Afacerea ecommerce a lui Sturza suferă. Pierderi de 3,4 mil. de euro în 2021

30 Apr. 2022, 10:23
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
30 Apr. 2022, 10:23 // Actual //  bani.md

Retailerul local Elefant Online, cu obligaţiuni listate la Bursa de Valori Bucureşti, a suferit o pierdere netă de circa 16,7 milioane de lei românești (circa 3,4 mil de euro) anul trecut, în contextul în care compania a înregistrat un minus de 1,9 milioane de lei în 2020, se arată într-un raport publicat la bursă.

Cifra de afaceri a ajuns anul trecut la 232,8 milioane de lei, în scădere cu 2,8% faţă de 2020, iar costurile operaţionale au crescut cu 17,6% la 56,2 milioane de lei.

„În anul 2021 societatea şi-a majorat capitalul cu suma de 9,896,400 RON. În acelaşi timp, societatea a început o procedură de răscumpărare a acţiunilor în sumă de 2,275,602 RON, dintre care la 31.12.2021 au fost plătite doar 225,785 RON”, reiese din document.

Compania înregistrează 117,8 milioane de lei în ceea ce priveşte capitalurile proprii şi datoriile în 2021, de la 94,5 milioane de lei în anul precedent.

„În ciuda acestor aspecte, aşa cum este prezentat în Nota 2.26 Continuitatea activităţii, situaţiile financiare consolidate au fost întocmite în baza principiului continuităţii activităţii. Capacitatea Grupului de a-şi continua activitatea depinde de abilitatea sa de a genera venituri suficiente şi de sprijinul financiar al acţionarilor săi. Aceste situaţii financiare consolidate nu includ ajustări care să reiasă dintr-o astfel de incertitudine legate de continuitatea activităţii. Opinia noastră nu este modificată acest sens.”

15 Oct. 2026, 09:23
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
15 Oct. 2026, 09:23 // Actual //  Grîu Tatiana

Grădinițele, școlile și instituțiile medicale și sociale municipale din Chișinău pot solicita pornirea încălzirii, în condițiile scăderii temperaturilor de afară. Termoelectrica anunță că este pregătită să înceapă furnizarea căldurii, fără să fie necesară așteptarea dispoziției Primăriei privind începutul sezonului de încălzire.

Conectarea se face la solicitarea gestionarului imobilului, care trebuie să depună la sediile teritoriale ale întreprinderii o cerere în formă liberă și fișa tehnică de pregătire a instalațiilor de utilizare a energiei termice.

Potrivit Termoelectrica, după prezentarea documentelor necesare, specialiștii vor asigura conectarea imediată a imobilului la încălzire.

Aceeași posibilitate este disponibilă și pentru blocurile locative și agenții economici. În cazul blocurilor, solicitarea trebuie depusă de administrator, în calitate de reprezentant oficial al locatarilor.