Extrasele din registrele de stat vor putea fi obținute on-line

14 Dec. 2021, 16:37
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
14 Dec. 2021, 16:37 // Actual //  bani.md

Guvernul a avizat pozitiv proiectul de lege pentru digitalizarea unor servicii publice. Astfel, extrasele din diverse registre de stat vor putea fi obținute de către cetățeni în regim online. Proiectul are ca scop facilitarea interacţiunilor la distanţă între Guvern, comunitatea de afaceri şi cetăţenii Republicii Moldova, beneficiari ai serviciilor publice.

Documentul stabilește reglementările necesare pentru eliberarea extraselor din diverse registre de stat, în format electronic (e-Extrase), precum și verificarea online a datelor. Emiterea și descărcarea unor extrase din registrele de stat va putea fi efectuată prin intermediul portalului guvernamental al cetățeanului și portalului guvernamental al antreprenorului.  Extrasele vor avea aceeași valoare juridică cu cele emise de instituții publice pe suport de hârtie.

De asemenea, proiectul prevede completarea cadrului legal cu reglementări care ar permite delegarea unui reprezentant, în baza semnăturii electronice, care să obțină unele servicii publice, să ridice acte de identitate sau duplicatele actelor de stare civilă.

25 Apr. 2026, 11:01
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
25 Apr. 2026, 11:01 // Actual //  Ursu Victor

Iranul ar putea provoca o „catastrofă digitală” în statele din Golful Persic, prin deteriorarea cablurilor submarine de transmisie a datelor, potrivit unor informații publicate de agenția Tasnim News Agency, apropiată de Corpul Gardienilor Revoluției Islamice.

Agenția a publicat o hartă a cablurilor din Strâmtoarea Ormuz și a avertizat că, în cazul în care mai multe linii ar fi întrerupte simultan fie accidental, fie intenționat „o catastrofă digitală ar zgudui statele arabe din Golful Persic”.

Potrivit datelor, cel puțin șapte cabluri de telecomunicații traversează fundul strâmtorii, inclusiv sistemele Falcon, AAE-1, TGN-Gulf și SEA-ME-WE, care conectează regiunea cu centre de date din Orientul Mijlociu, Europa și Asia. Din cauza tensiunilor diplomatice cu Teheranul, aceste cabluri sunt amplasate în principal în apele Oman, nu ale Iranului.

Deși o eventuală întrerupere ar afecta și Iranul, sursa citată susține că țara ar fi „mult mai puțin vulnerabilă”, deoarece depinde într-o măsură mai mică de aceste conexiuni.

Oficial, autoritățile iraniene nu au comentat informațiile, însă mesajul este interpretat de analiști drept o amenințare indirectă.

Experții de la Stimson Center atrag atenția că peste 15% din traficul global de date trece prin Strâmtoarea Ormuz, ceea ce face din această infrastructură una critică pentru statele din regiune, inclusiv Emiratele Arabe Unite, Qatar, Bahrain, Kuweit și Arabia Saudită.