteanu a avut loc în 1966, când a vizionat filmul „Poienile Roșii”, la Casa de Cultură din satul Cojușna. Pentru adolescentul de atunci, experiența a fost una neașteptată, mai ales că vedea pentru prima dată un film realizat în limba română.

„Eu priveam pentru prima oară un film în limba mea maternă. Eu nici nu admiteam gândul că pot fi produse, realizate filme în limba română sau moldovenească, cum îi ziceam noi pe atunci”, își amintește scenaristul.

Vorbind despre personalitatea regizorului, Poiată spune că Loteanu transforma fiecare apariție publică într-un adevărat spectacol. Avea grijă de imaginea sa, de felul în care se prezenta și de impresia pe care o lăsa asupra celor din jur.

„El făcea un spectacol din fiecare apariție a lui în public”, afirmă Mihai Poiată, adăugând că regizorul era artist chiar și în situațiile care nu aveau legătură directă cu arta. Unul dintre aspectele care îl caracterizau pe Loteanu era, în opinia scenaristului, importanța pe care o acorda recunoașterii publicului. Regizorul urmărea atent reacțiile spectatorilor și măsura succesul inclusiv prin durata aplauzelor de la premiere.

„El cronometra aplauzele, cât durează aplauzele, să zicem, la premieră, pentru că acestea erau un indiciu. El avea niște măsurări altele decât le avea un critic”, explică Poiată.

Potrivit acestuia, atunci când reacțiile publicului nu corespundeau așteptărilor sale, Loteanu devenea dezamăgit. Această sensibilitate față de succesul exterior ar fi contribuit la paradoxul destinului său: un artist cunoscut și apreciat, dar care nu părea să fie pe deplin mulțumit de propriile realizări.

Scenaristul a vorbit și despre dificultățile întâmpinate de Loteanu după revenirea la Chișinău. Mihai Poiată consideră că Loteanu s-a confruntat cu o realitate în care cinematografia locală nu beneficia de resursele financiare și condițiile necesare pentru producția de filme de lungmetraj.

Mihai Poiată a amintit și despre presiunile sistemului sovietic, despre mecanismele de cenzură prin care trebuiau să treacă producțiile cinematografice, dar și despre felul în care regizorul a reușit să-și păstreze o identitate artistică distinctă. În opinia lui Mihai Poiată, moștenirea lui Emil Loteanu nu trebuie redusă la imaginea unui cineast legendar, ci redescoperită prin vizionarea și analiza filmelor sale.

„Nu trebuie să facem nicio icoană din Emil. Atunci când se face icoană, atunci nu mai privim filmele.”

Filmele lui Loteanu continuă să transmită o lecție importantă despre relația dintre artă, istorie, mit și identitatea culturală, spune Mihai Poiată.

Interviul cu Mihai Poiată face parte din seria materialelor dedicate celor 90 de ani de la nașterea lui Emil Loteanu, unul dintre cei mai importanți regizori din cinematografia moldovenească.