Băncile moldovenești au trimis peste 15 miliarde de lei în instituții financiare din străinătate

26 Iun. 2026, 13:38
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  Ursu Victor
26 Iun. 2026, 13:38 // Bănci şi Finanţe //  Ursu Victor

Băncile din Republica Moldova și-au majorat plasamentele în instituții financiare din străinătate, iar valoarea acestora depășea 15 miliarde de lei la sfârșitul primului trimestru al anului 2026, potrivit Raportului de evaluare a stabilității financiare publicat de Banca Națională a Moldovei (BNM).

Conform raportului, expunerea externă a sectorului bancar a ajuns la 15,2 miliarde de lei, în creștere cu 37,4% față de trimestrul precedent. Cea mai mare parte a acestor plasamente este concentrată în instituții financiare din Germania, Austria și Franța, state cu un rating investițional ridicat.

BNM precizează că plasamentele sunt realizate în principal pentru administrarea lichidităților și respectarea cerințelor prudențiale, însă avertizează că majorarea expunerii externe face ca băncile moldovenești să fie mai sensibile la eventuale turbulențe de pe piețele financiare internaționale.

În cadrul testelor de stres efectuate de banca centrală, unul dintre scenarii arată că falimentul simultan al celor mai importante trei contrapărți externe ar putea face ca două bănci din Republica Moldova să coboare sub nivelul minim de capital prevăzut de reglementări. Într-un alt scenariu, falimentul tuturor contrapărților dintr-o singură țară ar afecta indicatorii de capital ai unei bănci. Totuși, BNM subliniază că probabilitatea producerii unor asemenea evenimente este redusă, deoarece instituțiile partenere au un profil financiar solid și un rating investițional înalt.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

28 Sept. 2026, 12:10
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
28 Sept. 2026, 12:10 // Actual //  Ursu Victor

Republica Moldova a înregistrat cea mai mare scădere procentuală a populației dintre cele 15 foste republici ale URSS, potrivit datelor datelor statistice care compară populația din 1991 cu cea din 2024–2025.

Conform datelor, populația Republicii Moldova ar fi coborât de la aproximativ 4,4 milioane de locuitori în 1991 la circa 2,4 milioane în prezent. Diferența este de aproximativ 2 milioane de persoane, echivalentul unei scăderi de 45,5%.

Pe locul al doilea se află Ucraina, unde populația ar fi scăzut de la 51,9 milioane la 28,9 milioane de locuitori, adică cu aproximativ 23 de milioane de persoane sau 44,3%.
Urmează Letonia, cu o diminuare de 33,3%, Georgia cu 31,5%, Lituania  cu 24,3%, Estonia cu 18,8%, Belarus cu 9,8%, Armenia cu 9,1%, iar Rusia cu 2,9%.

În termeni absoluți, cea mai mare pierdere este însă înregistrată de Ucraina, cu 23 de milioane de locuitori mai puțin. Rusia ar fi pierdut 4,3 milioane de persoane, iar Republica Moldova – aproximativ 2 milioane.

În același timp, mai multe foste republici sovietice au înregistrat creșteri importante ale populației. Potrivit clasamentului, Turkmenistanul ar fi avansat cu 88,6%, Tadjikistanul – cu 83,6%, Uzbekistanul  cu 81,6%, Kârgâzstanul cu 61,4%, Azerbaidjanul cu 43,7%, iar Kazahstanul cu 23,8%.