(FOTO) Atmosferă de sărbători pe străzile Capitalei! Începând cu ora 18:00 vor circula 11 troleibuze decorate

31 Dec. 2021, 10:44
 // Categoria: Actual // Autor:  MD Bani
31 Dec. 2021, 10:44 // Actual //  MD Bani

Primarul Capitalei, Ion Ceban anunță că, în seara de Revelion, începând cu ora 18:00, pe străzile capitalei vor circula unsprezece troleibuze decorate în spiritul sărbătorilor de iarnă, doua dintre care sunt de epocă, produse în anul 1949 și 1966, iar celelalte unități sunt noi, achiziționate în ultima perioadă.

Potrivit primarului, unitățile de transport vor face un tur al orașului. Troleibuzele de epocă vor circula pe străzile capitalei doar în seara de Revelion, fără pasageri, după care vor reveni în parcul RTEC.

Troleibuzele vor porni de la Parcul Alunelul din sectorul Buiucani.

Celelalte unități decorate cu luminițe colorate circulă din data de 1 decembrie pe mai multe rute de troleibuz și vor bucura locuitorii şi oaspeţii capitalei până în data de 14 ianuarie 2022.

Primăria Chișinău decorează mijloace de transport în spiritul sărbătorilor de iarnă al treilea an consecutiv.

14 Aug. 2026, 16:42
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  Grîu Tatiana
14 Aug. 2026, 16:42 // Bănci şi Finanţe //  Grîu Tatiana

Victoriabank lansează campania Fix pentru IMM, prin care antreprenorii pot beneficia de finanțare cu dobândă de la 7,75% și rată fixă în primele 12 luni și costuri reduse de accesare. Companiile au 50% reducere la comisionul de acordare pentru creditele noi, iar cele care își refinanțează creditele de la o altă bancă sau instituție de creditare au ZERO comision de acordare.

Pentru un antreprenor, costul finanțării face parte din planul de business. Cu cât acesta este mai ușor de anticipat, cu atât devine mai simplu de planificat o investiție, o extindere sau o nouă etapă de dezvoltare. Prin Fix pentru IMM, Victoriabank aduce mai multă predictibilitate în primul an de finanțare și reduce costurile de accesare a creditului.

Oferta este destinată companiilor care au nevoie de finanțare pentru dezvoltarea afacerii, investiții, capital de lucru sau refinanțarea creditelor existente.

Interesul antreprenorilor pentru soluțiile de finanțare oferite de Victoriabank este confirmat de rezultatele campaniei precedente, în cadrul căreia banca a acordat finanțări de peste 500 de milioane de lei. Rezultatele demonstrează nevoia mediului de afaceri pentru produse de creditare cu costuri competitive și condiții predictibile.

Victoriabank continuă să își consolideze rolul de finanțator al businessului local. Portofoliul de credite acordate de bancă IMM-urilor din Republica Moldova depășește 3 miliarde de lei, în creștere cu 12% de la începutul anului. Prin finanțarea companiilor din diverse sectoare economice, Victoriabank contribuie la dezvoltarea afacerilor locale, la crearea locurilor de muncă și la susținerea economiei reale din Republica Moldova.

„Pentru un business, finanțarea este un instrument care susține dezvoltarea: o investiție, un echipament nou, extinderea activității sau consolidarea capitalului de lucru. De aceea, încercăm să facem creditarea cât mai simplă și predictibilă pentru antreprenori. Fix pentru IMM continuă această direcție, oferind companiilor condiții care le permit să își planifice mai bine dezvoltarea”, declară Mircea Aursulesei, Vicepreședinte Business Retail, Victoriabank.

Oferta Fix pentru IMM este valabilă până la 30 octombrie 2026. Antreprenorii pot solicita finanțarea online, prin Cabinetul de Credite, sau în orice sucursală Victoriabank, unde beneficiază de consultanță specializată pentru identificarea celei mai potrivite soluții de finanțare.