Cheltuielile Moldovagaz și a întreprinderilor conexe vor fi trecute prin sita revizorilor Curții de Conturi

08 Dec. 2021, 10:40
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
08 Dec. 2021, 10:40 // Actual //  bani.md

Auditorii de la Curtea de Conturi urmează să auditeze activitatea companiei Moldovagaz și a întreprinderilor din domeniul gazier la care este acționar statul, potrivit unui proiect de lege avizat, în ședința din 8 decembrie, de către membrii Comisiei de control al finanțelor publice.

Deputatul PAS, Artur Mija a declarat în cadrul ședinței că piața gazelor este una sensibilă și cu impact, de aceea se propune auditarea tuturor companiilor care participă pe piața gazelor.

Argumentul este foarte simplu există 760 mii de consumatori iar gazul este folosit pentru producerea de căldură și energie electrică. Or, timp de 30 de ani nu am avut un audit al acestui sector”, a menționat Mija.

Potrivit proiectului de lege înaintat de fracțiunea PAS, în baza acestei legi speciale, Curtea de Conturi va efectua un auditul conformității cheltuielilor și investițiilor capitale la societățile comerciale din domeniul gazelor naturale. Entitățile auditate, indiferent de tipul de proprietate și forma organizatorico-juridică, indiferent dacă statul are participație majoritară sau nu în cadrul acestora, vor asigura prezentarea informațiilor, datelor și documentelor necesare în formatul și termenul solicitat de Curtea de Conturi. Termenul limită de prezentare a raportului auditului este de 31 octombrie 2022.

Acest audit public extern al Curții de Conturi va trebui să fie unul complex, care pe lângă analiza datoriilor invocate, ar trebui să ne ajute să înțelegem mai bine modul în care a fost administrat acest domeniu în ultimii ani, dacă au semnalate nereguli, acte de corupție, fraudă”, declară deputatul PAS, Radu Marian unul din autorii respectivului proiect de lege.

Auditul Curții de Conturi nu exclude auditul unei companii externe a datoriei Moldovagaz, detaliu convenit la Moscova la semnarea contractului de livrare a gazului la 30 octombrie.

La sfârșitul lunii octombrie, secretarul de presă al Gazprom, Serghei Cuprianov spunea că datoria Moldovagaz față de concernul rus este de 403 mil. USD, dar cu tot cu penalități se ridică la 709 mil. USD.

La 30 octombrie după ce Moldovagaz a semnat contractul de livrare a gazelor cu Gazprom a fost semnat și un protocol. În document nu se regăsește suma datoriei pe care urmează să o ramburseze compania moldovenească. Aceasta urmează a fi stabilită după efectuarea auditului.

Ministrul Infrastructurii, Andrei Spînu declara după semnarea contractului de livrarea gazului că pe parcursul a 30 de ani în care s-au semnat protocoale nu a fost rezolvată problema acestor datorii. Unele dintre ele sunt încă din anul 1994. ”Este important să fie stabilită suma acestor creanțe după care în 5 ani să se găsească soluții de reeșalonare”.

22 Iun. 2026, 15:54
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
22 Iun. 2026, 15:54 // Actual //  Ursu Victor

Republica Moldova nu își poate permite să majoreze salariile și cheltuielile publice fără o bază fiscală solidă și fără o colectare mai eficientă a impozitelor, a declarat ministrul Finanțelor, Andrian Gavriliță, în cadrul ședinței Comisiei naționale pentru consultări și negocieri colective.

Oficialul a susținut că dezvoltarea economică și nivelul de trai nu preced plata impozitelor, ci sunt rezultatul unui sistem fiscal funcțional și al investițiilor publice finanțate din veniturile colectate de stat.

„Statele nu au ajuns bogate și după asta au început să plătească impozite. Statele au învățat să colecteze impozite, să investească în infrastructură, educație și servicii publice, iar astfel s-au dezvoltat. Suntem la coda Europei la colectarea impozitelor și la nivelul statelor din Africa”, a declarat Gavriliță.

Ministrul a afirmat că Republica Moldova se confruntă în continuare cu un deficit bugetar mare, acumulat pe fondul unor perioade dificile din ultimii ani, când sprijinul acordat populației a crescut mai rapid decât economia.

Potrivit acestuia, majorările salariale nu pot fi susținute prin împrumuturi permanente.

„Pe datorie salarii nu putem să creștem. Asta înseamnă să transferăm povara pe umerii copiilor noștri. Nu putem continua să majorăm salariile fără să avem acoperire financiară”, a subliniat ministrul.

Andrian Gavriliță a apărat necesitatea eliminării unor facilități și scutiri fiscale. El a argumentat că veniturile suplimentare sunt necesare pentru finanțarea investițiilor și a cheltuielilor sociale.

În același timp, oficialul a susținut că cele mai mari pierderi fiscale nu provin de la persoanele cu venituri mici, ci din zonele unde există capacitate de plată, dar statul nu reușește să colecteze eficient impozitele.

„Cele mai mari ratări și pierderi nu vin de la oamenii săraci, care au un coș mic de consum. Se întâmplă acolo unde există capacitate de plată, însă statul nici măcar nu încearcă suficient să colecteze”, a declarat ministrul.

Ministerul Finanțelor a propus spre consultare politica fiscală pentru anul 2027. Printre principalele prevederi ale documentului se numără uniformizarea TVA la 20%, instituirea unei cote unice de contribuții de asigurări sociale (CNAS) de 21% pentru majoritatea salariaților din sectoarele public și privat,  profitul distribuit ar putea fi impozitat cu 15%, iar impozitul pe bunurile imobile și impozitul funciar, acestea urmând să fie stabilite între 0,1% și 1%.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!