Chirurgii roșii de la BCS, îngrijorați de scumpirea gazului și o atacă pe Gavrilița: Undeva s-a pierdut

12 Ian. 2022, 12:56
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
12 Ian. 2022, 12:56 // Actual //  bani.md

Deputații BCS propun un șir de acțiuni „în suportul cetățenilor și afacerilor” în contextul scumpirii gazului și creșterea prețurilor la majoritatea produselor. Deputatul socialist, Petru Burduja a publicat propunerile pe facebook. Burduja susține că în curând acestea vor fi înregistrate în Parlament. Printre propuneri figurează și anularea TVA pentru gazul natural și combustibil, dar și pentru produsele locale de primă necesitate.

Vedem de cîteva zile că, în pofida avalanșei valului de scumpiri în care se pomenește Moldova, Prim-ministrul Natalia Gavrilița undeva s-a pierdut. Probabil schiatul sau criza de idei nu-i permit să vină, în termeni restrînși, cu unele măsuri cardinale, pentru a stopa creșterea prețurilor și a opri inflația, respectiv de a pune umărul pentru ușurarea poverii cetățeanului simplu. Nu știm dacă ei au conștientizat, dar țara se mișcă încet, dar sigur, spre o prăpastie economică și socială fără precedent în 30 ani de independență”, susține deputatul socialist Petru Burduja.

Propunerile deputatului vizează anularea TVA pentru gazul natural, anularea impozitul pe venitul anual reinvestit al agenților economici, vacanță fiscală de până la 6 luni pentru plățile impozitelor achitate de către persoanele fizice și juridice, stabilirea moratoriului controalelor fiscale, asupra amenzilor și penalităților fiscale, anularea TVA pentru produsele agroalimentare autohtone și TVA de 6% la carburanți.

 

05 Nov. 2026, 16:04
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
05 Nov. 2026, 16:04 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Piața europeană a motorinei înregistrează fluctuații joi, 5 noiembrieiar cotațiile revin după o scădere în prima parte a dimineții. Prețul motorinei de referință Gasoil EU a urcat de la aproximativ 1.293 de dolari pe tonă la peste 1.320 de dolari, recuperând aproape 30 de dolari într-un interval de aproximativ o oră.

Potrivit graficului tranzacțiilor, în jurul orei 10:10, cotațiile au început să crească accelerat, după ce anterior coborâseră spre 1.293 de dolari pe tonă. În numai 20 de minute, prețul a depășit pragul de 1.315 dolari, iar ulterior a atins niveluri de peste 1.320 de dolari pe tonă.

La momentul surprins în grafic, cotația era de 1.321,56 dolari pe tonă. Cu toate acestea, motorina înregistra încă o scădere de 34,25 dolari, echivalentul a 2,53%, față de nivelul de referință precedent.

Astfel, deși piața a recuperat rapid o parte din pierderile înregistrate în cursul dimineții, evoluția generală rămânea negativă. Oscilațiile ample, într-un interval atât de scurt, indică o volatilitate ridicată a cotațiilor produselor petroliere.

Evoluțiile de pe piața europeană sunt importante și pentru Republica Moldova, țară dependentă de importurile de produse petroliere. Prețurile maxime de comercializare a motorinei sunt calculate de Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) în baza cotațiilor internaționale Platts din ultimele 14 zile și a cursului de schimb leu–dolar, la care se adaugă marja comercială și taxele aferente. anre.md