170 de milioane de lei, alocate de Guvern pentru asigurarea plăților salariale în sectorul bugetar

04 Nov. 2021, 10:01
 // Categoria: Actual // Autor:  MD Bani
04 Nov. 2021, 10:01 // Actual //  MD Bani

În cadrul ședinței Guvernului din 3 noiembrie, a fost aprobată repartizarea și redistribuirea unor alocații prevăzute în Legea bugetului de stat pentru anul 2021 nr.258/2020, scrie Realitatea.md.

Potrivit documentului, din alocațiile bugetare (170,0 mil.lei) aprobate pentru salarizarea în sectorul bugetar se repartizează bugetelor locale 134,2 mil. lei pentru achitarea salariilor angajaților din sistemul educațional până la finele anului 2021.

„Mijloacele financiare propuse pentru alocare sunt destinate prioritar instituțiilor de învățământ primar, gimnazial și liceal, care se finanțează în bază de cost standard per elev conform Hotărârii Guvernului nr. 868/2014. În acest sens s-a propus o derogare temporară de la regula generală, care va permite suplimentarea bugetelor instituțiilor de învățământ cu alocații în volume concrete, estimate reieșind din necesarul de cheltuieli la nivel de fiecare instituție. De asemenea, proiectul prevede că economiile acumulate de către autorități la măsurile ce țin de organizarea odihnei de vară a copiilor și adolescenților, desfășurarea olimpiadelor și examenelor de absolvire să fie utilizate la fel, pentru acoperirea insuficienței la cheltuielile de personal”, anunță Ministerul Finanțelor.

Proiectul mai prevede redistribuiri de alocații în sumă de 9,8 mil. lei de la Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale către Ministerul Economiei, precum și în sumă de 700,0 mii lei de la Cancelaria de Stat către Ministerul Sănătății în scopuri de stimulare a lucrătorilor medicali.

Realitatea Live

08 Mart. 2026, 10:28
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  Ursu Victor
08 Mart. 2026, 10:28 // Bănci şi Finanţe //  Ursu Victor

Ministerul Finanțelor al Republica Moldova lansează o nouă emisiune de Valori Mobiliare de Stat (VMS), perioada de subscriere urmând să se desfășoare între 9 și 18 martie 2026.

În cadrul acestei emisiuni vor fi oferite spre subscriere obligațiuni de stat cu două maturități. Prima opțiune are o maturitate de 2 ani, cu o rată a dobânzii de 7,05%, iar a doua opțiune are o maturitate de 4 ani, cu o rată a dobânzii de 7,35%.

Potrivit autorităților, dobânda este fixă pentru ambele tipuri de obligațiuni, ceea ce înseamnă că investitorii vor primi același randament pe toată perioada de deținere a titlurilor.

Valoarea nominală a unei obligațiuni este de 100 de lei, iar acestea pot fi achiziționate de investitori în perioada de subscriere stabilită de Ministerul Finanțelor.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!