Schimbare importantă pentru părinți! Concediul de maternitate și paternal va conta la pensie

26 Iun. 2026, 13:47
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
26 Iun. 2026, 13:47 // Actual //  Ursu Victor

Perioadele în care părinții beneficiază de indemnizații de maternitate și paternală vor fi luate în calcul la stabilirea stagiului de cotizare pentru pensie. Parlamentul a votat în prima lectură un proiect de lege care aduce mai multe garanții pentru angajații cu responsabilități familiale.

Potrivit proiectului, indemnizațiile de maternitate și paternală vor fi incluse în categoria perioadelor necontributive asimilate stagiului de cotizare în sistemul public de pensii. Astfel, timpul petrecut în concediul de maternitate sau paternal va fi recunoscut la calcularea pensiei.

Documentul introduce, totodată, în Codul muncii noțiunea de „salariat cu responsabilități familiale”. Aceasta se referă la persoanele care îngrijesc, întrețin sau oferă sprijin unui membru al familiei, inclusiv unei persoane cu dizabilități aflate la întreținere. Potrivit autorilor, noua prevedere va consolida protecția juridică și socială a acestor angajați.

Proiectul extinde și garanțiile cu privire la munca de noapte. Astfel, părinții singuri care au în întreținere copii cu vârsta de până la 16 ani vor putea fi antrenați în ture de noapte doar cu acordul lor scris. În prezent, această protecție se aplică părinților care au copii de până la 4 ani sau copii cu dizabilități.

După adoptarea definitivă, modificările vor intra în vigoare la trei luni de la publicarea în Monitorul Oficial.

Conform legislației în vigoare, concediul de maternitate are o durată de cel puțin 126 de zile calendaristice, perioadă care poate fi extinsă în cazul nașterilor complicate sau multiple. De asemenea, concediul paternal este acordat pentru o perioadă de până la 15 zile calendaristice.

 

12 Nov. 2026, 15:36
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  Ursu Victor
12 Nov. 2026, 15:36 // Bănci şi Finanţe //  Ursu Victor

Produsele alimentare riscă să intre într-un nou val de scumpiri, pe măsură ce oferta de produse autohtone se va reduce, iar piața internă va deveni tot mai dependentă de importuri, potrivit  avertismentului BNM, care atrage atenția că majorarea prețurilor alimentare pe piețele internaționale ar putea fi transmisă treptat și consumatorilor moldoveni.

Potrivit BNM, în trimestrul III al anului 2026, ritmul anual de creștere a prețurilor la produsele alimentare s-a temperat și a ajuns la o medie de 5,03%, cu 0,87 puncte procentuale mai puțin decât în trimestrul precedent. Evoluția a fost determinată în principal de recolta agricolă favorabilă, care a contribuit la creșterea ofertei de produse autohtone și la reducerea presiunilor asupra prețurilor.

Cele mai importante contribuții la temperarea inflației alimentare au venit din partea legumelor, ouălor și produselor din carne.

„Condițiile climaterice favorabile din anul curent au susținut dezvoltarea culturilor agricole, contribuind la formarea unei oferte relativ mari de produse autohtone pe piața locală”, constată Banca Națională.

Totuși, situația favorabilă de pe piața internă contrastează cu evoluțiile internaționale. În timp ce în Moldova ritmul scumpirilor alimentare s-a temperat, pe piețele externe prețurile au continuat să crească. Potrivit datelor prezentate de BNM, produsele alimentare pe piața internațională au fost, în trimestrul III 2026, în medie cu 3,4% mai scumpe decât în aceeași perioadă a anului trecut.

Banca centrală avertizează că această diferență ar putea deveni o problemă pentru consumatorii moldoveni în lunile următoare, odată cu diminuarea stocurilor de produse agricole autohtone și creșterea ponderii alimentelor importate.

Astfel, presiunile inflaționiste externe ar putea determina noi majorări ale prețurilor la produsele alimentare comercializate în Republica Moldova.

În plus, BNM atrage atenția că scumpirea energiei, a fertilizanților și a transportului la nivel internațional riscă să se transmită treptat în costurile de producție și, ulterior, în prețurile finale ale alimentelor.

Pentru anul 2026, Banca Națională prognozează o creștere medie anuală de 5,9% a prețurilor produselor alimentare, iar pentru 2027 estimează un ritm de 5,8%.

Deși aceste prognoze indică o temperare a presiunilor inflaționiste față de unele perioade precedente, ele nu presupun ieftinirea generalizată a alimentelor, ci continuarea creșterii prețurilor într-un ritm mai moderat.

Potrivit BNM, evoluția prețurilor alimentare în perioada următoare va depinde de oferta agricolă internă, de cererea populației, de cursul de schimb al leului și de evoluția prețurilor internaționale.

În același timp, raportul arată că inflația generală a accelerat până la 8,6% în septembrie 2026, iar presiunile provenite din sectorul energetic și din importuri continuă să reprezinte riscuri pentru stabilitatea prețurilor.