Șoc la căldură în Chișinău! Gigacaloria se scumpește cu peste 62%

28 Sept. 2026, 10:38
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
28 Sept. 2026, 10:38 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

ANRE a aprobat, în ședința de astăzi, majorarea tarifului pentru energia termică livrată consumatorilor de către Termoelectrica, de la actualul nivel de 2 020 de lei pentru o gigacalorie la 3 277 de lei/Gcal. Noul tarif ar urma să intre în vigoare de la 1 octombrie 2026.

Astfel, prețul unei gigacalorii crește cu 1 257 de lei, ceea ce reprezintă o majorare de aproximativ 62% față de tariful actual.

Potrivit hotărârii ANRE, concomitent a fost aprobat și prețul pentru energia electrică produsă de centralele electrice de termoficare ale Termoelectrica, în mărime de 4,62 lei/kWh, fără TVA.

Calculele regulatorului arată că noul tarif la energia termică este fundamentat inclusiv pe un preț mediu al gazelor naturale de 13 763,32 lei pentru o mie de metri cubi. Costul total reglementat aferent producerii și livrării energiei termice este estimat la peste 3,37 miliarde de lei, iar venitul total reglementat la aproximativ 3,46 miliarde de lei.

ANRE estimează pentru perioada octombrie-decembrie 2026 livrări de circa 453 de mii de gigacalorii, iar ajustarea calculată pentru această perioadă este de 659 de lei/Gcal. Tariful final stabilit pentru energia termică livrată consumatorilor este de 3 277 de lei/Gcal.

Hotărârea abrogă decizia ANRE din 12 februarie 2026 cu privire la tariful anterior al Termoelectrica și urmează să fie aplicată începând cu 1 octombrie.

12 Nov. 2026, 13:08
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  Ursu Victor
12 Nov. 2026, 13:08 // Bănci şi Finanţe //  Ursu Victor

Majorarea ratei de bază de către Banca Națională a Moldovei ar putea duce la creșterea costurilor pentru o parte dintre creditele contractate de populație, însă impactul nu va fi uniform. Ministrul Finanțelor, Victoria Belous, susține că efectele deciziei depind de tipul împrumutului și de indicatorii în funcție de care sunt calculate dobânzile, în contextul discuțiilor despre inflația alimentată de scumpirea gazelor naturale și a energiei electrice, precum și despre efectele măsurilor monetare asupra populației și economiei.

Întrebată dacă majorarea dobânzilor nu reprezintă o povară suplimentară pentru cetățeni, care deja plătesc facturi mai mari la energie, Victoria Belous a explicat că nu toate împrumuturile reacționează în aceeași măsură la deciziile BNM.

„Într-adevăr, sunt produse care sunt raportate la rata medie de creditare, dar avem și o mare parte dintre creditele luate de cetățeni care sunt raportate la alți indicatori. Respectiv, acestea nu vor avea o creștere în aceeași măsură, ci una mai temperată”, a declarat ministrul.

Potrivit oficialului, fiecare produs bancar trebuie analizat separat, întrucât mecanismele de calculare a dobânzilor diferă de la un contract la altul.

„Fiecare produs de creditare trebuie examinat individual. Nu putem spune cu certitudine că împrumuturile tuturor persoanelor vor crește în măsură egală. Sunt diferite produse de creditare, raportate la diferiți indicatori”, a explicat Belous.

Ministrul a fost întrebată și despre eficiența politicii monetare a BNM în condițiile în care o parte importantă a presiunilor inflaționiste provine din importurile de gaze și energie electrică.

Victoria Belous a apărat măsurile adoptate de banca centrală, invocând experiența crizelor energetice precedente.

„Nu mi se par stranii, în contextul în care crize energetice am avut și în anii precedenți, iar măsurile luate de BNM au demonstrat că au putut să reducă inflația într-un prag acceptabil”, a afirmat ministrul.

Menționăm că la 5 noiembrie 2026, Banca Națională a Moldovei a majorat rata de bază de la 9% la 11% anual, invocând intensificarea presiunilor inflaționiste și riscurile pentru stabilitatea prețurilor. Totodată, dobânda la creditele overnight a fost stabilită la 13%, iar cea la depozitele overnight la 9%.