Foto//Povestea tumultuoasă a unei mașini unice: Rolls-ul cu uși rotunde

Până să-i fie redată demnitatea, Rolls-ul cu uși rotunde a „trăit” 70 de ani ca falsă mașină regală, atracție de circ și exponat într-o vitrină din Japonia, scrie forbes.ro.

Fabricat în 1925, Rolls-Royce-ul Phantom cu uși rotunde are o caroserie unică, specială și un motor de 7,6 litri, cu șase cilindri în linie, care furniza aproximativ 40 de cai putere. Autorii capodoperei Art Deco pe roți sunt belgienii de la Jonckheere Carrosiers care, la data implicării în proiect, erau cunoscuți mai degrabă ca producători de caroserii și interioare pentru… autobuze.

Înainte de a ajunge la ei, Phantomul a călătorit vreme de șapte ani, din Detroit (unde a fost refuzat de cel care îl comandase), până în îndepărtata Indie, unde a schimbat câțiva proprietari.

În 1932, automobilul sosește în Belgia, la fabrica Jonckheere. Înființată de Henri Jonckheere în 1881, compania, specializată inițial în carosarea automobilelor de lux, și-a diversificat portofoliul începând cu anul 1922, construind caroserii de autobuz. Așa că atunci când un client le-a solicitat un Rolls-Royce Phantom unic, belgieni și-au suflecat încântați mânecile, dornici să arate ce pot.

Lungă de șase metri, cu aripile sale fluide și alungite, cu farurile în formă de glonț și portierele perfect rotunde, mașina este nu doar o creație unică și inspirată, ci o veritabilă operă de artă automobilistică.

Chiar dacă este un Rolls ca niciun altul, stilul său a fost destul de controversat în epocă printre fanii mărcii. Însă frumusețea mașinii a fost confirmată în 1936, la Concursul de Eleganță de la Cannes, unde a primit Premiul de Onoare.

După finalul celui de-Al Doilea Război Mondial, elegantul automobil a ajuns în SUA, la un proprietar care însă nu a avut grijă de el. În 1950 a fost cumpărat de colecționarul de mașini clasice Max Obie, care l-a revopsit în auriu – din câte se pare, vopseaua conținea câteva kilograme de aur adevărat – și a început să-l promoveze în mod fals drept fostul automobil al Ducelui de Windsor.

Obie a dus apoi mașina pe Coasta de Est, unde a făcut cu ea ceea ce ar putea fi un număr de circ: dacă plăteai o anumită sumă, puteai vedea Rolls-ul regal.

Anii care au urmat nu au fost foarte fericiți pentru Rolls-ul cu uși rotunde: a schimbat numeroși proprietari care, la rândul lor, i-au schimbat culoarea fiecare după propriile preferințe și gusturi. Din 1991, mașina, cumpărată cu 1,5 milioane de dolari de un colecționar din Japonia și vopsită într-o neinspirată nuanță de alb, a poposit într-un showroom unde a rămas în următorii zece ani.

În 2001, automobilul a fost achiziționat de Muzeul Petersen și a fost recondiționat complet. Trecutul tumultuos al mașinii și faptul că s-au pierdut actele originale au făcut ca restauratorii să nu reușească să identifice culoarea originală. Dar combinația de negru la exterior cu roșu la interior este cât se poate de reușită.

După ce a fost vopsit în cele mai nefericite culori, , după ce a fost ignorat și lăsat să ruginească, după ce a fost atracție de circ sau exponat abandonat într-o vitrină, Rolls-Royce-ul Phantom I Jonckheere Coupe își trăiește în sfârșit gloria meritată, la aproape 100 de ani după ce a ieșit pe porțile fabricii.

#uși rotunde #masina #premiera

Abonează-te la Telegram Realitatea.md pentru mai multe știri.

Cele mai faimoase logouri din lume au pornit, adesea, de la idei croite pe fugă. Este și cazul „swoosh-ului” Nike, creat în 1971 de studenta Carolyn Davidson pentru doar 35 de dolari — un preț simbolic pentru o marcă ce avea să atingă, cinci decenii mai târziu, o capitalizare de aproape 2 trilioane de dolari.

Istoria a fost rememorată de PR-experta și fondatoarea BackDoorAgency, Iana Ziablina, care a subliniat cât de neașteptate pot fi scânteile de geniu. În plină criză de identitate, profesorul de contabilitate Phil Knight — pe atunci co-fondator al Blue Ribbon Sports, distribuitor al pantofilor japonezi Onitsuka Tiger — a realizat că parteneriatul cu furnizorul din Japonia se apropie de final. Soluția: lansarea unei linii proprii de încălțăminte sport, cu producție deja contractată într-o fabrică din Mexic, dar fără nume și fără logo.

Knight i-a cerut lui Davidson, studentă la design grafic, o idee „măcar acceptabilă” de simbol care să fie aplicat rapid pe cele 300 de perechi aflate pe banda de producție. Dintre câteva schițe, singura care a trezit interes a fost o bifă fluidă — interpretată fie ca aripa zeiței grecești Nike, fie ca un semn de validare. Entuziasmul a fost modest, însă constrângerile de timp au consfințit alegerea.

Numele Nike a venit la scurt timp, propus de angajatul Jeff Johnson, inspirat de un vis în care îi apăruse zeița victoriei.

Astăzi, „swoosh-ul” întruchipează viteză, victorie, mișcare continuă și spirit de aprobarea („bifa” universală). Carolyn Davidson a colaborat încă o perioadă ca freelancer, apoi a părăsit profesia. În 1983, compania i-a mulțumit oficial: i-a oferit un inel cu logo-ul și un pachet consistent de acțiuni, gest care i-a asigurat confortul financiar.

Ziablina notează că logouri legendare au avut adesea începuturi similare: Apple a simplificat obsesiv simbolul mușcat al mărului pentru a transmite accesibilitate, iar Rolling Stones au ales faimoasa limbă scoasă într-un spirit de rebeliune. Lecția, spune experta: „Uneori inspirația lovește într-un taxi, la o prelegere sau într-un moment de revoltă — iar acea scânteie poate construi o identitate de miliarde”.