Asociațiile de afaceri, invitate să devină membri ai Consiliului pentru soluționarea disputelor al Serviciului Vamal

19 Iul. 2021, 16:09
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  MD Bani
19 Iul. 2021, 16:09 // Bani și Afaceri //  MD Bani

Serviciul Vamal anunță despre selectarea asociațiilor de afaceri în componența Consiliului pentru soluționarea disputelor al instituției, conform prevederilor pct. 2 al Hotărârii Guvernului nr. 380 din 25 aprilie 2018, cu privire la aprobarea Regulamentului-cadru privind organizarea și funcționarea Consiliului pentru soluționarea disputelor în cadrul organelor de control.

Membri ai Consiliului din partea mediului de afaceri pot fi asociațiile ce îndeplinesc următoarele condiții:

  • sunt înregistrate în modul stabilit de legislație;
  • întrunesc membri care desfășoară activități conexe domeniului de competență al organului de control;
  • au experiență de cel puțin 2 ani în domeniu;
  • demonstrează un nivel înalt de reprezentativitate în domeniu.

Toate asociațiile din cadrul mediului de afaceri ce întrunesc membri care desfășoară activități cu relevanță pentru organele de control, pot vota candidatul prin transmiterea informației concomitent la adresele de e-mail vama@customs.gov.md și controale@gov.mdpână la data de 06 august 2021.

Lista actualizată a asociațiilor din cadrul mediului de afaceri ce întrunesc membri care desfășoară̆ activități cu relevanță̆ pentru organele de control poate fi consultată pe portalul public www.controale.gov.md, pe pagina de start și la rubrica „Noutăți”.

21 Iul. 2026, 14:48
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
21 Iul. 2026, 14:48 // Actual //  bani.md

Mișcarea Civică „Construim Încredere” a lansat un apel către viitorul Guvern al Republicii Moldova, înaintea votului de învestire, solicitând instituirea unei noi culturi a guvernării bazate pe responsabilitate, rezultate măsurabile, transparență și dialog cu cetățenii.

Organizația salută desemnarea unui candidat la funcția de prim-ministru provenit din mediul investițional și antreprenorial, despre care afirmă că și-a asumat obiective privind modernizarea statului, relansarea economiei și accelerarea integrării europene. Potrivit Mișcării, una dintre principalele condiții pentru dezvoltarea țării este restabilirea încrederii cetățenilor în instituțiile statului și în modul de luare a deciziilor publice.

Evaluarea activității Guvernului precedent, printre solicitări

„Construim Încredere” consideră că noul Cabinet trebuie să înceapă mandatul printr-o evaluare publică a activității Guvernului anterior, cu prezentarea obiectivelor realizate, a angajamentelor neîndeplinite și a lecțiilor care vor fi aplicate în continuare. Reprezentanții organizației susțin că această evaluare nu trebuie să urmărească identificarea unor vinovați, ci să arate ce politici au funcționat și ce schimbări sunt necesare.

Totodată, Mișcarea afirmă că menținerea unor miniștri sau a unor structuri existente trebuie justificată prin rezultate concrete: „Programul de guvernare nu trebuie să rămână o listă generală de intenții, ci trebuie să devină un contract de performanță cu cetățenii”. 

Organizația propune ca fiecare minister să aibă obiective clare, termene de realizare și indicatori prin care să poată fi evaluată activitatea.

Apel pentru analize de impact înaintea reformelor

Mișcarea Civică „Construim Încredere” mai solicită ca reformele economice și sociale să fie însoțite de analize de impact și consultări publice reale. Potrivit declarației, înainte de adoptarea unor măsuri privind taxele, contribuțiile sau reorganizarea instituțiilor, autoritățile trebuie să explice efectele acestora asupra populației, antreprenorilor, agricultorilor și comunităților locale. Organizația susține că statul trebuie să demonstreze o administrare eficientă a resurselor publice înainte de a cere noi contribuții din partea cetățenilor.

Dezvoltarea rurală, indicată drept prioritate

În declarație se mai menționează că dezvoltarea satelor, agriculturii și economiei locale trebuie să devină o prioritate națională.

”O economie puternică nu poate exista fără comunități locale puternice”, afirmă reprezentanții Mișcării, care pledează pentru investiții în procesarea locală, infrastructură și servicii publice în mediul rural.

Accent pe integritate și transparență

Referindu-se la experiența profesională a premierului desemnat, Mișcarea afirmă că activitatea în sectorul privat poate reprezenta un avantaj, dar presupune și respectarea unor standarde sporite de transparență și prevenirea conflictelor de interese.

„Societatea trebuie să aibă certitudinea că deciziile Guvernului sunt adoptate exclusiv în interes public”, se arată în apel.

La final, „Construim Încredere” declară că va susține orice Guvern care acceptă să fie evaluat în baza rezultatelor și nu doar a promisiunilor, subliniind că încrederea cetățenilor se construiește prin modul în care este administrat statul zi de zi.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!