CFM redeschide calea după deraiere! Toate cele 7 vagoane au fost ridicate

16 Aug. 2026, 18:00
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
16 Aug. 2026, 18:00 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Întreprinderea de Stat „Calea Ferată din Moldova” (CFM) anunță că toate cele șapte vagoane de marfă care au deraiat în seara zilei de 15 august, pe un sector feroviar din sudul Republicii Moldova, au fost repuse pe șine. Ultimul vagon a fost ridicat duminică, 16 august, la ora 13:55.

Potrivit CFM, operațiunea a fost realizată într-un timp scurt, în urma mobilizării echipelor de intervenție și a coordonării lucrărilor desfășurate la fața locului.

În prezent, echipele specializate lucrează la restabilirea infrastructurii și la pregătirea sectorului pentru reluarea circulației trenurilor. Compania estimează că traficul feroviar ar putea fi reluat până la ora 20:00, în funcție de evoluția lucrărilor.

Incidentul s-a produs în seara zilei de 15 august, în apropierea satului Chircani. Șapte vagoane de marfă încărcate cu cereale, din componența unui tren care se deplasa spre Giurgiulești, au deraiat.

Vagoanele nu s-au răsturnat, iar încărcătura nu a fost afectată. De asemenea, nu au fost raportate victime.

Imediat după incident, CFM a activat procedurile de intervenție și a trimis la fața locului trenul specializat pentru lucrările de restabilire.

01 Oct. 2026, 17:31
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
01 Oct. 2026, 17:31 // Actual //  Grîu Tatiana

Statele Unite au prelungit până la 30 octombrie 2026 autorizația care permite companiei petroliere sârbe Naftna Industrija Srbije (NIS) să continue operațiunile în pofida sancțiunilor americane impuse din cauza participației ruse. Decizia Oficiului pentru Controlul Activelor Străine (OFAC) vine în timp ce Ungaria și Rusia încearcă să finalizeze transferul participației majoritare din NIS către grupul energetic MOL.

NIS este controlată în prezent majoritar de entități rusești. Gazprom Neft deține aproximativ 44,85%, iar încă 11,3% este deținut de o companie administrată de Gazprom Capital. Statul sârb are aproape 29,9% din acțiuni, iar restul aparține acționarilor minoritari și angajaților.

Derogarea este importantă pentru piața petrolieră a Serbiei, deoarece NIS operează singura rafinărie a țării, la Pančevo, și furnizează o mare parte din necesarul de produse petroliere al pieței interne. Potrivit Reuters, compania poate acoperi până la 80% din necesarul de petrol al Serbiei.

În paralel, continuă procesul de vânzare a participației ruse către compania ungară MOL. Cele două părți au ajuns la un acord privind achiziția pachetului de 56,15% din NIS, însă tranzacția mai are nevoie de aprobări, inclusiv din partea autorităților americane. Serbia și MOL au semnat deja un acord privind viitoarea guvernanță a companiei.

Potrivit autorităților sârbe, statul intenționează să-și majoreze ulterior participația cu încă 5 puncte procentuale, iar compania petrolieră din Emiratele Arabe Unite ADNOC ar putea deveni, de asemenea, partener în tranzacție.

NIS are aproximativ 13 500 de angajați și operează o rețea de peste 400 de benzinării în Serbia și în alte state din regiune. Rafinăria de la Pančevo este una dintre infrastructurile-cheie pentru aprovizionarea cu carburanți a Serbiei.