GALERIE FOTO Oficial, au început lucrările de construcție a podului care va uni Moldova cu Ucraina

17 Aug. 2021, 12:21
 // Categoria: Actual // Autor:  MD Bani
17 Aug. 2021, 12:21 // Actual //  MD Bani

În Iampol, regiunea Vinnița, Ucraina, antreprenorul a început lucrările pregătitoare pentru construcția unui pod care va conecta partea ucraineană a Nistrului cu cea moldovenească și va deveni parte a coridorului de transport dintre cele două țări. Acest lucru este raportat pe pagina de Facebook al agentului economic, scrie Realitatea.md.

Proiectul este implementat în cadrul programului președintelui Vladimir Zelenski „Marea construcție”.

Podul este construit la marginea orașului Iampol și în apropierea satului moldovenesc Cosăuţi. Într-un final, podul va fi conectat la traseul M2 Chișinău – Soroca, care a fost renovat în perioada 2012 – 2014.

Anterior, s-a anunțat că autostrada va avea următorul traseu: Jitomir – Vinnița – podul Iampol-Cosăuţi – M2 (Soroca-Chișinău). Estimativ, suma proiectului de construcție este de 100 de milioane de euro, fiind alocată din bugetul țării vecine.

Cum va arăta noul pod?

▪ lungimea podului – 641 m;
▪ numărul suporturilor – 21 de piese;
▪ înălțimea suporturilor – de la 8 la 40 m.

Potrivit sursei citate, comunicația de transport între Ucraina și Moldova peste râul Nistru în regiune este asigurată de un pod situat în zona punctului de control Moghilău – Camenița Podoliei – Otaci și un pod la punctul de control Bronnitsy – Unguri, unde masa vehiculelor nu trebuie să depășească 3,5 tone. De asemene, trecerea de frontieră Iampol – Cosăuţi există un feribot care nu face față cerințelor reale ale locuitorilor din zonă.

Noul pod și traseu va îmbunătăți legătura dintre cele două țări vecine și va reduce timpul de călătorie pe traseul Kiev – Chișinău.

Construcția este planificată să fie finalizată până la sfârșitul anului 2022.

21 Sept. 2026, 16:50
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  Grîu Tatiana
21 Sept. 2026, 16:50 // Bănci şi Finanţe //  Grîu Tatiana

Bitcoin a depășit luni pragul de 85 000 de dolari, atingând cel mai ridicat nivel din ianuarie 2026, pe fondul unui nou val de cumpărări pe piața criptomonedelor. Cea mai mare criptomonedă a urcat până la aproximativ 85 200–85 229 de dolari, după care s-a retras ușor, fiind tranzacționată în jurul valorii de 84 400 de dolari.

Bitcoin a avansat cu peste 7% în ultimele cinci zile și cu aproape 35% în ultimele trei luni. Chiar și după această creștere, criptomoneda rămâne sub nivelul maxim istoric de peste 126 000 de dolari atins în octombrie 2025 și este încă pe minus față de începutul acestui an.

Una dintre explicațiile invocate pentru creșterea recentă este revenirea fluxurilor de capital către fondurile tranzacționate la bursă (ETF) bazate pe Bitcoin, dar și închiderea masivă a pozițiilor short, deschise de traderii care mizau pe scăderea prețului. Potrivit datelor prezentate de piață, peste 155 de milioane de dolari în poziții short au fost lichidate, dintre care mai mult de 85 de milioane de dolari în perechi cu Bitcoin. Pe Ethereum, lichidările pozițiilor short au depășit 48 de milioane de dolari.

Mecanismul poate amplifica rapid creșterea prețului. Atunci când Bitcoin depășește nivelurile la care au fost acumulate numeroase poziții short, traderii sunt obligați să cumpere criptomonede pentru a-și închide pozițiile, ceea ce adaugă presiune de cumpărare pe piață.

Raliul readuce în discuție posibilitatea încheierii așa-numitei „ierni cripto”, perioada de scădere care a urmat maximului din octombrie 2025. Matt Hougan, director de investiții al Bitwise, consideră că piața a intrat într-o nouă etapă și a declarat pentru CNBC că „s-a terminat” perioada de iarnă cripto. El estimează că actualul ciclu ar putea deveni unul dintre cele mai puternice și mai îndelungate din istoria pieței, însă această afirmație reprezintă perspectiva sa asupra evoluției viitoare și nu o certitudine.