Tăvălugul scumpirilor! De la 1 aprilie tarifele la energia electrică vor „electrocuta” moldovenii la buzunare

15 Mart. 2022, 11:01
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
15 Mart. 2022, 11:01 // Actual //  bani.md

Energia electrică s-ar putea scumpi, din 1 aprilie, cu aproape 70 de bani urmare a solicitărilor operatorilor de distribuție a anergiei electrice.

ANRE a publicat solicitările companiilor de furnizare a curentului, care solicită noi tarife. Astfel, din aprilie, tariful la energie electrică pentru consumatorii casnici din centrul și sudul Moldovei deserviți de „Premier Energy” ar putea crește de la 1,51 lei la 2,17 lei pentru un kWh. Pentru locuitorii din raioanele de nord prețul pentru un kWh va crește de la 2,04 la 2,51 lei. Tarifele respective sunt fără TVA.

În prezent, costul energiei electrice livrate de Centrala de la Cuciurgan este de 53,5 USD/MWh. Centrala asigură 80% din necesarul de curent. Restul de 20% sunt asigurate de CET-uri.

Premierul Natalia Gavrilița a dat asigurări că în cazul majorării tarifelor la anergia electrică, guvernul va veni cu compensații.

„Noi încercăm să vedem cum putem asigura prețuri cât mai mici la electricitate. La noi tariful este de două ori mai jos decât în Ucraina. Noi când analizăm oferirea de compensații analizăm mai mulți factori. Este o situație foarte dificilă. Suntem într-o criză economică, o criză a prețurilor și în regiune, vedem că aceste prețuri sunt foarte înalte și trebuie să venim în opinia mea cu aceste programe de compensare pentru resursele energetice, de creștere a pensiilor și a salariilor”, a explicat Gavrilița.

10 Sept. 2026, 17:49
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
10 Sept. 2026, 17:49 // Actual //  Grîu Tatiana

Banca Națională a Moldovei (BNM) a sancționat compania de creditare nebancară O.C.N. „Flex Financial” S.R.L. cu o amendă de 1 442 912 lei, după ce în cadrul controalelor au fost depistate mai multe încălcări ale legislației.

Decizia a fost adoptată de Comitetul executiv al BNM la 26 august, iar amenda reprezintă 4,47% din veniturile operaționale ale companiei înregistrate în anul 2025.

Potrivit BNM, încălcările constatate vizează cerințele privind creditarea responsabilă, raportarea informațiilor către birourile istoriilor de credit, respectarea actelor normative interne, asigurarea transparenței activității, cerințele de raportare și regulile privind clasificarea creditelor.

Înființată în Moldova în octombrie 2022, Flex Financial a intrat efectiv pe piață în aprilie 2023, când și-a deschis primele puncte de lucru la Chișinău și Bălți. Compania este parte a unui grup financiar internațional axat pe creditele de consum, cu operațiuni în șase state europene: România, Bulgaria, Macedonia de Nord, Bosnia și Herțegovina, Spania și Moldova. Pe piața românească, grupul este cunoscut prin brandul FlexCredit, aceeași marcă fiind utilizată și în Moldova.