O nouă zonă de control vamal ar putea fi construită în raza municipiului Chișinău. SV, BEI și Delagația UE, în discuții

02 Feb. 2022, 09:38
 // Categoria: Actual // Autor:  MD Bani
02 Feb. 2022, 09:38 // Actual //  MD Bani

Ieri, 1 februarie 2022, responsabilii de la Serviciul Vamal (SV) au avut o întrevedere cu mai mulți reprezentanți ai Băncii Europene de Investiții și Delegației Uniunii Europene în Republica Moldova. În cadrul ședinței online a fost pusă în discuție posibilitatea partenerilor externi de a sprijini Serviciul Vamal în construirea unei noi zone de control vamal (terminal auto).

Potrivit reprezentanților Serviciului Vamal este necesar ca noua zonă de control vamal cu statut permanent să fie constituită în raza municipiului Chișinău.

„Aceasta ar urma să reducă presiunea asupra posturilor vamale de frontieră, unde sunt procesate, în prezent, 98% din toate operațiunile de export și să   descongestioneze fluxul de autocamioane din posturile vamale interne existente, acolo unde sunt perfectate majoritatea declarațiilor vamale de import.”, se arată într-un comunicat de presă al Serviciului Vamal.

În cadrul discuțiilor, a fost accentuată importanța transferului operațiunilor de vămuire de la frontieră la terminalele vamale, ceea ce ar permite instituției să se concentreze mai mult pe aspecte legate de facilitarea comerțului internațional și combaterea fraudelor.

Terminalul auto ar urma să dispună de antrepozite vamale, depozite provizorii, rampe pentru controlul vamal al camioanelor și camionetelor, parcare, căi de acces suficiente, precum și alte elemente de infrastructură.

La finalul întrevederii, participanții și-au exprimat deschiderea pentru continuarea dialogului între părți și examinarea unei eventuale oportunități de colaborare în vederea realizării acestui proiect.

06 Nov. 2026, 17:09
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  Grîu Tatiana
06 Nov. 2026, 17:09 // Bănci şi Finanţe //  Grîu Tatiana

Banca Națională a Moldovei (BNM) suspendă pentru șase luni licența sistemului de plăți electronice BPAY, începând cu 7 noiembrie. Comitetul executiv al BNM a luat decizia pe 5 noiembrie, după ce un control a scos la iveală mai multe încălcări în activitatea companiei. 

Verificările au vizat activitatea BPAY din perioada 27 octombrie 2023 – 23 februarie 2026. Potrivit BNM, compania a încălcat cerințe de licențiere și de activitate și nu a îndeplinit prescripțiile autorității de supraveghere. Controlul a scos la iveală și încălcări legate de controlul intern și de gestionarea riscurilor.

Pe durata suspendării, BPAY trebuie să le permită clienților să consulte soldurile conturilor și să le elibereze extrase la cerere. Compania trebuie să păstreze și funcțiile necesare pentru a-și gestiona obligațiile existente față de utilizatori și să remedieze încălcările constatate de BNM.

BPAY oferă servicii de plată, transferuri de bani și carduri de debit. Potrivit datelor financiare raportate pentru 2025, BPAY a avut venituri din vânzări de aproximativ 40,4 milioane de lei.