Cele mai inovative proiecte de bune practici din țară! Zona de Centru rămâne a fi cea mai activă

26 Aug. 2021, 10:01
 // Categoria: Actual // Autor:  MD Bani
26 Aug. 2021, 10:01 // Actual //  MD Bani

Pe 20 august 2021, membrii Grupului Coordonator al Programului Bunelor Practici ale Autorităților Publice Locale din Moldova, în cadrul unei ședințe, au desemnat cele mai inovative proiecte de bune practici din 29 de comunități din Republica Moldova. Astfel, cele 29 de comunități urmează a fi vizitate pentru a analiza fiecare istorie de succes în parte.

La competiția din acest an au participat 64 dintre cele mai inovative bune practici, implementate de 40 de autorități publice locale din Moldova în perioada 2019-2020. Secțiunile la care au aplicat administrațiile publice locale sunt: 1.Guvernare transparentă pentru o administrație publică eficientă 2. Dezvoltare locală prin implicare comunitară; 3. Eficiența energetică – prioritate pentru orice localitate; 4. Tradiții autentice acasă.

Cele mai inovative proiecte de bune practici se găsesc în zona de Centru a țării. Prin urmare, din Centru au fost depuse 39 de bune practici din 21 comunități, din regiunea de Sud – 14 bune practici din 11 comunități, iar 11 bune practici din opt comunități au fost depuse din regiunea de Nord a republicii.

Astfel, localitățile din țara noastră se pot mândri cu bune practici precum:  parcul fotovoltaic de la Feștelița din raionul Ștefan Vodă, un sat cu inteligență energetică; serviciul de pompieri și salvatori din satul Bravicea (r-nul Călărași); traseele turistice de la Sipoteni, raionul Strășeni; festivalul bucătăriei tradiționale „GurmanIA” de la Țarigrad, la care au participat peste 250 de vizitatori; festivalul „La Bășcuțele din Țîra” din comuna Ghindești, raionul Florești; hackathonul urban „Orașul tău se schimbă pentru tine. Împreună cu tine” din municipiul Ungheni, în cadrul căruia 11 concepte de modernizare a centrului municipiului Ungheni au fost propuse autorităților locale; reabilitarea termică a clădirilor instituționale din orașul Cantemir și lista poate continua. Pentru mai multe informații vedeți Lista comunităților ce urmează a fi vizitată de echipa Programului Bunelor Practici.

După ce vor fi vizitate, comunitățile vor organiza zilele ușilor deschise (online sau live, în dependență de situația epidemiologică privind infecția COVID-19 în țară), iar cele mai bune exemple de bună practică vor fi incluse într-o Antologie a bunelor practici și vor fi premiate în cadrul unei ceremonii festive, la finele anului 2021.

Programul Bunelor Practici ale Autorităţilor Publice Locale din Moldova este implementat de către IDIS „Viitorul” cu suportul Consiliului Europei și are scopul de a identifica, promova și disemina inițiativele inovative și eficiente din administrația publică locală din Republica Moldova.

 

22 Sept. 2026, 12:25
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
22 Sept. 2026, 12:25 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Republica Moldova a transpus în legislația națională o directivă europeană care reglementează modul de impozitare a veniturilor obținute de companiile care au activități și filiale peste hotare, a declarat  ministrul Finanțelor, Victoria Belous.

Potrivit ministrului, noile prevederi stabilesc inclusiv modul în care vor fi impozitate dividendele și dobânzile în cazul în care o companie desfășoară activități în mai multe state.

„La Guvern am transpus directiva UE ce ține de impozitul pe venit. Am specificat cum sunt impozitate dividendele și dobânzile atunci când compania se află în străinătate și are activitate în Republica Moldova”, a declarat Victoria Belous.

Ministrul Finanțelor a explicat că regula generală prevede impozitarea veniturilor la nivelul companiei-mamă.

„Regula generală este că se impozitează la compania-mamă. Sunt principii europene care se aplică din momentul aderării la Uniunea Europeană”, a precizat Belous.

Oficialul a oferit și un exemplu. În cazul în care o companie-mamă este înregistrată în Republica Moldova și deține o filială în România, veniturile vor fi impozitate în Republica Moldova, în condițiile prevăzute de legislația armonizată cu normele europene. „ Similar, dacă vei avea o filială în Moldova, dar compania mamă va fi în Polonia, Italia sau în altă parte, veniturile merg și se impozitează compania mamă în partea veniturilor. Doar pe unele tipuri de venituri”.