Moldovagaz se scarpină la ceafă. Guvernul, pe ambrazură, a votat instituirea situației excepționale pe piața gazelor

19 Ian. 2022, 16:04
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
19 Ian. 2022, 16:04 // Actual //  bani.md

Guvernul a votat instituirea situației excepționale pe piața gazelor naturale pe un termen de 60 de zile, în condițiile în care Gazprom a înștiințat Moldovagaz că va sista livrarea gazelor, din 20 ianuarie, în cazul în care nu este achitat avansul pentru luna ianuarie.

Acesta se întâmplă pentru că Moldovagaz, care are acționar majoritar același Gazprom, nu a reușit să găsească soluții pentru a achita integral și la timp consumul. Din păcate, Gazprom, în loc să vină cu măsuri pentru ca societatea pe acțiuni pe care o controlează să-și poată îndeplini obligațiile contractuale față de consumatori și furnizor, amenință să lase consumatorii fără gaze. În aceste condiții, Guvernul consideră că există un risc real pentru securitatea energetică a țării și pentru cetățenii Republicii Moldova, de aceea se vede obligat să intervină”, a declarat premierul Natalia Gavrilița.

În scenariul propus, mâine în Parlament va fi solicitată instituirea stării de urgență, ulterior, va fi convocată din nou Comisia pentru Situații Excepționale în cadrul căreia vor fi luate decizii care să permită asigurarea neîntreruptă cu gaze a țării.

În luna octombrie 2021, MoldovaGaz şi Gazprom au prelungit pentru cinci ani acordul de furnizare de gaze naturale. În conformitate cu prevederile noului contract, Gazprom cere ca plata pentru gazele naturale livrate să fie făcută în avans până la data de 20 a fiecărei luni.

Republica Moldova a mai decretat odată situaţia de urgenţă în sectorul energetic timp de 30 de zile, la finele lunii octombrie. Şi atunci Gazprom a ameninţat că va opri livrările după ce Republica Moldova a întârziat să plătească sumele datorate. Pentru a rezolva criza, Parlamentul de la Chişinău a amendat bugetul pentru a plăti datoriile către Gazprom.

28 Sept. 2026, 12:10
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
28 Sept. 2026, 12:10 // Actual //  Ursu Victor

Republica Moldova a înregistrat cea mai mare scădere procentuală a populației dintre cele 15 foste republici ale URSS, potrivit datelor datelor statistice care compară populația din 1991 cu cea din 2024–2025.

Conform datelor, populația Republicii Moldova ar fi coborât de la aproximativ 4,4 milioane de locuitori în 1991 la circa 2,4 milioane în prezent. Diferența este de aproximativ 2 milioane de persoane, echivalentul unei scăderi de 45,5%.

Pe locul al doilea se află Ucraina, unde populația ar fi scăzut de la 51,9 milioane la 28,9 milioane de locuitori, adică cu aproximativ 23 de milioane de persoane sau 44,3%.
Urmează Letonia, cu o diminuare de 33,3%, Georgia cu 31,5%, Lituania  cu 24,3%, Estonia cu 18,8%, Belarus cu 9,8%, Armenia cu 9,1%, iar Rusia cu 2,9%.

În termeni absoluți, cea mai mare pierdere este însă înregistrată de Ucraina, cu 23 de milioane de locuitori mai puțin. Rusia ar fi pierdut 4,3 milioane de persoane, iar Republica Moldova – aproximativ 2 milioane.

În același timp, mai multe foste republici sovietice au înregistrat creșteri importante ale populației. Potrivit clasamentului, Turkmenistanul ar fi avansat cu 88,6%, Tadjikistanul – cu 83,6%, Uzbekistanul  cu 81,6%, Kârgâzstanul cu 61,4%, Azerbaidjanul cu 43,7%, iar Kazahstanul cu 23,8%.