Cercetătorii au descoperit că oamenii din sudul Chinei produceau bere în urmă cu 9.000 de ani

07 Sept. 2021, 09:07
 // Categoria: Oameni şi Idei // Autor:  MD Bani
07 Sept. 2021, 09:07 // Oameni şi Idei //  MD Bani

Potrivit celor mai recente cercetări, oamenii care trăiau în urmă cu aproximativ 9.000 de ani în sudul Chinei au învăţat să producă bere din plante cultivate, susțin cercetătorii care au realizat un studiu pe baza descoperirilor realizate în timpul unor excavaţii în situl Qiaotou din oraşul Yiwu. Zona situată în provincia Zhejiang din estul Chinei este supranumită „supermarketul lumii”.

Dovezi timpurii ale consumului de bere au fost descoperite într-o veche movilă din zona sitului, în care au fost identificate urme de amidon, fitolit şi ciuperci în vase de ceramică.

Rămăşiţe fungice, care sugerează o abundenţă de mucegaiuri şi drojdii, s-au dovedit a fi apropiate de microorganismele utilizate în prezent la fabricarea vinului în Asia de Est şi Asia de Sud-Est, relatează agenţia de presă Xinhua. Tehnicile străvechi sunt, de asemenea, similare cu metodele tradiţionale utilizate în prezent la prepararea vinului de orez în Yiwu.

Este posibil ca oamenii din acea epocă să fi descoperit drojdiile în culturile mucegăite, a spus Wang Jiajing, unul dintre cercetătorii implicaţi în acest studiu.

Două schelete au fost descoperite de asemenea în acest sit şi ar putea fi cele mai vechi rămăşiţe umane găsite în Zhejiang. Populaţiile umane din acea perioadă fi putut să folosească vinul în timpul ritualurilor, inclusiv la sacrificii şi înmormântări. La acea vreme, locuitorii din zonă abia începuseră să cultive orezul sălbatic, iar producţia de cereale era relativ redusă, ceea ce făcea ca băuturile alcoolice să fie considerate un lux, potrivit cercetătorilor.

Situl Qiaotou, unde excavaţiile au debutat în 2014, aparţine unei culturi neolitice, cunoscută sub numele de Shangshan, care îşi are originea în zonele inferioare ale fluviului Yangtze, cea mai lungă cale navigabilă din China. Potrivit estimărilor, cultivarea orezului ar fi început în siturile populaţiilor Shangshan.

Rezultatele studiului au fost publicate în revista ştiinţifică PLOS ONE.

19 Apr. 2026, 13:59
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
19 Apr. 2026, 13:59 // Actual //  Ursu Victor

Economia Rusiei începe să dea semne de slăbiciune, chiar dacă prețurile ridicate la petrol au susținut veniturile, potrivit unui editorial publicat de The Washington Post.

Deși Moscova a reușit să evite un colaps economic în urma sancțiunilor occidentale, realitatea începe să-l ajungă din urmă pe liderul de la Kremlin, Vladimir Putin. În cadrul unei ședințe recente, acesta a admis că sectoare-cheie precum industria prelucrătoare, producția industrială și construcțiile sunt în scădere, iar economia s-a contractat în primele două luni ale anului.

Pentru a finanța mobilizarea militară la scară largă, autoritățile au majorat în mod repetat taxele. Taxa pe valoarea adăugată a fost ridicată la 22%, iar pragul de aplicare a fost coborât, ceea ce a adus mai multe întreprinderi mici și mijlocii în sfera de impozitare.

Potrivit unei analize citate de Financial Times, aceste măsuri au pus „sute de mii de companii în pragul falimentului”, doar un sfert dintre IMM-uri fiind încrezătoare că își vor putea continua activitatea.

Situația este agravată de un deficit acut de forță de muncă  o premieră în istoria modernă a Rusiei. Mulți specialiști au părăsit țara, iar alții au fost redirecționați către industria de apărare.

În același timp, Kremlinul ar fi limitat accesul la informații economice relevante, reducând transparența datelor privind comerțul și finanțele companiilor. Legislația adoptată în 2024 sancționează răspândirea așa-numitei „informații false”, iar controlul asupra mass-mediei reduce semnificativ spațiul pentru verificare independentă.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!