Gata cu libertatea de a călători în UE. Care este cauza?

22 Sept. 2021, 13:28
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
22 Sept. 2021, 13:28 // Actual //  bani.md

Uniunea Europeană a decis să scoată R. Moldova de pe lista țărilor pentru care recomandă ridicarea restricțiilor de călătorie legate de pandemia de coronaviurs. Lista în sine, cu țările pentru care nu se recomandă restricții sanitare, va fi actualizată joi sau vineri, precizează corespondenții Europei Libere la Bruxelles, scrie europaliberă.org.

Pe 1 iulie, R. Moldova fusese adăugată acestei liste de țări pentru care Bruxelles-ul recomanda ridicarea restricțiilor.

Marți, 21 septembrie, experții moldoveni atrăgeau atenția că secțiile de terapie intensivă au redevenit pline și că formele grave ale infecției nu mai sunt caracteristice doar persoanelor vârstnice, tinerii și copiii fiind la fel de expuși noii tulpini Delta. Potrivit specialiștilor în epidemiologie, dacă numărul cazurilor se va menține ridicat, iar rata de vaccinare – redusă, pentru ca sistemul medical să nu intre în colaps, s-ar putea impune carantina parțială sau chiar totală, notează IPN.

Potrivit datelor oficiale, acoperirea națională cu o doză de vaccin constituie 23,07%, iar cu schemă completă – 22 %. Cea mai înaltă rată de vaccinare cu schema completă e înregistrată în Chișinău – 33%, iar cea mai redusă, între 13% – 15% se atestă în raioanele Leova, Sângerei și UTA Găgăuzia.

16 Mai 2026, 09:29
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
16 Mai 2026, 09:29 // Actual //  Ursu Victor

Analiștii băncii australiene ANZ Bank estimează că aurul ar putea ajunge la 6.000 de dolari pe uncie până la mijlocul anului 2027, pe fondul tensiunilor geopolitice, al inflației și al schimbărilor de politică monetară la nivel global.

Potrivit prognozei, conflictul din Golf a amplificat riscurile privind accelerarea inflației mondiale și posibilitatea menținerii unor dobânzi ridicate. În acest context, metalele prețioase au fost supuse unor presiuni în ultimele săptămâni, însă experții consideră că această situație va fi temporară.

Analiștii ANZ estimează că evoluția aurului în următoarele 12 luni va trece prin trei etape. În prima fază, scumpirea petrolului va alimenta inflația și va determina băncile centrale, în special Rezerva Federală a SUA, să amâne reducerea dobânzilor, ceea ce ar afecta negativ aurul.

Ulterior, încetinirea economiei mondiale și reducerea activității industriale ar putea afecta consumul și ar crea premisele pentru o schimbare de direcție a politicilor monetare.

În etapa finală, băncile centrale ar putea începe relaxarea politicilor monetare, ceea ce ar impulsiona cererea pentru aur, considerat un activ de refugiu în perioade de incertitudine.

Potrivit estimărilor ANZ, aurul ar putea urca până la 5.600 de dolari pe uncie până la sfârșitul acestui an și ar atinge pragul de 6.000 de dolari până la jumătatea anului 2027.

Experții mai consideră că deteriorarea situației fiscale în mai multe state, procesul de reducere a dependenței de dolar și incertitudinile geopolitice vor continua să susțină cererea pentru metalul prețios. Totodată, băncile centrale ar putea continua achizițiile de aur pentru rezervele lor, pe fondul tensiunilor din Orientul Mijlociu.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!