De ce vrea Putin Ucraina: controlul asupra grânarului Europei, Mării Negre, porturilor strategice şi gaze

Mulţi zic că invadarea Ucrainei nu are sens economic pentru Rusia, că va duce doar la colaps. Sensul poate că nu este evident pe termen scurt. Istoria şi o radiografie a economiei ucrainene arată însă că planurile lui Putin par să aibă logică, se arată într-o analiză a Ziarului Financiar.

Dacă invazia avansează, iar războiul degenerează într-o ruptură economică totală între Occident şi Rusia, ceea ce ar însemna că statele europene nu vor mai importa petrol şi gaze ruseşti, de care acum sunt dependente, Moscova s-ar alege cu unele dintre cele mai fertile terenuri din lume. Ar avea astfel un levier de control pe una dintre cele mai importante pieţe din lume, cea a cerealelor, mai ales a grâului. Rusia este şi ea un mare producător de cereale şi grâu. Iar de grâul ucrainean ieftin depind state vulnerabile economic şi politic cum sunt cele din nordul Africii. Însă aşa cum arată acum harta invaziei ruse, agricultura ucraineană este doar unul dintre trofee.

În 2014, cele două regiuni separatiste proruse din estul Ucrainei au încercat să creeze ceea ce ele au numit Confederaţia Noua Rusie. Istoric, Noua Rusie este un teritoriu care se întindea în nordul Mării Negre şi includea sudul Ucrainei şi uneori părţi din Basarabia. Ori, sudul Ucrainei dă cea mai mare parte din recolta de grâu a ţării.

Din grâu se face pâinea, care este alimentul de bază, social, în cele mai multe dintre ţările sărace din Europa, Africa şi Orientul Mijlociu. Grâul este doar un exemplu, pentru că în sudul Ucrainei se produc multe alte plante alimentare şi furajere.

Ucraina a fost forţată să devină un important producător agricol mondial după 2014, când Rusia a orchestrat separarea Donbasului de restul ţării. Aceasta pentru că acele două judeţe care alcătuiesc Donbasul erau puternic industrializate. Aceste două judeţe sunt acum sub controlul ruşilor. De asemenea, atacurile armatei ruse se concentrează şi asupra Kievului, capitala, centrul puterii şi al investiţiilor, motor de creştere economică şi cel mai mare hub de business şi de dezvoltare. Kievul este de departe şi cel mai populat oraş ucrainean.

Harta direcţiilor de invazie rusă în Ucraina arată şi ceea ce pare o încercare de încercuire a Odesei, unul din centrele urbane ucrainene importante de la Marea Neagră şi port de importanţă economică şi strategică. De acolo ar urma joncţiunea Rusiei cu Transnistria. Crimeea este din 2014 sub controlul Rusiei. Simetric faţă de Odesa, în dreapta de Crimeea se află oraşul-port Mariupol, asediat de armata rusă.

Înainte de război, prin Odesa şi Mariupol pleca din Ucraina o mare parte din exporturile de cereale. În partea de est a Crimeei, armata rusă controlează aproape în totalitate regiunea litorală până în Rusia. Astfel, Rusia pare că insistă pe a tăia cu totul accesul Ucrainei la Marea Neagră. Dacă acest plan ar avea succes, o bună parte din Marea Neagră va ajunge la ruşi, ceea ce înseamnă controlul traficului naval şi al resurselor marine de gaze naturale. Una din justificările anexării Crimeei a fost şi aceea că Rusia vrea să împiedice Ucraina să devină un jucător cheie pe piaţa gazelor naturale cu ajutorul resurselor din Marea Neagră.

Dar cel mai apetisant trofeu economic pentru Rusia pare agricultura ucraineană. Pentru agricultură este nevoie de apă, iar armata rusă a ajuns până la uriaşul fluviu Nipru. De secole, Ucraina a fost cunoscută ca „grânarul Europei“, după cum scrie Atlantic Council. Acest renume este întemeiat deoarece Ucraina are un sfert din terenurile superfertile ale lumii, cernoziomul, sau pământul negru. Însă Ucraina nu şi-a atins niciodată până acum potenţialul agricol total.

Iar potenţialul este imens. Ţara are circa 42 de milioane e hectare de teren arabil, din care doar puţin peste 30 erau cultivate pe baze anuale, ceea ce ar însemna un teritoriu mai mare decât Italia. Până la invazie, lucrurile progresau. Spre exemplu, din 2000 până în 2009, an din marea criză, valoarea adăugată de agricultură la PIB a crescut de la 46% la 62%. În 2017, aproape jumătate din exporturile ucrainene erau reprezentate de produse date de agricultură. Metalurgia oferea doar 20% din exporturi. Agricultura organizată, cooperative şi companii circa 45.000 de entităţi – asigură 55% din producţie. De asemenea, peste 70% din producţia agricolă este reprezentată de cereale. Grâul este dominant, iar grâul este cultivat mai ales în sudul Ucrainei. La producţia şi exporturile de cereale, Ucraina este printre campionii lumii. Cât despre Kiev, capitala, aflată sub asaltul trupelor ruse, aceasta reprezintă 20% din PIB-ul ţării. Fabricile şi serviciile nu pot fi mutate de acolo aşa uşor.

#grânar #economie #Ucraina

Abonează-te la Telegram Realitatea.md pentru mai multe știri.

Titlurile presei care susțin că Trump a cedat în fața presiunilor interne și externe sunt, în general, încă premature. Verdictul nu a fost încă dat, întrucât foarte multe vor depinde de rezultatul negocierilor purtate de Trump cu partenerii comerciali ai Americii în următoarele 90 de zile și mai departe, precum și de evoluția relațiilor dintre SUA și China, notează evz.ro.

Un factor-cheie care îl motivează pe președintele Donald Trump este nevoia de a emana putere și dorința de a o folosi. Inițiativa sa globală, amplă, privind tarifele, marchează o reconfigurare istorică a relațiilor comerciale ale SUA la nivel mondial. Cu toate acestea, este în esență un joc de putere geopolitică care îi vizează pe mulți, dar în special China, care de ani de zile își desfășoară propriul joc de putere. Unii ar spune chiar război neregulat – împotriva SUA, a Occidentului în general și a altora.

În timp ce China este stăpâna lanțurilor globale de producție și de aprovizionare, SUA sunt încă lider în domeniul financiar. Trăim în continuare într-o lume dominată și denominată în dolari, cel puțin pentru moment. Predominanța pe frontul tehnologic, în special IA și domeniile conexe, este încă disponibilă.

Țările terțe care nu sunt pe deplin aliate sau legate de SUA sau China, și care constituie majoritatea națiunilor din întreaga lume, se luptă din ce în ce mai mult în acest mediu concurențial.

Națiunile mai mici și mai vulnerabile vor fi adesea forțate să facă alegeri dificile între marile puteri. Statele mai mari, inclusiv puterile regionale sau de mijloc, vor avea mai multe pârghii pentru a pune marile puteri una împotriva celeilalte și pentru a obține mai multe concesii în interesul propriu.

Pe măsură ce intrăm în al doilea trimestru al secolului XXI, atenția globală principală se concentrează în principal asupra ciocnirii SUA – China. Cu toate acestea, în cadrul ecuației de putere internațională a intereselor concurente și variate, este important să nu subestimăm impactul puterilor de mijloc, care pot modela evenimentele mult peste așteptări în următorii ani și decenii.

Casa Albă a declarat că a fost contactată de mai mult de 50 de țări pentru a discuta despre reducerea tarifelor. Principala țintă a lui Trump, China, a promis să „lupte până la capăt”, după ce președintele american a amenințat cu o nouă taxă de 50%. În cazul în care China nu își retrage taxele de retorsiune asupra a 34% din importurile americane, care urmează să intre în vigoare la 10 aprilie.

Deși Uniunea Europeană se confruntă cu o cotă forfetară de 20 % la exporturile către SUA, multe vor depinde de schimburile comerciale individuale ale fiecărui stat membru cu SUA.

Ursula von der Leyen, președintele Comisiei Europene, a declarat că UE ar putea elimina tarifele la produsele industriale americane, dacă Trump ar elimina în schimb taxele echivalente.

În ciuda titlurilor, amenințarea cea mai presantă cu care se confruntă UE este de fapt dumpingul de produse chinezești în Europa, destinate inițial piețelor americane.

Țările asiatice se confruntă cu cele mai mari tarife, având în vedere proporția mai mare a exporturilor lor din SUA. Cu toate acestea, pragmatismul în soluționarea diferendelor ar putea prevala mai curând în cazul celor care se află sub umbrela de securitate a SUA, inclusiv Japonia, Coreea de Sud și Taiwan. Trump va folosi cu siguranță cartea apărării la masa negocierilor.

În contextul în care Coreea de Sud se află într-o criză constituțională profundă și urmează să organizeze alegeri anticipate, prim-ministrul Japoniei încearcă să obțină un angajament urgent cu Casa Albă și o posibilă vizită personală.

Indonezia, cea mai mare economie din Asia de Sud-Est, a fost lovită de un tarif de 32 %. A refuzat să riposteze și a optat pentru negocieri directe cu SUA.

Vietnamul, un important partener strategic al SUA, a fost una dintre cele mai afectate țări din Asia, cu un tarif de 46 %. Cu toate acestea, diplomația rapidă a președintelui Lam pentru a dezamorsa tensiunile. Au fost demarate discuții pentru eliminarea taxelor și pentru o întâlnire cu Trump.

Deși negocierile comerciale vor urma în mod inevitabil, o întrebare mai amplă rămâne: Cât timp pot rezista piețele și investitorii la incertitudinea și volatilitatea actuale.