Află cum poți să-ți transformi apartamentul într-o sursă sigură de venit

01 Sept. 2021, 13:31
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  MD Bani
01 Sept. 2021, 13:31 // Bănci şi Finanţe //  MD Bani

În căutarea unor surse de venit sigure, oamenii devin foarte inventivi. Cineva preferă să își dezvolte o afacere pe bază de produs, alții – pe servicii, iar o a treia categorie pune la bătaie resursele pe care le dispune în patrimoniul personal. Toate cele trei situații sunt corecte și fiabile, iar rezultatele câteodată depășesc așteptările. Despre cum să îți transformi apartamentul într-o sursă sigură de venit, află în rândurile ce urmează.

1.  Chirie sau uzufruct?

Este o întrebare de ordin juridic, dar care schimbă automat viziunea asupra lucrurilor. De exemplu, chiria presupune că vei primi o sumă modică, prestabilită verbal sau în scris, într-un contract încheiat liber sau notarial, în fiecare lună sau după o formulă individuală. Uzufructul este tot un fel de arendă, doar că presupune o conservare intactă a bunului primit de către uzufructuar, însă poate fi prestabilită și o sumă anuală pentru posesiune. Comparația majoră între cele două ține de utilizarea propriu-zisă a bunului imobiliar. Respectiv, în cazul chiriei proprietatea deplină îi revine titularului și nu chiriașului, care nu are voie să depășească limitele prestabilite contractual cu privire la schimbarea sau modificarea stării bunului imobiliar. În cazul uzufructului, deținătorul bunului imobiliar deține totala putere asupra bunului, cu excepția dreptului de a-l înstrăina.

2.  Plată lunară sau trimestrială?

La acest punct contează predispoziția și atitudinea ta cu privire la cât venit vrei să obții. De exemplu, dacă anterior ai accesat un credit pe termen lung și trebuie să-l rambursezi cât mai rapid, atunci este preferabilă plata lunară. În situația în care ai luat un credit ipotecar avantajos și dispui de lichidități, dar vrei să ai și o pernă financiară de rezervă, atunci se cuvine să setezi modalitatea trimestrială de achitare. Totodată, asigură-te că ai măsuri coercitive de încasare a plăților, pentru a evita situația neplăcută generată de un chiriaș rău – plătitor.

3.  Ține cont de amortizarea bunului imobil

Da, un bun imobil are o anumită forță de amortizare, care presupune că prețul său se răscumpără în timp. Acest criteriu este important mai ales în cazul determinării costului chiriei, deoarece aceasta va prestabili durata de achitare a bunului. Respectiv, la un bun, de exemplu, de circa 50 mii euro, chiria ar putea începe lejer de la 200 euro. În acest fel, timp de vreo 15 ani poate fi răscumpărată suma totală a bunului imobiliar.

Dacă ai decis să îți transformi apartamentul într-o sursă de venit, atunci accesează un credit din Moldova pe termeni avantajoși de la Zoom Credit și pregătește-ți locuința pentru viitorii chiriași.

Zoom Credit – noi îți salvăm portofelul!

P.

Realitatea Live

15 Mart. 2026, 09:25
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
15 Mart. 2026, 09:25 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Administrația fostului președinte american Donald Trump ar urma să primească aproximativ 10 miliarde de dolari drept comision pentru rolul de intermediar într-un acord privind operațiunile TikTok din Statele Unite, relatează The Wall Street Journal, citând surse apropiate negocierilor.

Potrivit acestora, investitorii care preiau controlul asupra diviziei americane a rețelei sociale TikTok au acceptat să plătească guvernului SUA mai multe sume de ordinul miliardelor de dolari pentru a permite aplicației populare să continue să funcționeze pe piața americană.

Plata face parte dintr-un acord mai amplu prin care investitori considerați apropiați administrației au obținut controlul asupra operațiunilor TikTok din SUA de la compania-mamă chineză ByteDance.

Printre investitorii implicați în tranzacție se numără compania de tehnologie Oracle, specializată în servicii cloud, fondul de investiții Silver Lake, precum și investitorul din Abu Dhabi MGX.

Sursele citate de publicație spun că investitorii au plătit deja circa 2,5 miliarde de dolari către Trezoreria SUA atunci când tranzacția a fost finalizată în ianuarie, iar alte plăți sunt planificate în etape până când suma totală va ajunge la 10 miliarde de dolari.

Anterior, atunci când a anunțat acordul-cadru privind TikTok, Donald Trump a declarat că „Statele Unite primesc o sumă uriașă plus comisioane doar pentru încheierea acordului și nu vreau să renunț la asta”.

Analiștii subliniază că o astfel de plată către guvernul american ar fi aproape fără precedent în cazul unei tranzacții comerciale de acest tip.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!