Ford suspendă producția la două uzine. Care este motivul

19 Mart. 2021, 16:12
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  MD Bani
19 Mart. 2021, 16:12 // Bani și Afaceri //  MD Bani

Constructorul auto american Ford Motor Co. a anunțat joi că va asambla camionetele F-150 și SUV-ul Edge în America de Nord fără anumite componente și de asemenea va suspenda producția la două uzine, din cauza deficitului global de cipuri, transmite Reuters.

Ford a declarat că deficitul de cipuri, combinat cu o lipsă de componente provocată de furtunile de zăpadă care au lovit centrul SUA, au obligat compania să construiască vehicule fără anumite componente, pe care le va depozita „pentru câteva săptămâni”, până când vor putea fi finalizate și livrate. Numărul vehiculelor afectate este de ordinul „miilor”, a precizat un purtător de cuvânt de la Ford.

De asemenea, Ford a decis să suspende producția la uzinele din Louisville, Kentucky, și Koln, Germania.

Costurile asociate cu aceste acțiuni sunt incluse în precedentele sale estimări conform cărora profitul realizat în acest an ar putea fi diminuat cu 1 până la 2,5 miliarde de dolari din cauza lipsei de cipuri, scrie AGERPRES.

Deficitul de cipuri afectează producătorii auto din întreaga lume. Mai mulți constructori de automobile au închis uzinele timp de două luni în timpul pandemiei de COVID-19 de anul trecut și au anulat comenzile de cipuri.

După ce a crescut cererea de cipuri în industria echipamentelor electrice, producătorii de automobile trebuie să concureze cu producătorii de electronice pentru cipuri.

Ford Motor Company este o companie globală cu sediul la Dearborn, Michigan. Compania proiectează, produce, comercializează și furnizează o gamă completă de mașini Ford, camioane, SUV-uri, vehicule electrificate și vehicule de lux Lincoln, furnizează servicii financiare prin Ford Motor Credit Company și preia poziții de conducere în electrificare, soluții de mobilitate, inclusiv servicii de auto-conducere și servicii conectate. Ford numără aproximativ 186.000 de angajați în întreaga lume.

22 Sept. 2026, 16:40
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
22 Sept. 2026, 16:40 // Actual //  Ursu Victor

Sistemul electroenergetic al Republicii Moldova se va confrunta astăzi cu un deficit comercial de energie electrică în patru intervale orare, anunță Energocom.

Potrivit companiei, deficitul apare în condițiile în care capacitatea intrazilnică alocată pe interconexiunile Ucraina–Republica Moldova și România–Republica Moldova nu a fost suficientă pentru acoperirea integrală a necesarului comercial în anumite ore.

Cele mai mari volume neacoperite sunt prognozate pentru intervalul 19:00–20:00, când deficitul va ajunge la 111 MWh.

Între orele 17:00–18:00 vor rămâne neacoperiți 4 MWh, între 18:00–19:00 – 59 MWh, iar în intervalul 20:00–21:00 – 55 MWh.

În total, pentru perioada 17:00–21:00, deficitul prognozat constituie 229 MWh.

Energocom precizează că pentru celelalte ore ale zilei a fost rezervată capacitatea necesară pentru acoperirea consumului de energie electrică.

În acest context, compania îndeamnă cetățenii să utilizeze rațional energia, în special în orele de vârf, între 18:00 și 23:00.