Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a inițiat verificarea operațiunilor financiare ale Energocom, companie condusă de Eugeniu Buzatu, după apariția informațiilor privind plasarea unor fonduri în valori mobiliare de stat (VMS) în sumă de 360 milioane de lei. Directorul ANRE, Alexei Taran, a declarat în cadrul emisiunii „Pe față” de la Moldova 1 că instituția a solicitat deja informațiile relevante și va verifica dacă societatea a contractat credite pentru achiziția gazelor în timp ce dispunea de lichidități investite în titluri de stat.
Potrivit lui Taran, miza verificărilor este stabilirea impactului acestor operațiuni asupra costurilor recunoscute în tariful reglementat la gazele naturale. Dacă se va constata că Energocom a suportat cheltuieli suplimentare de finanțare, deși avea suficiente resurse proprii pentru procurarea gazelor, ANRE ar putea exclude respectivele costuri din tarif.
„Agenția deja a solicitat la Energocom toate informațiile relevante la caz. În momentul în care sunt alte activități care se suprapun cu activitățile reglementate, agenția este în drept să deducă din costurile furnizorului veniturile sau profiturile obținute”, a explicat directorul ANRE.
Șeful autorității de reglementare a precizat că verificările vor urmări inclusiv modul în care Energocom și-a gestionat lichiditățile și dacă plasamentele în valori mobiliare de stat au generat necesitatea contractării unor împrumuturi pentru activitatea de bază.
„O să verificăm și o să vedem dacă aceste fonduri au fost utilizate, iar Energocom a utilizat în schimb credite și a avut alte costuri adiționale pentru a achiziționa gazele. O să tăiem acele costuri adiționale și o să considerăm că au avut suficientă lichiditate pentru a face achizițiile”, a declarat Alexei Taran.
Potrivit acestuia, verificările vor fi reflectate în cadrul actualizării anuale a tarifelor, programată pentru începutul anului 2027. În această etapă, ANRE analizează întreaga structură a cheltuielilor furnizorului, spre deosebire de ajustările efectuate pe parcursul anului, care țin în principal de modificarea costului de achiziție a gazelor naturale.
Taran a explicat că, în august și septembrie, modificările tarifare au vizat doar evoluția prețului gazelor, fără o reevaluare completă a tuturor costurilor companiei.
„Toate aceste lucruri vor fi analizate de către agenție la actualizarea anuală și, dacă agenția va considera că Energocom nu a utilizat conform necesității aceste fonduri, le va scoate din tarif și consumatorii nu vor suporta aceste costuri”, a subliniat directorul ANRE.
Astfel, rezultatul verificărilor ar putea influența calculul viitoarelor tarife, în cazul identificării unor cheltuieli nejustificate. Deocamdată, autoritatea nu a anunțat valoarea plasamentelor analizate, eventualele costuri suplimentare sau cuantumul sumelor care ar putea fi excluse din tarif.
În centrul verificărilor se află Energocom, compania de stat condusă de Eugeniu Buzatu, care a fost desemnat director general în urma concursului organizat în august 2026, după ce anterior exercitase funcția cu titlu interimar.
Buzatu s-a remarcat și prin veniturile declarate pentru anul 2025. Potrivit declarației de avere și interese personale, acesta a încasat de la Energocom aproximativ 1,2 milioane de lei din salariu, premii și sporuri, echivalentul unei medii lunare de aproape 100 de mii de lei.
Pe lângă remunerația de bază, directorul companiei a beneficiat de aproximativ 36 de mii de lei sub formă de diurne și 14,2 mii de lei în tichete de masă. În total, veniturile aferente activității sale la Energocom au depășit 1,24 milioane de lei într-un singur an.
