Olanda este „ferm angajată” să pună capăt importurilor de energie din Rusia până la sfârşitul anului

22 Apr. 2022, 20:57
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
22 Apr. 2022, 20:57 // Actual //  bani.md

Guvernul olandez va subvenţiona companiile energetice pentru a umple instalaţia sa de stocare a gazelor Bergermeer până la 70% din capacitate până la sfârşitul anului, a declarat vineri pentru CNN purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Economice şi Politicii Climatice, Pieter ten Bruggencate.

Subvenţiile au fost necesare ca un stimulent pentru a importa gaze la nivelul actual al preţurilor, a declarat ten Bruggencate, adăugând că Olanda va pune la dispoziţie o sumă estimată la 623.000.000 de euro (aproximativ 672.000.000 de dolari).

Compania energetică de stat Energie Beheer Nederland va completa capacitatea rămasă în cazul în care programul de subvenţii nu se va dovedi suficient, a adăugat ten Bruggencate.

25 Sept. 2026, 09:15
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
25 Sept. 2026, 09:15 // Actual //  Ursu Victor

Mecanismul de uniformizare fiscală, extins de la 1 septembrie și asupra agenților economici din stânga Nistrului, funcționează, iar companiile din regiunea transnistreană au început să achite TVA și accize pentru mărfurile vizate de noile prevederi. Încasările sunt însă, deocamdată, reduse, a declarat vicepremierul pentru reintegrare, Valeriu Chiveri.

„Temerea noastră, în primele zile, era că acest proces va avea carențe și nu va putea fi realizat. Dar mecanismul funcționează. Agenții economici, care efectuează operațiuni de import pentru mărfurile neesențiale și de lux, au început să achite TVA și accize”, a declarat Chiveri în cadrul emisiunii „În Context” de la postul public de televiziune.

Potrivit vicepremierului, ritmul încasărilor rămâne, pentru moment, redus, iar sumele colectate sunt relativ mici. El a explicat că agenții economici din regiune au avut nevoie de timp pentru a-și ajusta activitatea la noile reguli și, în același timp, și-au creat din timp stocuri, întrucât modificările fiscale au fost discutate public înainte de intrarea lor în vigoare.

Chiveri a subliniat că obiectivul autorităților de la Chișinău este aplicarea uniformă a cadrului fiscal pe întreg teritoriul Republicii Moldova și asigurarea unor condiții egale pentru agenții economici de pe ambele maluri ale Nistrului.

„Structurile de la Tiraspol nu sunt foarte fericite cu această decizie, dar pentru noi este importantă extinderea cadrului normativ asupra întregii țări”, a declarat vicepremierul.

Începând cu 1 septembrie, o serie de reguli fiscale aplicate pe malul drept al Nistrului au fost extinse și asupra agenților economici din stânga Nistrului. TVA și accizele sunt percepute pentru mai multe categorii de mărfuri, inclusiv băuturi alcoolice, produse din tutun și cu nicotină, parfumuri, articole pirotehnice, blănuri, bijuterii și pietre prețioase, precum și anumite categorii de mijloace de transport.