Sume record de bani trimise în ţară de moldovenii din diaspora și vândute la casele de schimb

07 Nov. 2021, 07:37
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
07 Nov. 2021, 07:37 // Actual //  bani.md

Chiar și pe timp de criza, moldovenii care muncesc în străinătate încă pun umărul serios la întărirea PIB-ului țării lor, prin banii pe care încă îi trimit acasă. În nouă luni ale anului, moldovenii care munceau în străinătate au trimis către 1,2 miliarde USD, potrivit datelor Băncii Naționale a Moldovei.

Analistul economic, Veceslav Ioniță a explicat în emisiunea „Analize ecnomice” că în acest an vom avea câteva recorduri, legate de remitențe. În primele nouă luni ale anului deja a intrat în țară 1,2 miliarde de dolari. Cam cât a intrat în 2019 pe întreg anul. Până la sfârșitul anului, ar putea intra mai mut de 1,7 miliarde de dolari.

„Alt element important este legat de faptul că în acest an, cu certitudine, vom avea un record absolut la volumul de valută vândut de către cetățeni. În luna august, moldovenii vându-se în ultimele douăsprezece luni – 4,1 miliarde de dolari”, a spus Ioniță.

Potrivit lui Ioniță, în acest an, este deja înregistrată o creștere a cererii de valută din partea cetățenilor de 1,5 miliarde de dolari. Respectiv, vânzările nete de valută sunt la nivel de 2,6 miliarde de dolari. Chiar dacă s-a vândut cea mai multă valută pe fundalul cererii din partea cetățenilor, în acest an vom avea o vânzare netă de valută probabil sub nivelul record din 2013, când vânzările nete de valută din partea cetățenilor au fost de 2,9 miliarde USD.

„Această vânzare de valută, remitențele care vin, plus vânzările masive de valută, este determinat de creșterea consumului fără precedent din partea populației, care la rândul său este determinat de câțiva factori, inclusiv împrumuturile, și creează un deficit pe piața valutară. Oamenii scot acum pe piață economiile lor, inclusiv cele de anul trecut, și avem o ofertă de valută fără precedent”, a comentat Veaceslav Ioniță.

16 Sept. 2026, 08:40
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
16 Sept. 2026, 08:40 // Actual //  Grîu Tatiana

Olăritul este unul dintre cele mai vechi meșteșuguri practicate pe teritoriul țării noastre. Modelat din lut și ars în foc, fiecare vas păstrează vie măiestria și tradițiile transmise din generație în generație.

Dincolo de utilitatea obiectelor create, olăritul reprezintă și o formă de expresie artistică. Fiecare etapă a procesului, de la alegerea și pregătirea lutului până la modelarea, decorarea și arderea vaselor, necesită răbdare, îndemânare și cunoașterea unor tehnici păstrate de-a lungul timpului.

Astăzi, meșterii olari continuă să ducă mai departe acest meșteșug, adaptându-l vremurilor moderne, dar fără a renunța la elementele tradiționale. Vasele și obiectele din lut devin astfel nu doar piese decorative sau de uz casnic, ci și o parte importantă a patrimoniului cultural, care păstrează în ele povești, simboluri și fragmente din identitatea satului moldovenesc.

Moldova este mai mult decât un loc pe harta lumii. Moldova sunt oamenii și locurile în care ne simțim acasă. Locuri care păstrează vie istoria și cultura poporului nostru. Care răscolesc amintiri, ne provoacă emoții de bucurie și dor, ori de câte ori suntem departe de casă.