Vladimir Putin taie în carne vie. Țarul este nemulțumit de conducerea armatei

03 Iun. 2022, 19:51
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
03 Iun. 2022, 19:51 // Actual //  bani.md

Țarul de la Kremlin se implică din ce în ce mai mult în deciziile la nivel militar. Nemulțumit de felul în care se derulează războiul din Ucraina și de lipsa rezultatelor concrete, în teren, Vladimir Putin a început să dea iama printre generali. Într-o singură săptămână a lăsat fără locuri de muncă cinci șefi ai armatei, iar acesta pare a fi doar începutul.

Vladimir Putin a concediat în doar câteva zile nu mai puțin de cinci generali din conducerea armatei și un colonel de poliție. Informația a fost dată publicității de ziarul rus Pravda care a citat un extras dintr-un decret emis de Kremlin. Documentul a fost confirmat ca autentic, de o sursă din Ministerul Afacerilor Interne de la Moscova.

În decret sunt enumerați generalii Vasily Kukushkin, Alexander Laas, Andrey Lipilin, Alexander Udovenko şi Yuri Instrankin, dar și un colonel de poliție, Emil Musin. Documentul precizează că toți acești oficiali militari au fost eliberați din funcții de Vladimir Putin. Generalii vizați au ocupat funcții de conducere în armată la nivelul unor regiuni, după cum relatează publicația Insider.

Proaspeții demiși fac parte dintr-un lung șir de ofițeri superiori care au fost înlăturați de Vladimir Putin din conducerea armatei. În urmă cu câteva săptămâni, alţi doi generali au fost concediaţi pentru rezultatele slabe obținute de unitățile lor în războiul din Ucraina.

Potrivit informaţiilor din Marea Britanie, este vorba despre generalul-locotenent Serhiy Kisel, care a condus Armata 1 de tancuri de elită. Acesta a fost suspendat din funcție pentru că a eșuat în campania de preluare a controlului în Harkov. Cel de-al doilea ofițer superior este viceamiralul Igor Osipov, care comanda Flota Rusiei de la Marea Neagră. Acesta din urmă a fost concediat de Vladimir Putin după ce rachetele ucrinene au scufunat crucişătorului Moskva, în luna aprilie.

Ce se întâmplă cu generalul Dvornikov?

Mai multe surse din apropierea Kremlinului sunt de părere că o soartă asemănătoare îl așteaptă și pe comandantul trupelor ruse din războiul din Ucraina, generalul Alexander Dvornikov. Acesta nu a fost văzut de săptămâni întregi, astfel că mai mulți oficiali americani familiarizați cu politica Kremlinului sunt de părere că a căzut în disgrație sau a fost revocat.

Pe de altă parte, Rusia se confruntă cu pierderi uriașe în rândul ofițerilor superiori care luptă în Ucraina. Din informațiile oficiale, cel puţin 25 de generali şi comandanţi ruşi au fost ucişi în război de apărătorii ucraineni.

Invazia din Ucraina merge prost

Conform surselor occidentale, peste 100 de membri ai „armatei private” a lui Vladimir Putin au fost concediaţi pentru că au refuzat să lupte în Ucraina. Alte sute de militari ruși au părăsit armata din același motiv, refuzând să-și pună viața în pericol.

Invazia din Ucraina a mers foarte prost, iar cea de-a doua armată din lume, așa cum era numită până acum Armata Roșie din Rusia, a eșuat în mai toate operațiunile pe care le-a întreprins. Pierderi uriașe au fost înregistrate în rândul ofițerilor.

Oficialii occidentali estimează că aproximativ 15.000 de ruşi au fost ucişi în invazie, în vreme ce Ucraina susține că numărul militarilor ruși uciși în război se ridică la 30.000.

24 Sept. 2026, 17:01
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  Ursu Victor
24 Sept. 2026, 17:01 // Bănci şi Finanţe //  Ursu Victor

La nivel conceptual, proiectul de lege cu privire la consolidarea independenței Băncii Naționale a Moldovei este bun, a declarat deputatul Ion Chicu. Însă potrivit deputatului nemulțumirile societății față de instituție sunt alimentate de cheltuielile și salariile foarte mari din interiorul BNM.

Chicu a declarat că independența regulatorului bancar este necesară pentru a preveni eventuale ingerințe politice și utilizarea rezervelor Băncii Naționale în scopuri guvernamentale.

„Dacă o instituție care este regulator pe piața bancară poate fi influențată politic de instituțiile statului, tot timpul va fi ispita: hai să mai iau niște bani de acolo. Iar luatul de bani din Banca Națională, din rezervă, este calea directă spre falimentul statului, spre devalorizarea valutei naționale”, a declarat deputatul.

Proiectul examinat de Parlament prevede că BNM și membrii organelor sale de conducere își vor exercita atribuțiile independent și nu vor putea solicita sau accepta instrucțiuni din partea Parlamentului, Guvernului sau altor autorități publice. Documentul transpune norme europene privind independența băncilor centrale.

Chicu spune însă că discuția despre independența BNM nu poate fi separată de modul în care instituția își gestionează cheltuielile.

„Este foarte greu de înțeles și explicat cetățenilor pentru ce un șef de cabinet care îi face cafea guvernatoarei primește peste două milioane de lei salariu pe an”, a declarat deputatul. El a criticat și remunerările de ordinul milioanelor de lei acordate unor angajați sau foști funcționari ai instituției.

Potrivit lui Chicu, nivelul cheltuielilor BNM are relevanță și pentru bugetul de stat, deoarece banca centrală transferă anual o parte din profit către buget.

„Dacă cheltuielile sunt atât de mari, de milioane pe salarii, profitul respectiv este mai mic. Deci întrebarea cetățenilor este logică”, a spus deputatul.

Chicu consideră că BNM trebuie să beneficieze de independență în luarea deciziilor de politică monetară și de reglementare, dar această independență nu ar trebui interpretată drept lipsă de transparență sau ignorarea interesului public.

El s-a pronunțat și pentru menținerea posibilității Curții de Conturi de a verifica activitatea instituției, fără însă a interveni în politica monetară sau în instrumentele specifice ale băncii centrale.

Proiectul cu privire la consolidarea independenței BNM a fost votat de Parlament în prima lectură la 24 septembrie. Inițiativa urmărește alinierea legislației Republicii Moldova la standardele Uniunii Europene privind independența băncilor centrale și interzicerea finanțării directe a sectorului public de către banca centrală.