Incendiu puternic la un hotel din Eforie. Turiștii au fost evacuați cu macaraua, de pe acoperiș

07 Sept. 2021, 09:05
 // Categoria: Actual // Autor:  MD Bani
07 Sept. 2021, 09:05 // Actual //  MD Bani

Este panică în Eforie Sud după ce un incendiu a izbucnit la un hotel. În urmă cu scurt timp, turiștii au fost evacuați cu macaraua de pe acoperișul clădirii, scrie Antena3.ro.

În noaptea de luni spre marți, în jurul orei 04:00, au fost primite mai multe apeluri la numărul de urgență 112, prin care turiștii aflați în clădire cereau ajutor.

La fața locului au fost trimise patru autospeciale de stingere, două autoscări, o mașină de descarcerare și mai multe ambulanțe atât de la SMURD, cât și de la Serviciul Județean de Ambulanță.

În total, 40 de pompieri și paramedici au intervenit pentru a-i ajuta pe cei 83 de oameni aflați în hotel, între care 79 de turiști și 4 angajați ai hotelului.

47 dintre aceștia au reușit să se autoevacueze până la venirea pompierilor, însă alți 36 au fost evacuați de la fața locului, mare parte dintre ei cu ajutorul autoscărilor, de pe acoperișul clădirii.

Din fericire, toate persoanele au fost evacuate cu succes, fiind în afara oricărui pericol. O singură persoană a fost intoxicată cu fum, mai exact un angajat al hotelului, însă și aceasta era conștientă și cooperantă în momentul în care a fost transportată la spital.

Incendiul a fost lichidat la aproximativ o oră de la izbucnire, iar cauza acestuia, din primele informații, ar fi un scurtcircuit la un boiler din camera tehnică a hotelului.

Astăzi, conducerea hotelului va trebui să hotărască ce se va întâmpla cu turiștii. Mai exact, dacă aceștia vor fi relocați în alte unități de cazare sau își vor primi banii înapoi.

01 Mai 2026, 14:49
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
01 Mai 2026, 14:49 // Actual //  Ursu Victor

Evenimentul Reinvent Moldova 2.0, organizat de Grupul Media Realitatea, a adunat oameni care au plecat acasă cu un mesaj comun: „Eu sunt Moldova”.

Invitații au avut numai cuvinte de laudă la adresa speakerilor – Charles Michel, fost președinte al Consiliului European, Daniela Vidaicu de la Fundația Soros Moldova, Eugen Osmochescu, ministrul Dezvoltării Economice și Digitalizării, Ana Revenco, directoarea StratCom Moldova, și expertul în comunicare Sergiu Toader.

„Astfel de evenimente ar trebui să fie organizate cel puțin o dată pe an”, a spus una dintre invitate.

La finalul serii, i-am întrebat pe participanți cu ce asociază Moldova. Răspunsurile au fost simple: dragoste, patrie, copac.