Cel mai scurt zbor comercial din lume durează 53 de secunde. Cine sunt pasagerii

08 Ian. 2022, 19:43
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
08 Ian. 2022, 19:43 // Actual //  bani.md

Cel mai scurt zbor comercial din lume durează, în zilele bune, doar 53 de secunde. Avionul nu are cele mai bune condiții de zbor, dar leagă o mică insulă de restul lumii, relatează CNN, citat de digi24.ro

Pilotul se află la doar câțiva centimetri distanță de pasagerii săi. Întinde mâna și acționează întrerupătoarele metalice care îi pornesc motoarele. Două elice, vizibile prin ferestrele de pe ambele părți, se învârt zgomotos.

Micul avion sprintează pe pietriș câteva sute de metri. Apoi se ridică în aer virează spre dreapta. Pământul dispare și este înlocuit de apă.

Zborul Loganair LM711 nu este cea mai confortabilă experiență. Opt pasageri se strecoară într-o cabină de dimensiunea unei furgonete. Zgomotul motorului este necruțător. Și nu există facilități la bord. Dar nici nu ai timp să-ți dai seama de asta.

Conform Cărții Recordurilor Guinness, acesta este cel mai scurt serviciu de transport aerian din lume, o călătorie care acoperă doar 1,7 mile (2,7 kilometri) în mai puțin timp decât au nevoie majoritatea avioanelor de pasageri să ajungă la altitudinea de croazieră. Într-o zi bună, cu vânturi favorabile și bagaje ușoare, zborul durează doar 53 de secunde. Dacă vântul bate din direcția opusă, poate dura peste 2 minute.

Zborul, care se face de două-trei ori pe zi, leagă Westray, o insulă aflată la marginea arhipelagului Orkney din nordul Scoției, de o insulă și mai mică și mai îndepărtată, Papa Westray.

Pe tot parcursul anului, este o legătură cu lumea pentru cei aproximativ 80 de oameni care locuiesc pe această insulă. Vara, aduce și turiști care doresc să experimenteze călătoria cu avionul și să descopere numeroasele delicii ale insulei Papa Westray.

Fanii aviației, în special cei care reușesc să prindă primul dintre cele patru rânduri de scaune pentru pasageri, vor aprecia că pot urmări un pilot la lucru. Dar nu poți alege unde te așezi. Alocarea se bazează pe distribuirea uniformă a greutății în avion.
Cu tot cu îmbarcare și manevrele de decolare și aterizare, cursa durează cel mult 15 minute. Zborul, în sine, este mai scurt decât majoritatea pistelor de pe marile aeroporturi.

09 Nov. 2026, 09:31
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
09 Nov. 2026, 09:31 // Actual //  Ursu Victor

Producătorii auto chinezi și-au majorat exporturile, în încercarea de a compensa scăderea cererii pe piața internă. În octombrie 2026, exporturile de autoturisme din China au crescut cu 68,2% față de aceeași lună a anului trecut, ajungând la 932.000 de unități, în timp ce vânzările interne au înregistrat a douăsprezecea lună consecutivă de declin.

Potrivit datelor Asociației Chineze a Producătorilor de Autoturisme, publicate luni, 9 noiembrie, ritmul de creștere a exporturilor rămâne  ridicat, deși s-a temperat ușor față de septembrie, când avansul anual fusese de 73,2%.

În contrast, piața auto internă continuă să traverseze o perioadă dificilă. Vânzările de autoturisme au scăzut cu 27,3% în octombrie, comparativ cu aceeași perioadă din 2025, până la 1,65 milioane de unități. Declinul este ceva mai redus decât cel din septembrie, când vânzările s-au contractat cu 28,1%, însă tendința negativă persistă de un an.

Această evoluție pune o presiune tot mai mare asupra constructorilor auto chinezi, care încearcă să compenseze cererea slabă din țară prin extinderea agresivă pe piețele internaționale.