VIDEO Andrian Gavrilița: Obiectivul reformei salariale este să susțină oamenii care muncesc

26 Iun. 2026, 09:56
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
26 Iun. 2026, 09:56 // Actual //  Ursu Victor

Obiectivul reformei salariale este să susțină oamenii care muncesc, a declarat ministrul Finanțelor, Andrian Gavrilița, în cadrul emisiunii Internetu’ Grăiește. Oficialul a menționat, de asemenea, că urmare a noilor reglementări, povara totală asupra lefurilor să fie redusă, iar veniturile populației să crească.

Gavrilița a mai făcut referire la echitate între impozitele achitate de anumite categorii de cetățeni. În opinia sa, noile măsuri vor oferi posibilitatea oamenilor de afaceri să facă mai simplu angajări.

„Stimulentele, fie că este vorba de scutire personală sau indemnizație pentru muncă, vin să remunereze suplimentar oamenii care muncesc. Adică nu venim cu ajutoare majorate pentru șomaj, pentru odihnă, pentru pasivitate, pentru orice altceva. Venim cu măsuri cât mai țintite, anume ca să creem, să facem viața mai bună pentru cei care muncesc sau pentru cei care din careva considerente nu pot să o facă”, a spus ministrul.

Concomitent, prin intermediul noilor reglementări fiscale și reformei salariale, autoritățile își propun să diminueze fenomenul de achitare a salariilor în plic.

28 Sept. 2026, 13:27
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
28 Sept. 2026, 13:27 // Actual //  Ursu Victor

Guvernul continuă să analizeze revendicările fermierilor din nordul Republicii Moldova, care cer modificarea cotei TVA și menținerea licențierii importurilor de cereale până în decembrie 2026. Ministrul energiei, Eugen Osmochescu, a declarat că autoritățile nu vor lua o decizie înainte de a evalua impactul financiar și economic al acestor măsuri.

Potrivit ministrului, revendicările sunt aceleași ca cele formulate anterior de agricultori și vizează, în principal, cota TVA, regimul de licențiere a importurilor de cereale și introducerea unor măsuri fiscale suplimentare.

În ceea ce privește licențierea importurilor, Osmochescu a precizat că Guvernul și-a exprimat deja disponibilitatea de a examina această opțiune în contextul stării de urgență, însă o eventuală decizie va fi luată doar după efectuarea calculelor necesare.

„Până nu vedem costurile financiare și economice, nu vorbim despre licențiere”, a declarat ministrul.

Potrivit acestuia, specialiștii din cadrul Consiliului Economic de pe lângă prim-ministru efectuează în prezent calcule pentru a determina impactul unei asemenea măsuri asupra tuturor participanților din lanțul agricol, de la importatori până la producători.

Și problema cotei TVA rămâne deschisă. Osmochescu a menționat că subiectul este discutat inclusiv în Parlament, atât în cadrul Comisiei economie, buget și finanțe, cât și al Comisiei agricultură.

Ministrul a precizat că reprezentanții Guvernului participă la aceste discuții, însă o decizie finală urmează să fie luată după finalizarea analizelor și consultărilor.

Fermierii din raionul Fălești au ieșit astăzi, 28 septembrie, la protest cu tractoare și alte utilaje agricole, la ieșirea din oraș spre drumul Fălești–Sculeni. Acțiunea a început la ora 09:00 și este susținută de Asociația „Forța Fermierilor”.

Agricultorii înaintează trei revendicări principale: menținerea cotei TVA de 8% pentru cereale și oleaginoase, prelungirea cel puțin până la 31 decembrie 2026 a licențierii importurilor de cereale și floarea-soarelui și rambursarea accizei pentru motorina procurată în perioada 1 iunie–1 decembrie 2026.