O atletă și-a scos la licitație medalia obținută la Jocurile Olimpice! A strâns 44.000 de euro pentru o cauză nobilă

19 Aug. 2021, 09:06
 // Categoria: Oameni şi Idei // Autor:  MD Bani
19 Aug. 2021, 09:06 // Oameni şi Idei //  MD Bani

Maria Andrejczyk a obținut medalia de argint la proba de aruncare a suliței de la Jocurile Olimpice de la Tokyo. La scurt timp după acest rezultat, atleta poloneză a decis să scoată la licitație medalia ca să strângă bani pentru un băiețel în vârstă de 8 luni, care suferă de o gravă malformație cardiacă, scrie Realitatea.md.

Atleta a câștigat argintul la Tokyo pe 6 august, iar în data de 11 august a anunțat că scoate la licitație medalia olimpică pentru a strânge banii pentru operația copilului.

„O medalie nu este decât un obiect, dar poate avea o mare valoare pentru alţii. Acest argint poate salva vieţi, în loc să se umple de praf într-o cutie”, a declarat Maria Andrejczyk la televiziunea publică din Polonia.

Sportiva în vârstă de 25 de ani a precizat că a ales să strângă bani pentru Miłoszek Małysa, care trebuie să călătorească din Polonia la Universitatea Stanford din California pentru a fi operat la inimă. Ea nu-l cunoaște pe copil, dar spune că atunci când a aflat despre cazul lui a știut că oferirea medaliei este decizia corectă.

Când a hotărât să se implice în această cauză, sportiva și-a propus să strângă aproape jumătate din sumă. Costul total al intervenției este de 330.000 de euro. Licitația a fost câștigată de o companie care a oferit 44.000 de euro. În plus, sute de persoane au făcut donații individuale, astfel încât suma totală a fost strânsă în cele din urmă, astfel că Miłos urmează să plece curând în SUA pentru operaţie.

Maria Andrejczyk este, la rândul ei, supraviețuitoarea unei boli grave. Atleta care s-a clasat pe locul patru la Jocurile Olimpice de la Rio, din 2016, a fost diagnosticată cu cancer osos în 2018. A avut nevoie de o intervenție chirurgicală, dar nu și de chimioterapie, motiv pentru care a reușit să reia antrenamentele pentru Tokyo în 2019.

22 Oct. 2026, 09:59
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
22 Oct. 2026, 09:59 // Actual //  Grîu Tatiana

Crescătorii de bovine, ovine, porci, păsări și iepuri pot solicita, începând de astăzi, 22 octombrie, sprijin financiar pentru carnea produsă și livrată. Pentru acest apel sunt alocate 28,845 milioane de lei, iar cererile vor fi primite până la 20 noiembrie.

Plata se calculează pentru fiecare kilogram de carne în masă sacrificată. Sprijinul este de 10 lei pentru carnea de bovine, câte 5 lei pentru carnea de ovine și de iepure și câte un leu pentru carnea de porc și de pasăre. Sunt eligibile cantitățile obținute și livrate în semestrul precedent lansării apelului.

Pentru a beneficia de bani, solicitanții trebuie să fie fermieri activi, iar animalele să fie sacrificate în abatoare autorizate sanitar-veterinar din Republica Moldova. La depunerea cererii, crescătorii trebuie să dețină cel puțin cinci vaci din rase de carne, rase mixte sau metise rezultate din încrucișarea acestora, în cazul sprijinului pentru carnea de bovine, ori cel puțin 50 de ovine din categoriile eligibile, pentru carnea de oaie. Pentru crescătorii de porci, păsări și iepuri nu este stabilit un efectiv minim.

Documentul prevede și condiții privind vârsta animalelor, greutatea la livrare și perioada în care acestea au fost deținute în exploatație. Bovinele și ovinele trebuie să fi fost crescute în exploatație cel puțin șase luni înainte de livrarea pentru sacrificare, iar porcii — cel puțin trei luni. Această condiție nu se aplică păsărilor și iepurilor. Sprijinul pentru bovine și ovine se acordă în limita a 250, respectiv 1500 de capete.

Dosarul trebuie să includă copia autorizației sanitar-veterinare de funcționare a exploatației, factura fiscală de livrare a animalelor, copia registrului de utilizare a medicamentelor veterinare, coordonat cu inspectorul ANSA, precum și o declarație pe proprie răspundere privind veridicitatea informațiilor și documentelor prezentate. Animalele sacrificate trebuie radiate din Registrul de stat al animalelor, cu excepția păsărilor și iepurilor.

Dosarele se depun pe suport de hârtie la direcțiile teritoriale ale Agenției de Intervenție și Plăți pentru Agricultură (AIPA). AIPA recomandă fermierilor să pregătească dosarele din timp și să nu amâne depunerea acestora pentru ultimele zile ale apelului.